"Agresiunea poate sa vina de oriunde si se poate produce oriunde"

Discursul premierului Adrian Nastase - "Lupta impotriva terorismului", la conferinta organizata de Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti - 6 noiembrie 2002 - fragmente -

D-le rector, doamnelor ministru, stimati colegi, dragi prieteni. Este un moment extrem de emotionant sa ma aflu astazi la aceasta intalnire care are ca pretext expunerea catorva ganduri despre un fenomen complex, in viata internationala - terorismul international. Spun ca este vorba despre un pretext pentru ca ratiunea acestei intalniri este aceea de a va revedea, de a ma intalni cu unii dintre tinerii mei colegi, care se afla astazi in aceasta sala, si care maine vor asigura o administratie buna in tara, cei care vor misca lucrurile mai repede. Aceasta ocazie de a raspunde invitatiei celui care a fost mentorul mai multor generatii ale Facultatii de Drept, Momcilo Luburici, a reprezentat pentru mine si pentru cei care sunt in echipa mea o ratiune speciala de a veni sa spun inca o data aici, in aceasta noua universitate si, in acelasi timp, in universitatea care se reinnoieste din punct de vedere logistic si din punctul de vedere al echipamentelor specifice, a fost, deci, o noua ocazie de a veni sa adaug semnele de pretuire firesti intr-o lume universitara in care dialogul reprezinta masura tuturor lucrurilor. Mi-e greu sa trec de la aceste cuvinte de introducere la un fenomen brutal si care inseamna tocmai negarea dialogului. Spuneam unuia dintre baietii mei, dimineata, ca voi veni sa prezint o expunere despre terorism. M-a intrebat daca voi vorbi si despre terorismul politic si despre lupta politica si despre lupta din Parlament. I-am spus ca, desigur, metaforele isi au locul lor in viata noastra, dar exista, din pacate, lucruri grave care se intampla si pe care le intelegem cu greu, pentru ca suntem obisnuiti sa discutam, de obicei, cu cei care au ceva de pierdut. In momentul in care, in cel de-al II-lea razboi mondial a aparut formula de kamikaze, in care pilotii avioanelor japoneze au inceput sa se transforme in bombe teleghidate, sensul razboiului bazat pe turniruri si pe trimiterea solilor pentru a anunta inceperea ostilitatilor a devenit o pagina de istorie. Terorismul intr-un fel exista undeva in zona unde cauzele mari, politice, pot fi justificate, dupa care incepe o zona irationala pe care o numim terorism, pentru ca ea presupune utilizarea unor mecanisme sau a unor metode care pun in discutie intr-un mod inacceptabil si fara a face diferente intre combatanti si necombatanti, intre cei educati si cei needucati, pana la urma viata sistemelor de evaluari standarde politice si asa mai departe. A fost foarte greu pentru cei care au incercat, dupa 11 septembrie 2001, sa evalueze terorismul international, pentru ca, in plan extern, statele discutau doar despre agresiuni, despre utilizarea fortei intr-un mod clar, inechivoc si chiar daca, in anumite situatii, pluteau semne de intrebare la declansarea unui atac sau asupra paternitatii atacului respectiv, cum s-a intamplat in septembrie 1939 la granita dintre Polonia si Germania, cu diversiunile care au avut loc pentru a deruta si a orienta in alt mod responsabilitatea. Deci, aceste elemente de conflict in plan exterior porneau de la ideea ca agresorul, cel care utilizeaza forta, poate sa fie identificat cu un stat sau poate sa fie legat de un anumit stat. In momentul de fata, lupta impotriva terorismului este vazuta astfel ca agresiunea poate sa vina de oriunde si ea se poate produce oriunde. Nu vreau, insa, sa incep cu concluziile, ci voi trece in revista istoria in plan normativ international a reglementarilor legate de lupta impotriva terorismului. Sunt aproape 150 de ani de cand au aparut masuri la nivel intern si apoi au inceput sa apara si la nivel international. Primul stat care a introdus masuri de combatere a terorismului in legislatia interna a fost Belgia, in 1856. A fost prevazuta in legislatia penala clauza atentatului, prin care atentatele politice au fost considerate extradare. Mult mai tarziu, in 1927, a avut loc, la Varsovia, prima conferinta internationala de unificare a dreptului penal, unde s-a incercat o definire a fenomenului de terorism, desi nu s-a folosit acest termen. In rezolutia care a fost adoptata atunci, se propunea sanctionarea unor acte, cum ar fi pirateria, falsificarea de moneda, comertul cu sclavi, utilizarea internationala a unor mijloace capabile sa creeze un pericol comun. In 1930 a avut loc la Bruxelles cea de-a doua conferinta internationala in domeniul unificarii codului penal. Este folosit, pentru prima oara, termenul de terorism - se propune si o definitie, dar nu putem judeca acum in ce masura ramane corecta folosirea deliberata a unor mijloace capabile sa produca un pericol comun, daca acestea reprezinta acte de terorism ce constau in crime impotriva vietii, libertatii, integritatii fizice a unei persoane sau care sunt indreptate contra proprietatii private sau de stat in scopul realizarii unor scopuri politice sau sociale. Un an mai tarziu, la conferinta de la Paris, terorismul este definit in felul urmator: oricine, in scopul terorizarii populatiei, foloseste impotriva persoanelor sau proprietatilor bombe, mine, incendii sau mijloace explozive, arme de foc sau alte mijloace, sau cine intrerupe sau incearca sa intrerupa un serviciu public sau de utilitate publica, va fi pedepsit. Pana ce aceasta definitie nu a fost adoptata in plan international, la nivel de doctrina, diplomatic, au avut loc doar incercari de a se propune o evaluare, o conturare a fenomenului care avea expresii extrem de diverse. In 1934, la Madrid, in cadrul unei conferinte care se ocupa tot de dreptul penal, se adauga notiunii de terorism: provocarea de catastrofe, distrugerea lucrarilor de arta, participarea la masacre sau la atrocitati colective comise impotriva unei populatii lipsite de aparare. Totodata, prin conventiile de la Haga din 1899 si 1907, in purtarea razboiului se facea diferenta intre combatanti si necombatanti si se incerca pedepsirea celor care, in purtarea razboiului, nu respectau aceste drepturi elementare, de separare intre beligeranti si populatia civila. Sa nu uitam ca la 9 octombrie 1934 au fost asasinati regele Alexandru al Iugoslaviei si ministrul de externe al Frantei. Unele dintre actiunile in plan international, in cadrul Ligii Natiunilor, pornesc de la acest element, acest atentat care a avut o foarte mare rezonanta in plan european. In urma acestui atentat, guvernul francez a adresat Consiliului Ligii Natiunilor, la 9 decembrie 1934, un memoriu in care erau incluse deciziile generale susceptibile a servi ca baza pentru conturarea unui acord international in vederea reprimarii unor opinii ce au ca scop terorismul politic. La propunerea Marii Britanii, Consiliul Ligii Natiunilor a adoptat o rezolutie prin care s-a decis constituirea unui comitet insarcinat cu intocmirea unui studiu in vederea elaborarii unui anteproiect de conventie pentru reprimarea actiunilor teroriste sau a crimelor comise cu scopuri teroriste politice. Comitetul a elaborat un proiect de conventie in acest domeniu si un proiect pentru crearea unui curs penal international. Comitetul era compus din 11 membri, reprezentand diverse tari, inclusiv Romania. In 1935, a avut loc la Copenhaga cea de-a sasea conferinta pentru unificarea actului penal. La aceasta conferinta au fost luate in discutie cele doua proiecte de conventie pe care le-am mentionat si cu acea ocazie a fost adoptata o rezolutie in care se declara ca vor trebui calificate drept infractiuni speciale acele acte care creeaza situatii de teroare, ce pot incita la schimbari sau ridicare de obstacole sau care tulbura relatiile internationale si care reprezinta o amenintare sociala la adresa pacii. Foarte interesante elementele care, in decurs de numai cativa ani, se adauga in identificarea si in configurarea acestei infractiuni internationale. Unele sunt doar elemente de doctrina, doar evaluari pe care unii sau altii incearca sa le introduca in aceasta analiza, dar apar si elemente normative, apar aspecte care incep sa stranga langa un nucleu axiologic puternic reguli care sa protejeze fiinta umana si din acest punct de vedere. In aprilie 1937, in cadrul Comitetului Ligii Natiunilor care se ocupa de aceste aspecte, a fost finalizat proiectul ce urma sa fie transmis apoi conferintei desfasurata, mai tarziu, la Geneva, la convocarea Consiliului Ligii. Intr-adevar, intre 1 si 16 noiembrie 1937 s-a desfasurat, la Geneva, Conferinta interguvernamentala pentru prevenirea si reprimarea terorismului. Conferinta a adoptat doua conventii - Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului si Conventia pentru crearea unei curti penale internationale. Aceste conventii utilizeaza o abordare similara cu cea care s-a desprins in cadrul Conventiei de la Copenhaga. Iata deci preistoria acestor preocupari, acestor reglementari. In mod paradoxal, aceste eforturi au fost incununate de succes in preziua inceperii celui de-al doilea razboi mondial. In 1937, deja suntem in plina criza politica in Europa si in mod evident aceasta conventie, inclusiv cea referitoare la curtea penala internationala nu mai aveau cum sa fie operationale. Ele se aflau intr-un proces de moarte clinica, pentru ca in nici un caz in timpul razboiului, aceste documente nu puteau sa fie puse in aplicare. Conventia identifica acele elemente-document ale terorismului, actele internationale realizate cu scopul de a provoca moartea, de a cauza teroare, de a determina pierderea libertatii de catre sefi de state, familiile lor sau functionarii publici, de a provoca pagube sau distrugerea proprietatii publice, acte menite sa puna in pericol viata unor persoane. Conventia a fost semnata de reprezentantii a 24 de tari, intre care si Romania, dar a fost ratificata doar de India, mai departe de focarul de razboi din Europa, probabil, ca aceasta este explicatia pentru care India a ratificat aceasta conventie. Dupa razboi, Declaratia Universala a Drepturilor Omului denunta violenta terorista a guvernelor sau a persoanelor particulare. Apare o anumita deosebire, o anumita rezolutie si guvernele sunt considerate ca pot sa realizeze actiuni teroriste. Orice persoana are dreptul la viata, la securitate, nimeni nu poate fi supus torturii, unui tratament sau pedepse bazate pe cruzime, inumane sau degradante, reluandu-se, de fapt, prevederile din Conventiile de la Haga. Protectia acestor drepturi a fost confirmata si prin cele doua pacte asupra drepturilor omului din 1965. De-a lungul timpului au mai fost adoptate o serie de conventii de lupta impotriva terorismului, la care Romania a aderat. Au fost multe documente cu relevanta in combaterea terorismului adoptate de organisme internationale: UE, NATO, ONU. S-a discutat mult si despre limitele pana la care pot merge anumite state in miscarea de eliberare nationala. Una dintre exceptiile din filosofia Natiunilor Unite este aceea de acceptare a utilizarii fortei in cadrul miscarilor de determinare nationala, lupta popoarelor pentru autodeterminare. Problemele terorismului au angajat toate statele lumii. Pentru o lupta eficienta impotriva terorismului este nevoie de solidaritate internationala. Un rol important in aceasta lupta il joaca Interpolul. Ca membru al comunitatii internationale, Romania trebuie sa cunoasca ce drepturi si ce obligatii are pentru a elimina riscurile de aceasta natura. Este sensul unei discutii pe care am avut-o saptamana trecuta in cadrul CSAT, in care au fost revazute planurile de colaborare si actiune ale Romaniei in domeniul sigurantei nationale. Vrem sa vedem, din punctul de vedere al tarii noastre, al statutului international al Romaniei, cum trebuie sa ne asezam in aceasta lupta complexa pentru apararea unor valori esentiale ale umanitatii.