Procurorul ieşean Emilian Eva ar putea afla joi dacă va fi eliberat din arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul Emilian Eva ar putea fi eliberat joi din arest FOTO Adevarul
Procurorul Emilian Eva ar putea fi eliberat joi din arest FOTO Adevarul

Magistraţii de la Curtea Supremă ar putea decide joi dacă îl eliberează sau nu din arest preventiv pe procurorul ieşean Emilian Eva, în dosarul în care acesta este acuzat de corupţie.

Emilian Eva a cerut marţi să fie pus sub control judiciar şi a contestat decizia instanţei din 31 iulie, prin care i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă cu 30 de zile, relatează Agerpres. 

Marţi, în sala de judecată, avocatul lui Emilian Eva a declarat că acesta nu a avut nicio abatere disciplinară timp de 23 de ani ca magistrat, doreşte să fie cercetat sub control judiciar şi „conştientizează situaţia în care se află şi umilinţa la care este supus”.

Emilian Eva a spus că tablourile găsite în locuinţa sa de către anchetatorii DNA au fost cumpărate de la diverşi colecţionari sau de la târguri de antichităţi. 

Acuzat de luare de mită şi spălare de bani 

Pe 9 iulie, Eva a fost reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fiind acuzat de luare de mită şi spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii.

Anchetatorii susţin că în perioada mai - iunie 2014, când tatăl său a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Profesor dr.Nicolae Oblu” din Iaşi, Emilian Eva i-ar fi solicitat medicului Dan Tesloianu să depună toate eforturile necesare şi să-i acorde tratamentul de specialitate tatălui său. 

În schimbul acestor favoruri, Emilian Eva ar fi dispus, pe 16 iunie 2014, printr-o ordonanţă, renunţarea la urmărirea penală faţă de medicul respectiv, care era cercetat pentru luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals, infracţiuni comise de Tesloianu în anul 2011, susţin procurorii. 

A soluţionat favorabil un dosar la patru zile după ce l-a primit 

Soluţia favorabilă faţă de Tesloianu a fost dispusă la doar patru zile după ce dosarul a ajuns pe masa procurorului Emilian Eva. Ulterior, în perioada august 2014 - martie 2015, procurorul ar fi pretins şi primit diverse bunuri şi foloase necuvenite de la medicul respectiv, drept recompensă. 

Concret, anchetatorii arată că Emilian Eva ar fi primit 57 de tablouri pe care le-a tranzacţionat către o altă persoană în schimbul unui comision de 16.000 de euro. De asemenea, în februarie 2015, procurorul i-a spus medicului al cărui dosar l-a muşamalizat că trebuie să returneze suma de 20.000 de euro luată împrumut de la omul de afaceri Giani Canschi, notează procurorii. 

„Tesloianu s-a conformat şi a negociat cu numitul Vijulian Sorin achiziţionarea unui număr de 12-13 tablouri, contra sumei de 15.000 de euro. Ulterior, inculpatul Emilian Eva i-a săis că tablourile sunt false şi i-a cerut în cuantumul celor 20.000 de euro, pe care susţinea că trebuie să-i returneze, alte cinci tablouri valoroase din colecţia proprie, pe care a precizat că i le va remite soţiei martorului Canschi Giani. În fapt, inculpatul nu a restituit nici până în prezent suma de 20.000 de euro luată cu împrumut obţinând de la Tesloianu Dan  în mod necuvenit, picturi cu o valoare de piaţă de 20.000 de euro”, se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor. 

Tablouri valorificate la o casă de licitaţie din Marea Britanie 

Procurorii DNA subiniază şi că Emilian Eva ar fi pretins şi primit de la acelaşi medic un tablou, la un preţ subevaluat, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei în loc de 2.000 de lei, cât era valoarea de piaţă. În aceeaşi perioadă, procurorul ieşean ar fi primit încă două tablouri gratuite de la acelaşi medic. Anchetatorii arată în documentele depuse la dosar că unul din cele două tablouri primite gratuit este intitulat „Natură statică cu ceşti” de Vasile Popescu. Cel de-al doilea tablou,  intitulat„Natură statică cu statuetă de abanos”, îi aparţine pictorului Dimitrie Berea.

Anchetatorii mai arată că după ce a obţinut un certificat de export definitiv, prin intermediul fiicei sale, Bianca Mădălina Eva, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, procurorul ieşean a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii un număr de trei tablouri, toate semnate Dimitrie Berea, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitaţii aflate pe teritoriul statului mai sus menţionat.

Emilian Eva a instrumentat dosarul „ICA”

Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, în prezent procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.

În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu diminuarea indemnizaţiei cu 20% pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupţie al unor interlopi ieşeni. Prin aceeaşi decizie a fost sancţionat disciplinar şi procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment.

În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancţionat de CSM, cu diminuarea indemnizaţiei cu 20% pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupţie al unor interlopi ieşeni. Prin aceeaşi decizie a fost sancţionat disciplinar şi procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Procurorul Emilian Eva rămâne în arest preventiv

Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, rămâne în arest preventiv, dispus în cazul său în 10 iulie, în dosarul în care este acuzat că a vândut peste 200 de tablouri, activitate incompatibilă cu funcţia de magistrat, după ce instanţa supremă i-a respins contestaţia.

Procurorul Emilian Eva va fi cercetat în continuare în arest preventiv

Magistraţii Curţii Supreme au respins definitiv, marţi, contestaţia depusă de procurorul Emilian Eva, la decizia prin care a fost arestat preventiv. Acesta este suspectat de luare de mită şi spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii.

Procurorul lui Voiculescu, Emilian Eva, suspendat din funcţie după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, luni, să-l suspende din funcţie pe procurorul Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce acesta a fost arestat preventiv pentru luare de mită în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii.

Procurorul Emilian Eva, acuzat de luare de mită, arestat pentru 30 de zile

Procurorul Emilian Eva a fost arestat, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care este acuzat că a vândut peste 200 de tablouri, activitate incompatibilă cu funcţia de magistrat, şi că nu a trecut bunurile în declaraţia de avere. Decizia Înaltei Curţi nu este definitivă şi poate fi contestată de magistratul ieşean. Măsura este executorie, însă, motiv pentru care procurorul ieşean va fi încarcerat.

Procurorul Emilian Eva, reţinut de DNA. Şpăgi în tablouri pentru fostul anchetator din dosarul lui Voiculescu

Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii anticorupţie. Procurorul, care a fost dus, joi dimineaţă, la sediul central al DNA, a fost scos cu cătuşe la mâini şi urcat într-o maşină de poliţie. El este acuzat că a luat mită de la medicul care l-a tratat pe tatăl său ca să-i „albească” dosarul de corupţie în care era urmărit penal.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite