Premisele, desfăşurarea şi deznodământul unui incident aviatic

Am securizat aeronava, am coborât, mi-am aranjat pelerina de Superman şi, în stilul meu caracteristic, mi-am ridicat pantalonii până la genunchi, pentru a deveni cât mai „sexy”, apoi, spre deliciul fratilor piloti, am făcut semnul autostopiştilor de pretutindeni, către aeronavele ce treceau pe lângă mine.

Am tendinţa să glumesc în situaţii serioase, pot da vina pe şoc, însă mă cunosc prea bine. Piloţii au tendinţa să sufere de bravadă şi acesta a fost modul meu de a sfida circumstanţele. Probabil aveam impresia că, în locul degetului mare din timpul „autostopului”, foloseam un alt deget, pe care îl prezentam situaţiei.

 Nu mi-am respectat principiile

Sunt adeptul ideii că zilele proaste au tendinţa să continue la fel de prost. După opt ani de pilotaj, fără să fiu superstiţios, am adoptat regula potrivit căreia, la o a treia întamplare ieşită din rutină, anulez zborul. Este o regulă menită să împiedice o „furtună perfectă”, o regulă pe care, din nefericire, nu am respectat-o vineri. Vremea nu era ideală, turbulenţe moderate sub 10,000 de picioare şi gheaţa moderată peste 5.000. Am ales să fac schimb de aeronave cu un coleg, pentru că aeronava acestuia, încărcată fiind, era peste greutatea permisă şi, nu în ultimul rând, în timp ce pregăteam aeronava pentru decolare, am fost nevoit să chem un mecanic, pentru că centura mea de siguranţă nu funcţiona corespunzator.

 Aeronava era aproape necontrolabilă

Zborul a fost normal, aproape banal, dar surpriza cea mai mare vine la aterizare. Cred că rulam cu 100 de kilometri la oră în momentul în care roata de pe faţă a atins pista, însă, spre stupefacţia mea, aceasta a „explodat”. Este similar cu explozia unui cauciuc, pe autostradă, la o viteză asemănătoare. Un cauciuc care nu mai este rotund este instabil prin definiţie, problema mai mare a fost că roata de pe faţă este conectată la pedalele din cabina de pilotaj şi la ampenaj, fapt care a dus la o situaţie instabilă în care eu aveam foarte puţin control asupra aeronavei. Practic, aeronava trăgea într-o parte, pedalele îmi jucau în cabină ca nişte maneliste veritabile şi îmi mişcau şi suprafata de control,„rudder”-ul, din ampenaj. Aeronava era instabilă şi mişcarea pedalelor îmi agrava situaţia. Am luat manşa în braţe, pentru a alevia greutatea de pe roata din faţă şi m-am comportat ca unii bucureşteni, prinşi în trafic la o oră de vârf. Cert este că, dacă aeronava are o mamă, aceasta a avut unele neplaceri şi nici fraţii, verii, nepoţii, rudele îndepărtate, ba chiar şi vecinii şi cunoştinţele dânsei nu s-au simţit prea bine. Situaţia a avut un deznodământ fericit, am scos aeronava de pe pistă, am anunţat problema şi m-am pregătit să o las acolo, era aproape imposibil să o duc la terminal.

 NASA şi iertarea greşelilor

Prima discuţie pe care am avut-o cu pilotul de pe scaunul din dreapta, a fost menită să scoată la iveală posibilitatea unei greşeli din partea noastră. NASA are un program care iţi oferă iertarea unor greşeli, în schimbul sincerităţii. Programul este menit să crească siguranţa zborului, în schimbul imunităţii. Nu a fost cazul, am ajuns la concluzia că acţiunile noastre au fost standard şi că am respectat toate regulile ce guvernau zborul. A urmat un munte de hârtii şi un raport către directorul de siguranţă. Situaţia fiind considerată serioasă, acesta a convocat o întâlnire a comisiei de siguranţă, aceasta fiind obligată să se întrunească în maxim 24 de ore. Comisia, în acest caz, a fost formată din directorul de siguranţă, pilotul-şef, mecanicul-şef, un pilot votat de noi şi experţi în domeniul siguranţei zborului.

Raportul comisiei

După şase ore de la petrecerea incidentului, am fost contactat de şeful comisiei pentru a mă felicita că nu am distrus aeronava şi pentru a îmi spune că, după părerea lor, cauciucului din această situaţie, marca ce sună ca „GoodDeer”, i-a explodat camera. Nu a explodat cauciucul, a explodat camera din interiorul cauciucului. Majoritatea cauciucurilor nu au cameră, acesta nu este unul dintre ele. Din cauza schimbării rapide de temperatură, camera a cedat. Aceasta este o problema cunoscută deja de către instituţiile ce guvernează aceste componente, însă, nu a fost considerată suficient de probabilă şi de periculoasă pentru ca aceste componente să fie scoase de pe piaţă. Există o directivă din 2011 care avertizează de potenţialul acestei probleme, însă, directivele nu sunt responsabilitatea mea şi eu nu am auzit de această problemă până vineri.

 Putea să fie mai rau şi nu dau vina pe nimeni. Este genul de întâmplare care nu este foarte răspândită, însă eu am câştigat loteria. Am avut ghinion, însă, am avut şi mult noroc, aceasta este natura bestiei. Daca pilotaţi aeronave „încălţate” cu „GoodDeer”, sfatul meu este să staţi cu ochii pe cauciucuri.