Stroe: De Crăciun dăm banii pentru jumătate din uniforma pe 2013. Cealaltă jumătate, în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Interne, Radu Stroe (dreapta), spune că bugetul Internelor pe 2014 rezolvă problema banilor pentru uniformele poliţiştilor    FOTO: Mediafax
Ministrul de Interne, Radu Stroe (dreapta), spune că bugetul Internelor pe 2014 rezolvă problema banilor pentru uniformele poliţiştilor    FOTO: Mediafax

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, vineri, că angajaţii MAi vor primi de Crăciun banii pentru jumătate din urniforma pentru acest an, cealaltă jumătate urmând să o primească în primul trimestru al anului 2014.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a fost prezent, vineri, la şedinţa comisiilor parlamentare de apărare şi ordine publică, în care a fost avizat bugetului MAI pentru anul 2014.

Stroe a declarat, la sfârşitul şedinţei, că acest proiect de buget este "în perfect acord cu situaţia la ora actuală a evoluţiei economice" şi s-a declarat mulţumit de faptul că s-a reuşit normalizarea problemei banilor pentru uniforme, în condiţiile în care în minister a existat întotdeauna această problemă.

"Vom da de Crăciun vom da jumătate din uniforma pe 2013 şi în primul trimestru al anului 2014 cea de-a doua jumătate, iar începând din ianuarie 2014 vom începe lunar să alocăm (bani pentru uniformă - n.r.). Este o satistacţie pentru mine, dar mai ales pentru toţi lucrătorii MAI", a afirmat Radu Stroe.

El şi-a declarat speranţa că, la rectificare, ministerul pe care îl conduce va reuşi să completeze fondurile care nu au putut fi alocate prin proiectul de buget pentru anul 2014.

"Ne vom pregăti şi sperăm să avem şi banii necesari pentru alegerile din 2014, este o modalitate separată de alocare a acestor sume şi, cu toate că avem dificultăţi la investiţii, la cheltuielile materiale, eu am convingerea că vom reuşi să rezolvăm problematica anului 2014", a menţionat Stroe.

Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Parlamentului au avizat favorabil, vineri, fără amendamente, cu unanimitate de voturi, proiectul de buget pentru anul 2014 pentru Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit proiectului de buget, acestui minister îi vor fi alocate anul viitor 8,3 miliarde de lei, faţă de 8,7 miliarde de lei în anul 2013.


Ministerul de Interne, amendat pentru discriminare. "Infracţiunea", înscrierea la şcoala de poliţie în funcţie de înălţime

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat Ministerul Afacerilor Interne (MAI) cu o mie de lei pentru condiţionarea înscrierii la Şcoala de agenţi de poliţie din Câmpina în funcţie de înălţimea candidatului.

Salariile restante câştigate în 2014 în instanţă de bugetari, plătite tot în 5 ani. Profesorii debutanţi şi medicii rezidenţi, singurii angajaţi cu lefuri mărite

Salariile restante care vor fi câştigate în 2014 în instanţă de către bugetari vor fi achitate tot eşalonat pe o perioadă de cinci ani, conform sistemului aplicat şi până în prezent, cu un cuantum al ratelor în creştere de la an la an. Guvernul va majora totuşi salariile profesorilor debutanţi cu până la 10% şi va acorda medicilor rezidenţi burse lunare de 670 de lei. Sindicatele contestă îngheţarea salariilor şi ameninţă că vor recurge la greve.

Bugetul pentru 2014 – anul viitor va fi mai bine

Bugetul pe anul 2014 a intrat în linie dreaptă şi se aşteaptă ca săptămâna viitoare să fie dezbătut şi adoptat de Parlament. Ministerele, instituţiile publice şi autorităţile centrale au terminat competiţia acerbă în care au intrat pentru fonduri, tot ceea ce le rămâne de făcut acum este să se descurce cu banii alocaţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite