Scandal cu CFR-ul

În România tot mai tehnocrată şi a lucrului din ce în ce mai bine făcut, nici mersul cu trenul nu mai e ce a fost odată. Nu, nu a scăzut costul călătoriei, nu au fost îmbunătăţite condiţiile de mers nu au fost eliminate întârzierile devenite regulă şi pentru care nimeni, niciodată, nici nu dă explicaţii, nici nu plăteşte, nici nu îşi cere scuze. Doar s-a adăugat ceva. Despre plusul acesta scriu azi.

Aşadar. Ieri, luni, 4 aprilie, am constatat că ilustra companie CFR Călători, graţie suratei ei la fel de nesimţită pe nume CFR Infrastructură, a mai identificat o metodă prin care îşi poate bate joc de cei care comit necugetatul act de a recurge la serviciile lor. Pur şi simplu se modifică peste noapte traseele. Nu mai e ca pe vremea burghezo-moşierimii, ca în Steaua fără nume, piesa lui Sebastian, în care Şeful gării şi impiegatul Ichim ştiau când şi cum trece acceleratul. Care trecea negreşit, la secundă. Acum acceleratul, rebotezat evropeneşte tren INTER-REGIO, nu mai trece fiindcă nu mai pleacă defel din staţia de îndrumare şi nimănui din CFR, nici Călători, nici infrastructură, nu-i pasă că oamenii şi-au planificat din vreme călătoriile şi îşi văd planurile date peste cap. Nimeni nu le oferă acestora explicaţii sau alternative rezonabile de călătorie.

În cazul în care doritorii unui supliciu contra cost pe calea ferată au făcut greşeala de a-şi fi achiziţionat biletul din vreme, în plus de a-l fi plătit cu cardul bancar- că, deh, aşa e modern şi aşa se face într-o ţară a Uniunii Europene cum din prea multă bunăvoinţă plătită în genunchi, cu vârf şi îndesat de guvernele tehnocrate sau netehnocrate a devenit şi scumpa noastră patrie- dar a nu fi păstrat chitanţa de la POS-nici nu le restituie contravaloarea călătoriei. Iar dacă mai ai curajul să mai ceri şi explicaţii, ajungi ca în Caragiale, „la Secţie”. Fiindcă tu, călător, nu ai dreptul la nici un fel de respect. La respect au dreptul doar angajaţii CFR care habar nu au cum să acţioneze când se întâmplă „un eveniment”. Şi cărora nici nu le pasă că ar trebui să aibă habar despre ceva.

Duminică seara am râs cam mult. Din vina excelenţilor actori ai Teatrului German de Stat din Timişoara care şi-au îngăduit să îl contrazică pe Jean Wright cel care în recent apăruta carte De ce râdem la teatru- O explorare practică a comediei fizice scrie negru pe alb că nemţii nu ştiu să râdă. Ştiu şi mai ştiu să îi facă şi pe alţii să râdă. Dacă vreţi să convingeţi, nu aveţi decât să mergeţi la Timişoara să vedeţi spectacolul Scandal în culise, dar, vă conjur, nu folosind trenurile româneşti şi nicidecum cele ale Companiei Naţionale de Călători. Sunt convins că CFR a vrut să mă pedepsească fiindcă am râs peste marginile iertate aşa că mi-a copt-o.

M-am trezit eu cu noaptea în cap şi m-am dus la gară dornic să plec spre Oradea cu trenul IR 1834, tren care trebuia să ajungă de fapt tocmai la Iaşi trecând şi prin Oradea, şi prin Cluj. În gară, totul părea normal. Suspect de normal. In normalitate încadrându-se şi proasta iluminare a staţiei centrale, cam demultişor nezugrăvită, a oraşului care aspiră să devină Capitală Culturală Europeană. Linişte. De abia apoi aveam să realizez ca era prea multă linişte. Nici un anunţ neliniştitor. Garnitura a fost trasă la peron suspect de repede. La câteva minute după aceea vagoanele au fost luminate. Neobişnuit pentru obişnuinţele mele ceferistice şi pentru năravurile oamenilor care se fac că lucrează acolo. Acolo fiind ca la manutanţă. Mulţi lucrează, puţini muncesc.

Convins că totul va fi cum nu se poate mai bine prin raportare la standardele de Lumea a treia specifice mândrei şi rrromâneştii Companii naţionale CFR Călători, îmi scot laptopul, dornic să lucrez ceva. Pe neaşteptate, apare un prim conductor care mă întreabă unde vreau să merg. Îi spun cinstit că la Oradea, iar el îmi spune că nu e bine. Că trenul nu mai trece prin Oradea. Că circulă spre Iaşi pe rute ocolitoare. Nu prea ştia nici el bine de ce şi nici nu prea voia să ştie. Omul îmi cere să cobor, iar când îl întreb ce pot să fac mă sfătuieşte să mă duc la casa de bilete unde sigur îmi voi recupera banii. Numai că eu nu vreau banii, vreau să călătoresc. CFR Călători nu s-a gândit la nici o soluţie. Un alt conductor, aflat pe peron, angajat într-o pasionantă convorbire la telefonul mobil, îmi dă o altă explicaţie. Cică s-ar fi rupt o şină. Ca pe urmă să aflu că ar fi fost vorba despre o lucrare planificată, dar pe care CFR-ul în marea lui înţelepciune a ţinut-o secretă fiindcă nu a fost terminată la timp. Că doar nu era să piardă nişte bani încasaţi degeaba, fraudulos, prin furt la drumul mare. Furt de stat, furt instituţionalizat.

Mă duc la casa de bilete. Doamna de acolo habar nu avea de nimic. Ştia doar atât. Că nu îmi poate restitui contravaloarea călătoriei neefectuate fără chitanţa POS. Fiindcă aşa sunt regulile. Iar regulile sunt numai pentru călători, nu şi pentru (ne)furnizorii de servicii pe nedrept plătite. O şefă de-a respectivei- ştiţi foarte bine că la CFR sunt mulţi şefi, iar dacă pe un peron strigi „domn’ şef” cam toţi angajaţii ce se plimbă pe acolo, şi se plimbă mulţi, întorc prompt şi instinctiv capul- îi întăreşte spusele.

Şeful cel mare, adică Şeful gării, încă nu venise la serviciu, o fi fost cu Miţa, soră-sa, aşa ca în Caragiale, iar şeful de la Mişcare era la fel de neştiutor precum casiera. M-a îndrumat spre Serviciul Relaţii cu Publicul- are şi CFR-ul PR-ul lui că doar e şi el european!- unde o doamnă trupeşă, care sigur şi-ar fi dorit să fie profesoară şi dirigintă, numai că nu a avut noroc în viaţă neintrând la facultate, îmi spune că trebuie să mă descurc cum ştiu. Adăugând frumos, cu dicţie, ca o mare tragediană, că eu sunt vinovat deoarece „ca oameni responsabili ce trebuie să fim noi, călătorii, avem obligaţia de a verifica pe site-ul CFR, aşa cum trebuie să o facem şi înainte de o călătorie cu avionul”. Am verificat. Pe site nu era nimic. Când îi mărturisesc că nu am chitanţa POS, altă lecţie de dirigenţie. Clar, doamna se crede reîncarnarea Eleonorei Duse în blugi.

Îmi ies din pepeni drept pentru doamna dirigintă, dar şi actriţă ratată, cu statul de plată şi leafă luată pe degeaba de la CFR cheamă poliţistul TF. Care mă „umflă curat constituţional” de pe stradă, mă duce la Secţie, mă legitimează, mă dojeneşte convins de importanţa misiei lui pe acest pământ românesc care nouă, neceferiştilor, ne-a hărăzit o viaţă plină de amaruri şi de chin. Nu-mi dă amendă, e milos că e supraponderal, iar grăsuţii sunt mai buni din fire,  mă lasă să plec, iar eu nemaifiind de mult studinte, ci doar publicist îmi găsesc, precum Rică Venturiano, norocul care poartă numele de microbuz. Supraîncărcat încă de la plecare, transformat în cutie de sardine de la Arad încolo. Că tot era vorba despre sardine în spectacolul Scandal în culise de la care, fără doar şi poate, mi s-a tras totul.

P.S. Aflu din Telejurnalul TVR  că de neplăceri similare au suferit şi cei care au avut nesăbuinţa de a apela la serviciile CFR pe relaţia Cluj-Napoca-Oradea. Aştept ca necunoscutul tehnocrat cu numele de Dan Costescu, plătit de Ministerul Transportului pentru că se presupune că ar fi ministrul de resort, deşi cred că doar se face că joacă respectivul rol, să ia măsurile disciplinare de rigoare. Cu observaţia că guvernul tehnocratului domn Cioloş prea se comportă de parcă în componenţa lui ar fi doar miniştri de anvergura intelectuală a neuitatului „tehnocrat” Zăroni.