Unde şi cum se poate călători în Europa
0Majoritatea ţărilor au impus restricţii de călătorie în încercarea de a controla răspândirea COVID-19, dar odată cu intrarea în cel de-al treilea an al pandemiei şi cu prevalenţa variantei Omicron – care se răspândeşte mult mai uşor, dar provoacă forme mai blânde de boală –, multe state au făcut schimbări importante în materie de reguli, inclusiv în privinţa măsurilor de intrare în ţară.
Italia, de pildă, a renunţat la „starea de urgenţă” la 31 martie, dar şi-a prelungit restricţiile de călătorie până la 30 aprilie. Suedia a eliminat interdicţia de intrare pentru călătorii din afara UE începând cu 1 aprilie.
De asemenea, Letonia s-a alăturat listei tot mai mari de ţări europene fără restricţii, printre care se numără Danemarca, Olanda, Norvegia şi Polonia, arată digi24.ro citând Euronews.
Reamintim că de la 1 februarie 2022, sunt în vigoare noi norme care stabilesc o perioadă obligatorie de acceptare de 9 luni de la administrarea ultimei doze de vaccin pentru certificatele de vaccinare utilizate pentru călătoriile în interiorul UE (certificatul digital COVID al UE).
AUSTRIA
În Austria este valabil certificatul digital COVID al UE, care permite călătoriile fără restricţii în toate ţările UE şi în Spaţiul Economic European, în urma unei dovezi de vaccinare şi a unui test COVID negativ.
Pentru a intra în ţară este necesar unul dintre cele trei documente: un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore, un certificat de vaccinare sau dovada trecerii prin boală. Cu toate acestea, doar dovada vaccinării sau a unei infecţii anterioare va fi acceptată pentru orice tip de cazare sau la intrarea în restaurante, baruri, cluburi de noapte, teatre şi pentru a folosi telecabinele sau teleschiurile. Un test COVID-19 negativ nu va fi suficient.
BELGIA
Este valabil certificatul digital COVID al UE. Autorităţile belgiene au relaxat restricţiile interne COVID-19 începând cu 7 martie. Nimeni nu va mai fi nevoit să prezinte un certificat COVID valabil pentru accesul în baruri, restaurante şi cafenele. Toţi cei care intră în ţară trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor, cu excepţia celor care rămân în Belgia pentru mai puţin de 48 de ore.
BULGARIA
Este valabil certificatul digital COVID al UE, dar Bulgaria nu mai solicită prezentarea unui certificat european Covid-19 care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală de către persoanele care vor să intre pe teritoriul său din mai multe ţări, inclusiv din România, începând de miercuri, 13 aprilie. Sofia a anunţat că cei care călătoresc în Bulgaria din Macedonia de Nord, Turcia, România, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel şi Egipt nu vor mai fi nevoiţi să prezinte certificatul Covid la intrarea în ţară.
CEHIA
Este valabil certificatul digital COVID UE. Toţi călătorii sunt obligaţi să completeze formularul de localizare a pasagerilor şi să îl prezinte la sosire.
CIPRU
Este valabil certificatul digital COVID al UE. Cipru nu mai solicită călătorilor complet vaccinaţi să efectueze un test înainte de sosirea în ţară.
Persoanele care nu au fost vaccinate sau care nu au booster vor trebui să prezinte în continuare un test PCR negativ (efectuat în ultimele 72 de ore) sau un test rapid (efectuat în ultimele 24 de ore).
CROAŢIA
Este valabil certificatul digital COVID al UE. Toţi cetăţenii care provin dintr-o ţară din UE/SEE aflată pe „lista verde” pot intra în Croaţia, dacă prezintă un test PCR negativ efectuat cu 48 de ore înainte de plecare sau un certificat de vaccinare. În cazul în care nu prezintă niciunul dintre documentele de mai sus, călătorii au obligaţia de a se izola timp de 7 zile la sosirea în Croaţia.
FRANŢA
Se aplică certificatul digital COVID al UE. Începând cu 12 februarie, Franţa nu mai solicită călătorilor complet vaccinaţi să prezinte un test COVID-19 negativ. Vizitatorii nevaccinaţi din UE trebuie să prezinte un test negativ efectuat cu 24 de ore înainte de călătorie.
GERMANIA
Este valabil certificatul digital COVID al UE. Germania cere un „certificat verde” pentru intrarea în spaţiile publice. Călătorii care intră în ţară trebuie să completeze un formular de înregistrare digitală înainte de a călători şi trebuie să aibă dovada unei vaccinări complete sau a unui test COVID negativ.
GRECIA
Este valabil certificatul digital COVID al UE. Vizitatorii vaccinaţi nu mai sunt nevoiţi să completeze un formular de localizare a pasagerilor (PLF) înainte de a intra în ţară începând din 15 martie. Călătorii complet vaccinaţi nu mai trebuie să prezinte dovada unui test COVID-19 negativ pentru a intra în Grecia. Călătorii nevaccinaţi vor avea în continuare nevoie de un test PCR negativ efectuat în termen de 72 de ore înainte de sosire sau de un test rapid antigen efectuat cu 24 de ore înainte.
IRLANDA
Este valabil certificatul digital COVID al UE. Călătorii care intenţionează să intre în Irlanda nu mai au restricţii de intrare, însă doar persoanele care sunt complet vaccinate sau care au dovada trecerii prin boală în ultimele şase luni vor putea să intre în spaţii închise din industria ospitalităţii.
ITALIA
Acceptă certificatul digital COVID al UE. Italia a renunţat la starea de urgenţă la sfârşitul lunii martie, dar guvernul a decis să prelungească restricţiile de călătorie până la 30 aprilie. Turiştii complet vaccinaţi trebuie să prezinte doar dovada de vaccinare; în caz contrar, este necesar un test COVID negativ.
MAREA BRITANIE
Începând cu 18 martie, Regatul Unit a eliminat toate restricţiile de călătorie pentru persoanele care sosesc din alte ţări. Călătorii nu mai sunt obligaţi să completeze formularul de localizare a pasagerilor (PLF) sau să prezinte un rezultat negativ la sosirea în Marea Britanie.
De asemenea, călătorii nevaccinaţi nu mai trebuie să-şi facă un test înainte de plecarea spre Marea Britanie.
MOLDOVA
La 16 martie, Moldova a ridicat restricţiile de călătorie, ceea ce înseamnă că nu mai este necesar niciun certificat COVID, test sau alt document pentru a intra în ţară.
MUNTENEGRU
Pentru a intra în Muntenegru este necesară dovada unui test PCR negativ efectuat cu 72 de ore înainte de călătorie sau dovada trecerii prin boală ori dovada vaccinării complete cu un vaccin aprobat de UE.
OLANDA
Este valabil certificatul digital COVID al UE. Ţările de Jos au eliminat regulile de intrare pentru toţi călătorii începând cu 23 martie.
PORTUGALIA
Este valabil certificatul digital COVID al UE.
SPANIA
Este valabil certificatul digital COVID al UE. Testele antigen sunt acum acceptate în locul PCR pentru călătorii din ţările aflate pe lista zonelor de risc - inclusiv Franţa şi Germania -, în timp ce pentru zonele cu incidenţă scăzută nu este necesară testarea. Călătorii din Regatul Unit trebuie să prezinte dovada că sunt complet vaccinaţi.
TURCIA
Majoritatea celor care călătoresc în Turcia şi au împlinit 12 ani trebuie să facă dovada unui test PCR negativ în termen de 72 de ore de la sosire, a unui test antigen în termen de 48 de ore sau să fie vaccinaţi complet.
UNGARIA
Este valabil certificatul digital COVID al UE.
VATICAN
Oraşul Vatican şi-a redeschis porţile pentru turişti în urma relaxării restricţiilor de călătorie impuse de Italia.