Antonescu, despre condamnarea lui Voiculescu: „PC nu se rezumă la Dan Voiculescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu FOTO Adevărul
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu FOTO Adevărul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că sentinţa de condamnare a lui Dan Voiculescu nu va afecta acţiunile PSD sau USL, pentru că alianţa de centru-dreapta include PC, iar Voculescu este doar preşedintele fondator al partidului.


„Nu am comentat sentinţe judecătoreşti. Am comentat o serie de coincidenţe. Tot ce pot să vă spun este că sper că prezumţia de nevinovăţie de care încă se bucură să se dovedească în instanţă. Condamnarea oamenilor politici care sunt vinovaţi este un lucru normal. Alianţa noatră include PC, iar PC nu se rezumă la Dan Voiculescu. Nu afectează acţiune PSD sau USL“, a declarat Antonescu, din Sighetu Marmaţiei.

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat joi de magistraţii Tribunalului Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). La scrt timp după pronunţarea sentinţei, Dan Voiculescu a scris un mesaj pe blogul personal în care comentează decizia instanţei.

„Am un scurt mesaj pentru cei care mă cunosc – şi ştiu cât de mult îmi place lupta: să nu-şi facă griji! Iar cei care nu mă plac sau nu mă cunosc să nu se bucure prematur: orice s-ar intampla, REVIN  Decizia de azi in dosarul Telepatia reprezinta o nedreptate“, a scris Voiculescu.

Dan Voiculescu este preşedintele fondator al Partidului Conservator şi a fost senator al României, ales în Bucureşti în două mandate, de fiecare dată demisionând în ultimul an de mandat.






 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite