Apropo de Jobbik în Ardeal: goana după Pasărea Turul
0Prezentă şi pe Stema României, Pasărea Turul este o creatură care, potrivit legendei, le-a fost strămoaşă maghiarilor. Din păcate, ca multe simboluri, şi Turul a fost confiscată de extrema dreaptă maghiară. Inclusiv de Jobbik, partidul politic care şi-a deschis recent o filială la Cluj. Despre modul în care extremiştii maghiari, cu gândul la fantasme, calcă peste realităţile prezentului şi valorile trecutului, citiţi mai jos.
Goana după pasărea Turul
de Gáspár-Szilágyi Szilárd (Gáshi)
Turul - pasărea din mitologia maghiară
Ce-şi doreşte poporul maghiar? Sper că luciditate, cultură, toleranţă, compasiune şi respectul faţă de alte culturi... Dar, din păcate toate acestea nu înseamnă nimic pentru o parte a societăţii. O parte în creştere, care în secolul 21 a reuşit să transforme un partid de extremă-dreapta (n.a.: Jobbik) în a treia forţă politică din Ungaria. O parte care pretinde că tot ce scârţâie în ţară e din vina altora. Copilul mic şi prost care, în loc să-şi recunoască fapta, dă vina pe evrei, ţigani, marile puteri, Uniunea Europeană sau conspiraţia mondială. Dar nu te teme, frate! Că vine garda de turuli cu steagul arpadian sau ursuleţul Winnie. Noi o să vă salvăm. Că noi suntem maghiari pur-sânge, care cu sfânta pasăre Turul şi cu Domnul Iisus Hristos o să dăm în cap la toată lumea.
Mai întâi credeam că astfel de indivizi se manifestă numai pe internet, pe diferse forumuri. Dar în ultimii ani au apărut şi pe cealaltă parte a graniţei, la evenimentele maghiare din Cluj, urlând şi cântând beţi Imnul Secuiesc în drum spre Şumuleu Ciuc, sau făcând praf centrul istoric din Bucureşti înaintea unei partide de fotbal. Vă mulţumim, dar noi nu vrem toate astea!
Acest ungur uită că nu există aşa ceva ca un maghiar adevărat, pur-sânge. Adevărul este că suntem foarte probabil poporul cel mai amestecat din întreaga Europă. Un popor care s-a stabilit în Bazinul Carpatic deja amestecat, aducând mai multe limbi şi culturi deodată. Să nu uităm de triburile de kavari care ne-au însoţit şi vorbeau limbi turcice. Mai târziu, s-au aşezat iazygi, pecenegi, cumani şi am asimilat între timp slovaci, ruteni, sârbi, croaţi, români, germani, evrei, armeni. Dragul meu individ care încă goneşti după pasărea turul, n-ar strica să mai citeşti un pic de istorie şi să-ţi faci eventual un test genetic.
Acest ungur uită că tocmai acest amestec de popoare a dăruit cele mai mari nume pentru această naţie. Uită că mama lui Liszt era austriacă şi nu unguroaică. Că Petőfi e fiul unui sârb maghiarizat şi al unei mame slovace. Că eroul Miklós Zrínyi de la Szigetvár (1566) era de origine croată. Că Titusz Dugovics care a căzut în gol la bătălia de la Belgrad (1456) era sârb, că Ioan de Hunedoara era de origină cumano-română. Mama lui Béla Bartók era nemţoaică, iar a lui Kodály, poloneză. Eduard Teller, János von Neumann, Leó Szilárd, Miklós Radnóti, Benő Karácsony şi Imre Kertész sunt la urma lor maghiari de origine evreiească. Să nu uităm nici cuvintele poetului Attila József: „Cumană era mama, iar tatăl meu secui/ un pic şi-un pic român sau pe de-a întregul, poate“ [poezia La Dunăre, tradusă în româneşte de Veronica Porumbacu].
Dragul meu individ care încă goneşti după Turul, ai uitat pe ce lume trăieşti şi ai uitat că oamenii care au pus această naţie pe harta lumii nu erau chiar de origine 100% maghiară. Şi dragul meu individ care încă goneşti după pasărea Turul, nu te atinge de Radnóti şi cartea lui nu o arde în flăcări!
Magyar Garda
Acest ungur uită că şi limba noastră de astăzi e produsul acestui amalgam. Că poporul lui Árpád n-avea cum să înţeleagă „ursul care cântă cu ţitera şi dansează pe masă” (asztalon citerával muzsikáló és táncoló peches medvét) pentru că limba noastră este multitudinea unor limbi iranice, turcice, slavice, germanice şi altele.
Pe acest ungur „îl doare” cel mai mult Trianonul şi plânge după sărmanii lui fraţi de peste graniţe. Ce ştii tu despre Trianon, dragul meu individ care încă goneşti după Turul? Spune-i unui clujean maghiar care a copilărit în epoca lui Funar că tu ştii cel mai bine ce înseamnă Trianonul. Ai făcut vreodată parte dintr-o minoritate? Primit-ai un şut în fund pentru că vorbeai ungureşte pe autobuz şi ca adult ai fost în stare să treci peste toate acestea şi să accepţi cu capul limpede vreun alt popor? Sau mândria unui maghiar „pur-sânge” nu permite aşa ceva?
Acest ungur are frică de tot ce-i nou, internaţional şi străin. Acest ungur nu vede deficienţele propriului neam şi propriei ţări. Crede în conspiraţia sionistă mondială, al cărei singur scop este anihilarea poporului maghiar. În loc să mai înveţe o limbă, să progreseze ca om şi să scoată tot ce-i mai bun din situaţia actuală, acest ungur îşi ridică pumnul la tot ce e străin, european sau neobişnuit. Pentru că acest ungur încă n-a trăit în străinătate, încă nu s-a ţinut de mână cu fata altui neam, nu vrea să progreseze şi să privească în viitor, ci îşi linge rănile şi plânge după tot ce
[Citeşte mai mult în articolul lui Gáshi, în maghiară, sau în traducerea română de pe MaghiaRomânia]