Antonescu: Nu mă voi implica în susţinerea campaniei lui Iohannis. Eu, în mod responsabil, nu voi sări în cârca acestui candidat pentru a-l trage în jos
0
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune Realitatea, că exclude o candidatură independentă la prezidenţiale şi a precizat că nu se va implica în susţinerea campaniei lui Klaus Iohannis, precum şi faptul că rămâne de văzut dacă îl va vota pe actualul edil al Sibiului.
Antonescu a afirmat că respectă decizia luată de partid de a-l alege pe Iohannis drept candidat al ACL şi nu se gândeşte o candidatură independentă. Totodată, a subliniat că nu se va implica în susţinerea campaniei lui Iohannis.
„Nu, categoric nu, pentru că sunt un om responsabil (…) PNL a făcut nişte sondaje de opinie. Trei oameni foarte serioşi dintre conducătorii PNL s-au ocupat personal de executarea (…) ele au fost şi publicate înainte să se ia decizia, lucru care nu s-a întâmplat la alte partide care se respectă. Şi sondajul era îngrozitor, scorul meu politic, de susţinere, era unul extrem de mic, mai mic decât al doamnei Udrea, al domnului Băsescu, decât al tuturor domnilor care se pot imagina”, a adăugat Antonescu.
„Câtă vreme avem o realitate cu un astfel de sondaj, înseamnă că eu sunt personajul a cărui alăturare de candidatul creditat trebuie evitată. În sensul acesta vorbesc de faptul că eu, în mod responsabil, nu voi sări în cârca acestui candidat pentru a-l trage în jos, pentru a-i diminua imaginea, a-i fi asociată figura lui cu un om care are atâta ostilitate, impopularitate, precum arăta sondajul respectiv. Îmi văd de treaba mea, încerc să nu asocieze omul când se duce să voteze Iohannis, să uite de mine, ca nu cumva să se răzgândească”, a declarat fostul preşedinte al PNL în emisiunea de la Realitatea TV, citat de Mediafax.
Pentru a-şi explica decizia, Antonescu a punctat faptul că îl cunoaşte şi pe candidatul Victor Ponta, dar nu îl va vota, iar pe candidatul Klaus Iohannis nu îl cunoaşte suficient de bine, ceea ce duce la o analiză pe care o va face să vadă dacă primarul Sibiului merită votul fostului lider PNL
„Nu am spus că nu îl votez, am spus că nu îl cunosc. Cunosc candidatul Ponta şi nu îl votez, nu cunosc candidatul Iohannis şi mă uit cu mare atenţie la el”, a spus Antonescu.
Fostul lider PNL a avut un dialog în direct şi cu Victor Ponta care a avut o intervenţie telefonică în timpul emisiunii. Cei doi au adus în faţă subiectul ruperii USL, liderul de la Palatul Victoria fiind cel care a susţinut că încetarea proiectului comun USL a fost cauzată de „dezinformare din ambele părţi”