Un copil a câştigat lupta cu obezitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel a fost abandonat de mamă acum un an, când avea şapte ani şi cântărea 100 de kilograme. De atunci, băiatul este internat la Centrul pentru Persoane cu Dizabilităţi din Botoşani şi a slăbit  o treime din greutate.

La începutul acestei luni, Gabriel a împlinit opt ani şi, ca orice sărbătorit, a primit un tort, suc şi a adunat lângă el mulţi prieteni.

„A fost foarte frumos. Mama nu mi-a cântat niciodată de ziua mea şi nu am avut prieteni”, mărturiseşte Gabriel. Băiatul a fost internat în urmă acum un an în acest centru. „Urca scările foarte greu şi gâfâia la fiecare treaptă. La început nici nu aveam hăinuţe cu ce să îl îmbrăcăm, pentru că nimic nu-i venea”, îşi aminteşte Marius Pohoaţă, directorul centrului.

Vizitat o singură dată de mamă

După ce a urmat un regim alimentar special şi a făcut gimnastică, copilul a slăbit 35 de kilograme. „Gabriel a cooperat foarte bine. Şi-a dorit şi el să slăbească. Nu mănâncă nimic deosebit faţă de ceilaţi copii. Nu îi dăm însă cartofi prăjiţi cu pâine, sau orez cu pâine.

Mănâncă şi foarte multe fructe”, a  explicat Pohoaţă. De când este internat în acest centru, băiatul  a fost vizitat o singură dată de mama lui. S-a bucurat enorm când şi-a întâlnit părintele. I-a arătat cât de cuminte este şi cât de mult îşi doreşte să fie un copil normal.

Acum, mama lui face demersuri pentru a-l lua acasă de Paşte. „Depinde de verdictul pe care îl vor da angajaţii Primăriei din Tudora. Dacă vor decide că mama merită să îl aibă acasă, Gabriel îşi va petrece sărbătorile în familie”, a precizat Marius Pohoaţă.

Gabriel este al şaselea copil al unei femei din comuna Tudora, care locuieşte singură într-o casă care nu este racordată nici măcar la reţeaua de electricitate. Pe toţi cei şase copii femeia i-a predat statului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite