Se întorc ploile. ANM a emis mai multe avertizări de cod galben de furtună şi grindină
0Mai mult zone din România au fost puse sub avertizări de cold galben de furtună şi grindină de către Autoritatea Naţională de Meteorologie, sâmbătă. În aceste zone sunt aşteptate averese, descărcări electrice, intensificări ale vântului, dar chiar şi căderi de grindină.
Meteorologii au emis mai multe avertizări de cod galben de furtună şi grindină. Zonele afectate sunt următoarele:
-pentru intervalul orar 14:0- 15:00 în zona de munte a judeţelor Bacău (inclusiv localitatea Buhuşi) şi Neamţ (inclusiv localitatea Tg. Neamţ), se vor semnala ploi sub formă de aversă, iar cantităţile de apă vor atinge şi depăşi 25 l/mp. Este posibil să cadă grindină, să apară descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului
-pentru intervalul orar 13:35 - 15:35 în zona de munte a judeţelor Vâlcea (inclusiv zona Voineasa-Călimănesti) şi Gorj se vor semnala averse de ploaie, descărcări electrice, intensificări ale vântului, condiţii de grindină.
-pentru jumătatea nord-estică a judeţului Buzău, inclusiv localitatea Râmnicu Sărat, în intervalul orar 14:15 - 15:30 sunt aşteptate averse de ploaie ce pot depăşi izolat 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină
-vreme severă imediată pentru nord-vestul judeţului Braşov, în zona localităţiilor Făgăraş, Sâmbăta de Sus, Rupea în intervalul 14:30-16:00, fiind aşteptate ploi cu caracter de aversă ce pot depăşi 25 l/mp, descărcări electrice, izolat grindină de mici dimensiuni.
Pentru informaţii aduse la zi puteţi consulta site-ul oficial ANM.