Şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, i-a scris o poezie lui Ponta: ”Victor, o galaxie română în devenire”
0Şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, cercetat pentru corupţie, i-a compus o poezie liderului social-democrat Victor Ponta, despre care spune că este ”o galaxie română în devenire”, el recitând versurile la conferinţa PSD Prahova de confirmare a lui Ponta drept candidat la Preşedinţie.
Mircea Cosma, care până la începutul acestui an a fost şi preşedinte al PSD Prahova, funcţie din care s-a retras la scurt timp de la începerea anchetei DNA care îl vizează, le-a spus colegilor săi social-democraţi, la conferinţa PSD Prahova organizată la sfârşitul săptămânii trecute în care Ponta a fost confirmat drept candidat la Preşedinţie, că a compus ”o strofă” pentru Victor Ponta.
El a spus că a participat, în Republica Moldova, la o ceremonie de dezvelire a unui monument dedicat lui Adrian Păunescu, unde a ”încercat” şi i-a ”venit în minte” o ”strofă” pentru Victor Ponta.
Victor Cosma le-a recitat colegilor săi social-democraţi strofa dedicată preşedintelui PSD: ”Victor, o galaxie română în devenire /Răsare în universul zidit pe răstigniri/ Pe temelie veche de piatră şi jertfire/El reînalţă o ţară a vechilor români/Victor Ponta, preşedinte!”.
Mircea Cosma este unul dintre cei mai vechi membri ai PSD Prahova şi preşedinte al Consiliului Judeţean, aflat la al treilea mandat. Cosma este şi membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, autor al mai multor cărţi, iar prin fundaţia pe care a înfiinţat-o a sprijinit financiar apariţia mai multor volume.
Mircea Cosma a fost şi preşedinte al PSD Prahova, funcţie la care a renunţat în acest an, după ce DNA a început ancheta penală în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean. În acelaşi dosar, fiul lui Mircea Cosma, Vlad Alexandru Cosma, deputat PSD, este acuzat de trafic de influenţă. Cei doi au fost trimişi în judecată sub control judiciar, procesul aflându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.