FOTO VIDEO Prima declaraţie a lui Tibi Uşeriu după ce a câştigat Maratonul Arctic Ultra 6633. „E mult, mult mai greu decât ce-a fost în anii trecuţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tiberiu Uşeriu a câştigat joi, pentru a treia oară la rând, cursa de plus 350 de mile (aproximativ 560 de kilometri) a Maratonului Arctic Ultra 6633. Tibi a precizat într-o intervenţie telefonică că la un moment dat a avut loc o furtună şi că era să fie scos din cursă de către organizatori. Totodată, acesta a subliniat că această ediţie a maratonului a fost mult mai grea decât cele anterioare.

La finalul cursei de aproximativ 610 kilometri (380 de mile) pe care a terminat-o în mai puţin de 173 de ore, Tibi a transmis primele gânduri într-o intervenţie telefonică pentru Tăşuleasa Social.

„Am terminat! Măi am intrat într-o furtună, patru ore, ai de capu’ meu! O fost cât pe ce să mă scoată ăştia! Deci o fost ceva... ai de capu’ meu! La mişto... o fost cireaşa de pe tort! Mă bucur c-am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Dec ultima parte, asta de 160 de kilometrim îi numai urcări şi coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 de kilometri de ice-road, ceea ce m-o mâncat. Dar aşa, per total, e mult, mult mai grea decât ce-o fost în anii trecuţi. Dar na, de asta am venit: să o termin, şi mă bucur şi că am câştigat-o.

Mulţumesc celor care m-or urmărit, vouă că mă suportaţi, sponsorilor care m-au ajutat şi mă ajută în continuare, şi să ne vedem cu bine, acasă! Cu drag!

Mă pun, că îs praf. Deci, de fiecare data cred că-s mai praf decât am fost ultima dată”, a relatat Tibi în convorbirea telefonică.

VIDEO Facebook / Tasuleasa Social 

După ce a îndurat condiţii extreme ale temperaturii, degerături şi umflături, românul devine singura persoană din lume care a reuşit să doboare maratonul de trei ori. 

La ediţia din acest an au mai participat alţi trei români - Polgar Levante, Florentina Iofcea şi Avram Iancu, însă aceştia au abandonat în primele două zile ale cursei. La finalul cursei mai rămăseseră doar şase concurenţi pe traseu. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite