Comisarul Creţu: România va avea pentru perioada 2021-2027, 10% în plus faţă de actuala perioadă de programare. Am ajutat toate guvernele României
0Comisarul european Corina Creţu a precizat, într-un mesaj pe pagina de Facebook, faptul că România va primi pentru perioada 2021-2027, 10% în plus faţă de actuala perioadă de programare, aceasta fiind considerată de Creţu cea „mai mare realizare“ a sa. De asemenea, comisarul a subliniat că a ajutat toate guvernele României, indifirent de culoarea lor politică.
„Doresc să precizez următoarele: de când am devenit Comisar European, am încercat să ajut toate Guvernele, indiferent de afilierea lor politică. E vorba de dezvoltarea României. Am discutat, de a lungul ultimilor ani, cu toti care au solicitat întâlniri, fie politicieni de la Putere, fie din Opoziţie. Singurul meu interes este ca, din pozitia mea de Comisar European, să contribui la îmbunătăţirea vieţii oamenilor din cele 28 de State Membre ale Uniunii Europene“, a scris pe pagina deFacebook comisarul european Corina Creţu.
Reprezentanta României în Comisia Europeană a vorbit şi despre „testamentul“ ei politic şi cea mai mare „realizare“. „Cea mai mare realizare, un fel de testament al mandatului de Comisar: după luni întregi de negocieri, România, alături de Grecia şi Bulgaria, vor avea pentru perioada 2021-2027, 10 la sută suplimentar faţă de actuala perioadă de programare. Iar pentru prima data în istoria Uniunii Europene, cu 373 miliarde de Euro, Politica de coeziune primeşte cea mai mare alocaţie , 80 la sută din acesti bani mergând spre regiunile cele mai sărace“, a mai precizat Creţu.