Anchetarea alegerilor din 2009 se amână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Parlamentului a retrimis la Comisiile juridice de la Senat şi Camera Deputaţilor proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009, pe motiv că, în paralel, Parchetul a deschis o anchetă penală în acest caz. Liviu Dragnea spune că e doar o amânare temporară şi să ancheta va demara în curând.

Decizia majorităţii PSD a venit în mod surprinzător, întrucât, cu doar o zi înainte, Comisiile juridice reunite, la propunerea deputatului PSD Eugen Nicolicea, adoptaseră un amendament care prevedea că ancheta parlamentară nu se va suprapune peste ancheta juridică. Potrivit unor surse politice, liderii PSD au hotărât să întoarcă proiectul de hotărâre în Comisiile juridice pentru că propunerea lui Nicolicea avea un puternic caracter de neconstituţionalitate. Regulamentul Camerei Deputaţilor, legea de organizare internă a deputaţilor, spune că orice comisie parlamentară de anchetă trebuie să-şi înceteze activitatea în momentul în care Parchetul deschide un dosar penal pe subiectul respectiv.

Parchetul a copiat aproape prin copy-paste“
Însă Eugen Nicolicea a venit cu o altă interpretare: a propus ca ancheta parlamentară să nu cerceteze faptele anchetate de Parchet, respectiv abuzul în serviciu şi falsificarea documentelor electorale, ci să se ocupe de aflare adevărului politic. În replică, PNL a ameninţat că va sesiza Curtea Constituţională dacă propunerea lui Nicolicea este adoptată de plen. Astfel, până săptămâna viitoare juriştii PSD vor trebui să găsească argumente mai puternice pentru a constitui Comisia de anchetă, ori se va renunţa de tot la idee. „Ce este corect politic, e corect şi cred că merită aplaudat azi faptul că PSD face un pas înapoi de la o iniţiativă care era menită să aducă în spaţiul public nişte răfuieli politice“, a spus preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan. Imediat a venit răspunsul liderului PSD, Liviu Dragnea. „Vreau să vă precizez că nu e vorba de niciun pas înapoi. Doar luând act de trezirea bruscă a Parchetului General care, după opt ani de zile de la alegerile din 2009, a copiat aproape prin copy-paste obiectivele din proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei, s-a decis să se retrimită la comisie acest proiect pentru a se reformula obiectivele comisiei. Decizia de a se înfiinţa această comisie de anchetă parlamentară, decizia politică rămâne“, a afirmat Liviu Dragnea, deşi Comisiile juridice formulaseră încă de marţi o listă cu 15 obiective.

„PSD trebuie să se facă de râs până la capăt“
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, direct implicat în scandalul alegerilor prezidenţiale din 2009, a găsit încă un moment să se victimizeze.  „Contrar opiniilor exprimate, eu solicit Camerelor reunite să votăm derularea acestei anchete şi constituirea comisiei de anchetă pentru alegerile din 2009. Vă dau câteva motive: PSD trebuie să se facă de râs până la capăt, cred că ar fi un bun exerciţiu. Poate această comisie îi va aduce aminte PSD-ului că în 2009, în secţiile de votare, eu aveam un singur reprezentant, iar marea alianţă politică care îl susţinea pe domnul Geoană avea reprezentanţi PSD, PNL, UDMR, PC. Poate vreţi să explicaţi cum a reuşit să fure unul singur când patru hoţi erau cu mâinile prin buletinele de vot“, a spus Traian Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite