Primăvara patriarhului

Preafericitul Daniel FOTO Adevărul

S-a tot dezbătut zilele acestea, pe faţă şi pe dos, problema studiului religiei în şcoală. Înţeleg că miza e mare, oile Domnului sunt rătăcite de-a dreptul pe tarlaua constituţionalităţii şi riscă să fie jupuite de vii de către cugetarea liberă, care zburdă neîngrădită, cum îi şade ei bine.

Puţine lucruri s-ar mai putea spune în afară de ce s-a spus deja. Ca tot omul, am şi eu o opinie, dar am s-o ţin pentru mine – mi-am pierdut „ambiţia” juvenilă de a încerca să mai conving pe cineva de ceva. Nici nu văd de ce aş face-o, cât timp spiritele sunt atât de încinse şi ţara e împărţită în două, care mai credincios şi mai evlavios, care mai liber şi mai „open-minded”.

M-am mirat şi eu, ca fiecare, de îndârjirea patriarhului Daniel, care şi-a pierdut cuvioşenia în goana imobiliară şi acum încearcă s-o repereze. Domnia sa a scos toate armele de PR şi îşi apără „asseturile”.

M-am mirat, din nou, şi de înverşunarea cu care, de pe cealaltă baricadă, se aruncă ouă stricate şi roşii înspre conceptul de „religie” în sine, spre ortodoxism, creştinism şi cele sfinte, în general.

În toată lupta asta, îmi pun o singură întrebare: în timp ce tabăra „contra” nu prea are ce pierde, preafericitul îşi dă oare seama care este miza lui? Înţelege patriarhul că acum dă o bătălie capitală pentru cei nehotărâţi? O fi învăţat ceva din toate campaniile electorale la care a pus umărul?

Înţeleg că, pentru domnia sa, realitatea este deja crudă: mai puţin de jumătate dintre părinţi au optat până acum pentru ora de religie. Trist. Deşi a reuşit să ţină pasul cu vremurile în ceea ce priveşte investiţiile imobiliare, cash-flow-ul, extinderea „pieţei”, lărgirea business-ului (e chiar un business, din moment ce biserica dă bani cu camătă, fără nicio ruşine...), preafericitul Daniel a uitat, ca un veritabil guvernant preocupat numai de profit, de sectorul educaţiei, cel mai pipernicit şi mai demn de dispreţ. Care, iată, s-a întors să-i dea o smetie, tocmai când se aştepta mai puţin.

Nu ştiu dacă patriarhul îşi pune problema că se poate ca, prin lăcomia din ultimii ani şi virulenţa din ultimele zile, să fi făcut mult rău ortodoxiei române. Să-i fi îndepărtat pe cei care aşteptau, sperau la un semn de înţelepciune, altul decât ordinul bisericesc „încolonaţi-vă şi urmaţi-ne, fiindcă doar noi deţinem adevărul”.

Preafericitul (nu ştiu cât mai e acum...) a vorbit ca pentru cei pe care îi are deja în păstorire, care îl cred şi-l urmează oricum. Nu a schimbat registrul, nu a schimbat cuvintele, nu a schimbat tonul – poate că nu ştie cum sau poate doar nu înţelege că sunt mulţi care vor să vadă bunătate, toleranţă, dăruire, smerenie. Adică exact ceea ce managementul BOR nu a arătat deloc, dar absolut deloc în ultimii ani. În schimb, plusează cu vedete, înghesuind pe metru pătrat mai multe decât un tabloid. Ţine o predică plină de afirmaţii radicale şi definitive, şi mai că te aştepţi să te afurisească la următorul paragraf. Se sumeţeşte plin de îngâmfare, aruncând în stânga şi în dreapta judecăţi, mai abitir decât un necredincios.

Nu ştiu dacă patriarhul îşi pune problema că se poate ca, prin lăcomia din ultimii ani şi virulenţa din ultimele zile, să fi făcut mult rău ortodoxiei române

Clerul are mulţi oameni minunaţi: preoţi care înfiinţează şcoli, cămine de copii, au grijă de bătrâni, de nevoiaşi, de cei aflaţi în suferinţă. Oameni cu har, care sunt alături de comunitate, ca stâlp moral şi nu numai. Care fac tot ce pot pentru mireni, aşa cum ştiu ei că le e rostul. Mie mi-ar fi fost suficient dacă, în loc să-l văd pe patriarhul avid de bani şi de putere, aş fi văzut în fiecare zi un astfel de preot care să spună cum îşi înţelege el menirea. Aş fi vrut să-i vorbească şi copilului meu, să-l înveţe despre dăruire, rostul nostru pe lume, valorile ortodoxiei şi ale creştinismului, ale omenirii, până la urmă. Astfel de oameni sunt cei pe care-i preţuiesc, îi respect şi îi port în minte şi în suflet atunci când mă gândesc la Dumnezeu.

Iar pentru preafericit, un singur sfat: Preasfinte, mai încearcă. Din fericire, ai tot timpul s-o faci. Pentru domnia ta nu există turul doi.