Paşapoartele electronice vor fi valabile 10 ani. Cele temporare se vor da în anumite condiţii. Unde se mai pot plăti taxele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Termenul de valabilitate a paşaportului electronic creşte de la 5 la 10 ani
Termenul de valabilitate a paşaportului electronic creşte de la 5 la 10 ani

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că noua lege privind prelungirea termenelor paşapoartelor electronice a fost adoptată şi se află la promulgare. MAI a mai precizat că, pentru reducerea aglomeraţiei la ghişee pe durata verii, în Bucureşti va fi deschis un nou centru pentru paşapoarte.

„Noua lege prevede prelungirea termenului de valabilitate a paşaportului electronic de la 5 la 10 ani, însă cea mai importantă schimbare este aceea că paşapoartele simple temporare (cele cu valabilitate de 1 an) se vor elibera în termenul de 3 zile numai atunci când există o urgenţă dovedită. Altfel, termenul de eliberare este acelaşi ca în cazul celui electronic. Această modificare va determina ca un număr cât mai mare de cetăţeni să opteze pentru un paşaport electronic cu o durată mai mare de valabilitate şi să nu mai avem acelaşi număr mare de solicitări în fiecare an“, a declarat ministrul Carmen Dan.

Legea se află în prezent la promulgare, urmând ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial. Intrarea în vigoare se va face în 30 de zile de la publicare, fapt pentru care, pentru prima parte a verii se impun şi alte măsuri administrative care să evite aglomeraţiile la ghişee.

Printre măsuri se numără introducerea posibilităţii de plată la CEC a taxelor pentru paşapoarte, permise şi plăcuţele de înmatriculare; prelungirea programului de lucru în judeţele unde se înregistrează un număr mare de cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie; delegarea sau detaşarea de personal; deschiderea unor noi ghişee sau puncte de lucru.

Totodată, s-a discutat inclusiv despre delegarea sau detaşarea a 12 angajaţi de la Direcţia Generală de Paşapoarte la Serviciul de Eliberarea a Paşapoartelor din Bucureşti şi la Serviciul de Eliberarea a Paşapoartelor din Ilfov, pentru perioadele 15 iunie - 15 august şi 15 august – 15 octombrie.

De asemena, în Bucureşti se va deschide un nou centru de eliberare a paşapoartelor în interiorul Park Lake din Sectorul 3. Noul punct urmează să fie deschis luna viitoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite