Gânduri despre evoluţiile din PSD

Ceea ce vedem astăzi nu e nou în PSD. S-a întâmplat în 2006 (Geoană vs. Năstase), în 2011 (Ponta vs. Geoană) şi în 2016 (Dragnea vs. Zgonea). Liderul partidului îşi încordează muşchii şi caută să îşi confirme autoritatea executându-l pe cel perceput drept challenger.

S. Grindeanu a pierdut clar bătălia politică. Votul din Comitetul Executiv al PSD (unanimitate) o demonstrează. Ce încearcă el să facă acum este să câştige disputa comunicaţională şi să impună propriul narativ în privinţa retragerii sprijinului politic - superficialitatea raportului de evaluare, referirile la relaţia cu Rusia, asocierea lui L. Dragnea cu D. Vâlcov, cu probleme judiciare şi cu OUG 13, toate acestea trimit la ceea ce premierul încă în funcţie caută să prezinte comunicaţional drept explicaţia deciziei CEx. Miza este una pe termen mediu sau lung, în funcţie de cum evoluează Dragnea şi cum se soluţionează problemele sale din justiţie. Cealaltă tabără nu are o linie bine definită despre „motivele adevărate” ale aruncării în aer a lui Grindeanu. Există frânturi despre legături periculoase, legături cu servicii, duble comenzi, performanţe îndoielnice şi ambiţii politice. Adversarii naturali din spaţiul public ai PSD împărtăşesc şi îmbrăţişează narativul Grindeanu, aşa că disproporţia comunicaţională este evidentă şi în dezavantajul lui Dragnea.

Rămâne de văzut dacă vom avea un narativ Dragnea („pe surse” sau nu) despre ce a cauzat rupturea. Sau dacă linia de atac va fi cea de a-l duce în derizoriu pe Grindeanu - #rezist, premier legat de propriul scaun (similar cu ce s-a comunicat despre M. Geoană în 2011 şi V. Zgonea în 2016), premier într-un Guvern gol. Cu cât lucrurile intră mai rapid într-o logică instituţională (majorităţi, reguli constituţionale, treburile guvernării), cu atât Grindeanu are un spaţiu de manevră mai redus.

Nu văd mari şanse ca o potenţială moţiune de cenzură împotriva lui Grindeanu să nu treacă.

Altfel, ceea ce vedem astăzi nu e nou în PSD. S-a întâmplat în 2006 (Geoană vs. Năstase), în 2011 (Ponta vs. Geoană) şi în 2016 (Dragnea vs. Zgonea). Liderul partidului îşi încordează muşchii şi caută să îşi confirme autoritatea executându-l pe cel perceput drept challenger. Diferenţa este că Dragnea şi-a ales singur adversarul, aducându-l pe Grindeanu din relativă obscuritate în Palatul Victoria. În plus, Dragnea a devenit nervos văzând „înrădăcinarea” şi încăpăţânarea lui Grindeanu şi a decis să acţioneze rapid, cât controlul asupra partidului nu îi era cu adevărat contestat - de aici şi greşelile tactice şi de execuţie din ultimele zile.

Politic vorbind, nu văd mari şanse ca o potenţială moţiune de cenzură împotriva lui Grindeanu să nu treacă. Menţinerea lui Grindeanu ar însemna susţinere implicită sau explicită din partea PNL, plus a unei părţi din PSD critică la adresa lui Dragnea şi strânsă în jurul lui Ponta (apropo, e interesant şi cum va juca Ponta - fie îl transformă indirect pe Grindeanu în principala alternativă la Dragnea (ceea ce nu îi este tocmai convenabil), fie îl foloseşte pe premierul în funcţie pentru a-l mai slăbi pe Dragnea şi a ieşi la atac ulterior). Victimizarea leadershipului PSD şi disciplina electoratului PSD ar pregăti o desfăşurare electorală de tipul celei din 2016 (un PSD reîncărcat) şi ar însemna discreditarea contestatarilor - e adevărat, distanţa mare până la alegeri îi poate încuraja pe unii să încerce. Altfel, că Grindeanu ar rupe PSD e scenariu SF - au încercat alţii cu mult mai bine poziţionaţi din punct de vedere politic sau al susţinerii publice şi nu au reuşit.

Evident, întrebarea despre cât serveşte această criză României sau chiar PSD rămâne în picioare. Normalitatea e pasăre rară.