Crin Antonescu: PNL va analiza Programul de Guvernare. Decidem dacă iniţiem moţiune de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Constanţa, că nu a citit deocamdată Programul de Guvernare adoptat astăzi de Executiv, dar a precizat că acesta va fi analizat, iar pe baza sa liberalii vor hotărî dacă iniţiază o moţiune de cenzură.

„Pot să spun următorul lucru: având în faţă documentul politic, vom avea o discuţie, o analiză şi vom lua o decizie aşa cum se întâmplă în situaţia în care Guvernul îşi angajează răspunderea. Vom lua o decizie dacă eventual facem noi, Partidul Naţional Liberal – că noi putem face o moţiune de cenzură sau amendamente, dacă este cazul, şi atunci sigur că ne vom motiva şi această decizie“, a arătat Antonescu.

„Înţeleg că au apărut elemente noi, că nu avem de-a face cu acelaşi program din care doar literele USL să fie scoase“,  a mai spus Antonescu.

Guvernul a adoptat astăzi noul Program de Guvernare, care prevede lărgirea bazei de impozitare, revenirea la TVA de 19%, creşterea salariului minim pe economie la 1.100 de lei, până în 2016.

Multe dintre prevederile actualului document se regăseau, însă, şi în vechiul Program de Guvernare asumat de USL. Dacă numele alianţei a fost eliminat din text, nu au fost introduse, în schimb, denumirile actualelor partide aflate la guvernare.

Citeşte şi:

Programul Guvernului Ponta III: impozit diferenţiat, CAS şi TVA reduse dacă e posibil, sistem de pensii bazat pe conturi individuale, facilităţi pentru firme

Guvernul a aprobat, miercuri seară, programul politic care actualizează programul de guvernare, documentul fiind transmis Parlamentului joi dimineaţă. Multe dintre prevederile prevăzute în actualul program se regăseau şi în vechiul program de guvernare. „Adevărul“ vă prezintă care sunt modificările apărute în planurile Cabinetului Ponta III de a guverna în următorii trei ani.

Programul de Guvernare 2014-2016: USL dispare oficial din document, UDMR nu este inclus

Programul de Guvernare actualizat a fost publicat, astăzi, pe site-ul oficial al Executivului. Din document a fost eliminată denumirea defunctei Uniuni Social Liberale.  Prevederile referitoare la minorităţi şi solicitările UDMR nu au fost incluse în actualul program.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite