În 1998, cînd Transparency International a agregat primul index de percepţie a corupţiei din estimările pe ţară care existau pînă atunci (de exemplu, de la Economist Intelligence Unit, bănci de investiţii, etc), Botswana, o mică ţară subsahariană, fără acces la mare, independentă din 1966 şi cu o populaţie de două milioane de persoane (din care mulţi purtători de virus HIV), s-a plasat în faţa Japoniei şi Belgiei şi cam la acelaşi nivel cu Spania. În 2016 a ieşit mai bine decît Italia, Spania şi Grecia, locul 35 în topul celor mai puţin corupte naţiuni, unde România, la un loc cu Ungaria şi Iordania, e mult în urmă pe locul 57. Între timp însă, Bostwana a crescut de la un PIB per capita de 70 de dolari pe cap în anii şaizeci la un venit de peste 16.000 dolari (metoda GNI PPP) în zilele noastre, după o creştere economică neîntreruptă care a făcut-o exemplul de manual pentru buna guvernare. E încă mai săracă, decît România, numai că proporţia e invers - Bostwana e de trei ori mai dezvoltată decît media regiunii sale (Africa sub-Sahariană), în vreme ce România este aproximativ la o treime din cea a UE.

Vă propun azi un tur virtual în ce a făcut buna guvernare din Bostwana. Judecînd după ultimele ştiri din România - ordonanţele 6 şi 9, repolitizarea formală a instituţiilor de control administrative precum prefectura şi pregătita descentralizare fiscală (care va preceda, dacă e implementată, responsabilizarea fiscală) - şi un tur real ar fi de folos. De ce nu luaţi iniţiativa dvs, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, să facem şi un tur real, cu persoanele relevante de la guvern (dna Shaidehh) preşedinţie, Înalta Curte etc. Mă ofer să fiu ghidul dvs (îmi plătesc singură cheltuielile), în turul real, ca şi în cel virtual.

Justiţie independentă

Să încep cu independenţa justiţiei, pentru că aici o să insist cel mai puţin. Botswana e pe locul 23 din lume la existenţa unui sistem independent şi necorupt. E exclus ca oamenii politici să fie în vreun fel amestecaţi în evaluarea judecătorilor, iar posibilitatea ca o persoană specializată în apărarea unor oameni condamnaţi pentru aranjat sentinţe, cum e dl. Şerban Nicolae pentru dl. Cătălin Voicu, e, desigur, zero în ţara africană. Desigur, nu e nimic condamnabil în a apăra, ca avocat, un acuzat de corupţie, chiar unul care se specializează în a corupe sistemul judiciar, aşa cum nu e la crimă sau orice infracţiune. Dar ce se întîmplă în ţara noastră europeană, şi ar fi de neconceput în cea africană, e ca tocmai avocatul corupţiei judiciare să fie cel care face legislaţia anticorupţie. Dacă asta se întâmplă la noi, nu vă miraţi că suntem de două ori sub ei, iar dvs. personal aveţi probleme de reputaţie în extern (că acesta e un fapt, nu un kompromat de presă) care nu vă vor mai permite niciodată să ocupaţi vreo poziţie publică precum prim ministru sau preşedinte.

Resurse naturale exploatate corect

Al doilea lucru important care face din Botswana un exemplu este capacitatea lor cu totul ieşită din comun, într-un continent condus de prădători, să exploateze raţional şi corect resursele naturale ale ţării. Botswana are diamante- luaţi ca echivalent companiile publice româneşti ca Hidro sau altele- pe care nu le exploatează singură. Le dă în concesiune. În acest fel nimeni nu fură- companiile străine nu au interes să se fure singure- dar preţul concesiunii e considerat exemplu global de bună practică. Acesta e variabil pe sector- la diamante e 50 la sută, dar comparaţia cu ţări care organizează singure exploatarea (prin companii de stat) e spectaculoasă. Ţările corupte pierd din resursele lor, nu cîştigă. Mai nou, scandalurile legate de resurse- compania publică Petrobras în Brazilia, dacă vă spune ceva, duc la demiterea preşedinţilor, dar ţările nu se dezvoltă din scandaluri de corupţie, ci din rentele aduse de companiile private care exploatează resurse publice şi plătesc la buget o parte considerabilă. Cît de mult se poate ca să merite şi pentru ei.

Cheltuieli raţionalizate

Finalmente, şi la fel de important, Botswana nu a raţionalizat doar veniturile, ci şi cheltuielile. De cinzeci de ani are un plan naţional de dezvoltare în care pune la un loc investiţiile din bugetul naţional, banii din asistenţă externă (la noi, ar fi fondurile europene) şi banii privaţi (concesiuni, parteneriate public-privat). Un asemenea plan se face odată la cinci ani şi se negociază cu regiunile. Unii capătă ce vor, eventual mai devreme, alţii mai tîrziu. Dar finalmente, se ştie în fiecare moment cînd şi unde se vor cheltui banii pe cinci ani înainte. Nici un procuror nu poate veni să aresteze un primar că face un pod, pentru că se ştie dinainte cînd se face podul, şi cine alocă banii pentru el. De asta condamnările din Botswana sunt pe mită, nu abuz în serviciu, pentru că latitudinea abuzului e mult redusă de această politică inteligentă şi disciplinată, care lasă loc şi particularismului- se construieşte mai mult, şi mai din timp, la regiunile legate de tribul dominant- dar elimină corupţia, şi mai ales arbitrariul şi incertitudinea, care sunt mai costisitoare decît corupţia. Dar - din păcate - această politică e exact contrariul a ceea ce vreţi dvs să faceţi prin ordonanţele şase şi nouă, păstrarea prefecţilor ca instrumente ineficiente de control a bunelor practici de guvernare (nule ar fi un calificativ mai exact) şi descentralizarea fiscală. Dvs. vreţi să descentralizaţi arbitrariul şi lipsa de previzibilitate a cheltuielilor publice pînă la nivel judeţean şi municipal, în loc să consultaţi eficient nivelul municipal şi judeţean pentru a construi în mod raţional şi centralizat un plan de dezvoltare. Din cauza asta nu aveţi capacitate de absorbţie a fondurilor europene în România. Şi acum avem mii de oficiali care cheltuiesc anarhic, ineficient şi uneori chiar corupt- ce vreţi să faceţi e să le daţi multe resurse centrale, dar nimănui nu îi pasă dacă arbitrariul e central sau local. Vorba e să scadă şi să devină transparent şi previzibil cine, ce face cu banii, şi cînd.

Ajunşi aici, mă aştept să sară unii să spună că nici vorbă să putem compara cele două ţări. Dar închei cu ultimele două exemple din indexul integrităţii publice (integrity-index) care arată că le putem perfect compara. Motivul pentru care ar merita să luaţi în considerare cererea mea e că libertatea presei în ambele ţări e cam la fel - destulă pentru a strica reputaţia unui om politic în mod durabil - dar numărul de cetăţeni conectaţi pe Internet şi Facebook e, proporţional, mult mai mare în România. În România există o masă critică în acest moment capabilă să ceară, deocamdată doar paşnic, o guvernare mai bună. În Botswana, ea e mai slabă, din cauza lipsei de educaţie şi a stării de sănătate a populaţiei. Avansul Botswanei nu provine de la o cerere populară mai mare - deşi se ţin alegeri libere, mereu cîştigă acelaşi partid - ci de la existenţa unei elite luminate care conduce ţara. E momentul să ne întîlnim undeva la jumătatea drumului, elită politică şi cerere populară, dacă nu vreţi ca să avem corupţia politică tema nr. 1 în campanii încă vreo treizeci de ani, cu lichidarea în subsidiar a politicii şi a economiei, deci să evităm, cu alte cuvinte, calea venezuelană.

Puteţi comenta acest text pe România Curată