Dragnea reînvie proiectele eşuate ale USL. Guvernul Cioloş îi ţine isonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Liviu Dragne scoate de la sertar proiectul de regionalizare şi spune că modificarea Constituţiei, un alt proiect eşuat al USL, ar putea avea loc în acest an. În acelaşi timp, printre priorităţile Ministerului Dezvoltării, condus de Vasile Dâncu, un apropiat al lui Dragnea, se află aprobarea strategiei de descentralizare, un alt obiectiv asumat de USL şi gestionat de Dragnea care s-a dovedit un fiasco.

„Proiectul de regionalizare era finalizat. Rămăsesem la ultima decizie ce urma să fie adoptată în urma unei largi consultări şi anume cum să arate regiunile. Toată arhitectura instituţională a regionalizării, sistemul de descentralizare, de finanţare erau realizate. În Constituţie nu avem noţiunea de regiuni. Proiectul nu este abandonat de noi, proiectul există. Dacă vom găsi înţelegere la ceilalţi actori politici, partidele parlamentare, la preşedintele Iohannis, eu rămân la părerea mea că 2016 este un an care poate fi folosit pentru modificarea Constituţiei“, a spus Dragnea.

Liderul PSD nu vede nicio problemă să aibă loc un referendum anul acesta chiar dacă vor avea loc două tipuri de alegeri. „Proiectul nu a fost abandonat. Eu văd posibil referendumul şi anul acesta. Am auzit luări de poziţie că în anul 2016 nu se poate vorbi de Constituţie, dar de ce nu se poate vorbi? Este atât de importantă modificarea Constituţiei, descentralizarea şi reorganizarea administrativ-teritorială a ţării încât orice an pe care îl pierdem este un an în care noi frânăm dezvoltarea. România se poate dezvolta mult mai bine şi mai echilibrat şi se pot reduce mult decalajele de dezvoltare“, a mai spus Dragnea.

Pe de altă parte, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), condus de fostul social-democrat Vasile Dâncu, şi-a stabilit ca obiective globale pentru 2016 aprobarea Strategiei naţionale de descentralizare, un alt proiect asumat de USL, dar rămas doar pe hârtie.

Cum au eşuat proiectele USL

Liviu Dragnea şi-a trasat, la începutul mandatului, două mari obiective guvernamentale: regionalizarea şi descentralizarea administrativă. Primul a fost abandonat, iar al doilea a fost barat de Curtea Constituţională (CCR).
 

În luna februarie 2013, Liviu Dragnea împărţise deja România pe hârtie şi anunţa o nouă unitate administrativă: regiunea. Încă de la început, numărul regiunilor a fost problematic. „Optăm între 8 sau 9 regiuni“, a spus Dragnea la început. Ulterior, numărul acestora a ajuns la 10, dar numai pe hartă. Apoi, Dragnea, pentru a-i împăca pe toţi baronii locali, le-a promis că fiecare oraş mai măricel va fi transformat într-o capitală de regiune, fie ea economică, turistică sau culturală. „Nu va fi o singură capitală într-o regiune. Dacă va fi un sediu administrativ într-un oraş, în alt oraş din alt judeţ va fi, de exemplu, direcţia regională de finanţe, în altă capitală de judeţ va fi direcţia regională de mediu “, spunea Dragnea, care în final, nu a reuşit să-i mulţumească pe baroni.

Totodată, USL anunţase revizuirea Constituţiei, iar noile regiuni trebuiau introduse în noua Lege fundamentală. Cum proiectul de revizuire a eşuat şi el, Dragnea a decis să renunţe definitiv la regionalizare şi s-a concentrat pe descentralizare. Magistraţii CCR au decis că proiectul legii descentralizării, botezat de Dragnea „prima rupere reală de comunism“, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului în noiembrie 2013, este neconstituţional.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite