Alegeri prezidenţiale 2014. Iohannis spune că părinţii săi locuiesc,în Germania, cu chirie: Ponta să-i lase în pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, susţine că părinţii săi locuiesc cu chirie la mansarda unei clădiri, în Germania, şi îi cere contracandidatului său, premierul Victor Ponta, să-i lase părinţii în pace şi să nu-i bage în ”mizeria” de campanie electorală pe care o duce PSD.

Prezidenţiabilul ACL a făcut aceste declaraţii după ce în presă au apărut imagini în care apare casa în care locuiesc părinţii săi, în Germania.

”Nu pot să nu observ cum continuă campania mizerabilă a PSD-ului, prin amabilitatea unei televiziuni de casă a candidatului Ponta am putut să văd la televizor casa în care stau părinţii mei (în Germania, n.r.). Nu sunt proprietari, sunt chiriaşi la mansardă, sunt doi oameni bătrâni. În acest fel, domnule Ponta, nu se face campanie electorală. Nu băgaţi familia mea, nu băgaţi părinţii mei în această mizerie de campanie pe care o faceţi! Şi, domnule Ponta, dacă nu v-a spus nimeni până acuma, vă spun eu: hărţuirea unui oponent politic a fost o metodă a securităţii şi este o metodă a poliţiilor politice private.  Lăsaţi mâinile de pe ele”, a declarat Klaus Iohannis.

La întrebarea unui jurnalist, el a precizat că în aceeaşi casă locuiesc şi proprietarii locuinţei, cu care nu există ”niciun fel de relaţie de rubedenie”. De asemenea, prezidenţiabilul ACL a susţinut că ”a fost o mizerie” campania PSD pentru primul tur de scrutin.

”În ansamblu nu este şi nu a fost o campanie cum ne-am fi aşteptat să se poarte în România secolului 21. Este o campanie care ţine de România lucrului prost făcut, de aceea am propus eu România lucrului bine făcut”, a mai declarat Iohannis. Preşedintele PNL a îndemnat alegătorii participe la primul tur de scrutin al prezidenţialelor şi să ”facă uz de dreptul lor de vot”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite