De ce a eşuat Partidul Mişcarea Populară?

Mai bine de un an şi jumătate, am fost soldat disciplinat al Partidului Mişcarea Populară şi, oriunde m-am dus, i-am ridicat scorul. În Timişoara m-am bătut, chiar de pe patul de spital, pentru fiecare vot. Hrănită din idealurile unionismului şi ale creştin-democraţiei, PMP trebuia să fie o construcţie diferită de PNL, atractivă pentru publicul patriotic, atlantist şi pro-european.

Un partid care începuse frumos, înainte ca USR-Plus sau AUR să existe pe piaţă, merita să fie opţiunea naturală a oamenilor de dreapta din România. Cum s-a ajuns atât de jos?

Comentariul meu nu-i despre oameni, ci despre judecăţile eronate care au îngropat partidul sub pragul electoral. Iată şapte erori strategice (sau păcate capitale) care au scufundat şansele PMP la ultimele alegeri:  

1)    Blatul cu Firea. În 2016, bucureştenii au avut încredere în noi şi am avut reprezentanţi în consiliul local. Ce au făcut aceştia? Au trădat şi au votat constant cele mai nefericite proiecte ale administraţiei Firea, care au dus la falimentul Capitalei. Conducerea PMP s-a făcut că nu-i vede. Rezultatul? Bucureştenii nu s-au lăsat păcăliţi şi voturile pentru PMP s-au înjumătăţit. Povestea s-a întâmplat şi la Constanţa şi-n alte oraşe mari din ţară. 

2)    Eroarea Toader Paleologu. Candidatura din 2019 la funcţia prezidenţială a prilejuit un spectacol trist. În loc să relanseze proiectul conservator şi să întinerească masa votanţilor PMP, Toader Paleologu (un intelectual rafinat, se înţelege) s-a manifestat rece, lipsit de vlagă şi distant faţă de electoratul creştin. Candidatul a pescuit fără succes în bazinul votanţilor USR, criticând Mişcarea Populară care-i făcea, culmea, campanie pe stradă. Ulterior, dl. Paleologu s-a distanţat de PMP şi-n contextul alegerilor locale.

3)    Blatul cu PNL. În iarna lui 2019, când Premierul Orban ne-a momit cu nişte funcţii în structurile guvernamentale, ne-am năpustit precum nişte copii hămesiţi asupra prăjiturilor dintr-o cofetărie. USR a rezistat tentaţiei, dar noi ne-am înhămat orbeşte la căruţa PNL. Nimeni şi niciodată nu şi-a permis vreo disidenţă faţă de prostiile debitate, bunăoară, la Ministerul Educaţiei. Am decontat, aşadar, toate gafele guvernului liberal pentru câteva posturi prin Guvern sau prin companiile de stat.

4)    Bula bruxelleză. Prinşi în dezbaterile din Parlamentul european (unde n-au ezitat să-i taxeze pe amicii polonezi), liderii PMP s-au rupt de emoţia străzii şi de agenda societăţii româneşti. În locul acţiunii directe la firul ierbii, printre ţăranii, părinţii sau antreprenorii revoltaţi de pandemia Covid-19, s-a practicat politica de cabinet a enunţurilor televizate, căldicele, menite să nu deranjeze pe nimeni. Deşi era evident că electoratul nostru de dreapta susţine - aşa cum se întâmplă şi-n Statele Unite - redeschiderea economiei, a şcolilor şi a bisericilor, mesajele noastre erau rupte din alt film (300 de parlamentari, etc).

5)    Analfabetism digital. Ne-am trezit bătuţi pe Facebook (şi la vot...) de un partid inventat acum 12 luni, asta pentru că onorabila conducere a PMP n-a înţeles ce înseamnă branding, reacţie rapidă, autenticitatea reportajelor live şi comunicarea cu efect viral sau creştere organică. Teme emoţionale, de la unirea cu Basarabia sau tăierea pădurilor până la jurământul pe Biblie sau protejarea libertăţilor civile, au fost preluate de George Simion.

6)    Incoerenţa doctrinară. În loc să fie în fruntea dezbaterii despre libertate, familie şi credinţă, PMP a comunicat haotic şi lipsit de inteligenţă. Mediocru. Căldicel. Unii cu Biden, alţii cu Trump. După acţiunile de ridiculizare a Bisericii de către Stânga radicală, n-am avut determinarea să criticăm acţiunile jandarmilor care se năpusteau, la pelerinaje, asupra credincioşilor. Lipsa de imaginaţie ne-a făcut să nu găsim niciun profesionist din zona medicală, deşi de 10 luni doar despre pandemie se discută.

7)    Favoritism, nepotism şi clientelism. Pe lângă o mână de candidaţi onorabili, cu scoruri foarte bune-n Republica Moldova, Maramureş, Bistriţa sau Timiş, ne-am procopsit cu anonimi, nulităţi sau foşti condamnaţi penal. Nuca de pe coliva de la căpătâiul partidului a fost candidatura unei doamne (şi a unei mame) pe care o respect, dar care n-avea tracţiune electorală: Elena Băsescu. Oare le-am transmis alegătorilor un mesaj despre meritocraţie? A fost gestul politic care a făcut diferenţa: la 6 decembrie, partidul a coborât sub pragul electoral.

Iertaţi-mi duritatea, dar am tăcut destul. Acum este vremea să avem o discuţie deschisă şi să ne asumăm greşelile.