Contractul social. Pragmatizarea clasei politice

Majoritatea celor care mă cunosc ştiu că la început de an m-am implicat, timp de aproximativ două săptămâni, într-un concurs politic organizat de către un partid din panorama politică mioritică.  De ce am decis să particip? Pentru că ştiu că trebuie să intri în contact cu ceea ce vrei să cunoşti. De accea am vrut să văd, din interior, cum este şi ce mesaje se primesc dacă faci parte din clasa politică.

Cei dragi mie m-au susţinut, dar au coincis că mai bine să nu o fac. De ce? Pentru că, spuneau ei, eu nu sunt om politic şi pentru că nu am avut legătură cu politica - nici acum nu am şi nu susţin niciun partid.

Ce am învăţat din asta? În primul rând că sistemul politic trebuie schimbat din temelii. Lumea nu crede în el şi nici în „€œeficienta lui”.

În doar două săptămâni am primit foarte multe mesaje (zeci-sute aş putea spune) de la persoane pe care nu le cunoşteam. A fost o senzaţie foarte interesantă. Aş putea spune că este asemănător cu a practica un sport extrem. Cred că în acea scurtă perioadă am avut mai multă adrenalină în corp ca în oricare moment din viaţa mea. Poate asta îi face pe cei din politică să continue: probabil au nevoie de adrenalină ca de un drog.

Ce masaje primeam? Mesaje, cum am spus mai sus, de toate culorile. Multe de susţinere, acestea de la cunoscuţi şi preteni, dar majoritatea de sinceritate. Când spun sinceritate mă refer la persoane care se deschideau, asta este de aplaudat şi le mulţumesc încă o dată celor care au făcut-o şi care îmi spuneau sincer ceea ce gândeau. Aceştia din urmă aveau un numitor comun: a intra în politică - chiar dacă până în acel moment eram apolitic (şi acum sunt la fel) - înseamă a-mi păta imaginea. Înseamnă a intra într-un grup care este stigmatizat şi care nu mai poate fi reinserat în societate. Este ciudat, grupul care ar trebui să fie în slujba societăţii este eliminat/repudiat de către societate, de către membrii societăţii, de către cei care dau suveranitatea unui stat. Era atât de intensă asocierea cu acest grup astfel încât primeam şi mesaje cu injurii şi calomnii etc. Am răspuns la fiecare mesaj şi am explicat poziţia mea. Dar asta nu este obiectivul acestui post. Ceea ce trebuie să înţelegem din aceste rânduri, şi din experimentul meu, este că societatea nu ezită în a eticheta politicianul, sau cel puţin pe majoritatea lor, cu un hoţ, tâlhar, corupt etc.

După două săptămâni, intense cum am spus mai sus, am decis să mă retrag din competiţie. Am cosiderat că obiectivul a fost atins: după două săptămâni puteam înţelege cum este să faci parte din clasa politică şi nu doream să fac parte din acea clasă.

Cel puţin nu vreau să fac parte acum. Consider că va veni momentul în care mă voi implica activ în politică. Dar acel moment nu a venit acum. De asemenea, consider că cei care m-au avertizat aveau dreptate: imaginea are de suferit dacă faci parte dintr-un sector cu o imagine şubredă - ca să nu spun mucegăită.

Ceea ce am mai învăţat este că trebuie schimbat modelul politic actual. Sunt partidarul unei politice directe stil agoră. Este greu, poate utopic, dar nu trebuie să uităm că politicianul este un prestator de servicii. Este mandatarul nostru. Societatea îi delegă şi el trebuie să ducă la bun sfârşit mandatul.

Soluţia: Contractul social. Este nevoie de un contract social. Este nevoie ca mandatarul să îşi asume responsabilitatea faptelor. Asta se întâmplă în societatea civilă şi în viaţa de zi cu zi. Atunci de ce nu o aplicăm şi în politică?

Nu este o utopie. Este un lucru ce poate fi atins dacă suntem decişi să o facem. Ca să susţin argumentul, voi compara societatea cu o societate comercială. Într-o societate comercială numeşti un administrator (prim-ministru) şi administratorul numeşte directori (miniştri), iar directorii angajază experţi (consilieri, funcţionari, secretari, etc) . Dacă administratorul nu îndeplineşte funcţia acţionarul (acţionarii în societatea noastră suntem noi, cetăţenii), atunci se plică un răspuns rapid: concedierea administratorului. De asemenea, dacă în baza acţiunilor sau a lipsei acestor acţiuni administratorului a creat prejudicii societăţii comerciale, atât acţionarii cât şi oricare alte terţe persoane interesate pot chema în judecată administratorul şi îi pot cere să răspundă cu patrimoniul său. Asta se aplică la orice tip de mandatar. De aceea, extrapolând, consider că s-ar putea aplica şi la societatea politică. Mandatarul trebuie să aibă o foaie de parcurs, să se ghideze după principii bine stabilite şi să aibă obiective de îndeplinit. Neîndeplinirea obiectivelor terebuie să ducă la concedire şi, dacă este cazul, la cererea de responsabilităţi.

Ceea ce am spus mai sus numesc pragmatizarea clasei politice. Atunci, dacă acest lucru s-ar aplica, am vedea cum ar apărea un nou politician: politicianul competent, politicanul porfesionist şi politicianul servicial: un adevărat mandatar. Un politician care îşi asumă o responsabilitate şi care duce la bun sfârşit ceea ce a început ţinând cont de obiectivele societăţii şi nu de obiectivele sale personale şi/sau de obiectivele celor dargi lui/ei.

Cum am mai spus, România nu are nevoie de o revoluţie ci, de o Evoluţie.