Ministrul Apărării: „Rachetele Patriot, una dintre posibilele soluţii pe care le avem în vedere. Nu avem încă luată o decizie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării nu a luat încă o decizie pentru achiziţionarea unor baterii anti-aeriene americane Patriot, evaluate la peste 4 miliarde de dolari. Soluţia va fi anunţată după ce Parlamentul va aproba programele strategice de înzestrare, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş.

Una dintre cele mai bune resurse pe care Ministerul Apărării le are este resursa umană. Este una extrem de bine pregătită, apreciază Ministrul Apărării, Gabriel Leş, într-un interviu la TVR. Oficialul a precizat că militarii români sunt bine cotaţi în rândul ţărilor partenere şi a subliniat cât de important este ca Armata Română să dispună de tehnică modernă.

Gabriel Leş: După o subfinanţare cruntă din ultimii 15 ani a Ministerului Apărării Naţionale şi a forţelor armate - înzestrarea nu a ţinut pasul cu vremurile şi cu necesităţile - România este una dintre puţinele ţări care au înţeles şi care au activat acea asumare a 2 la sută din PIB, cu un minim de 20 la sută pentru înzestrare.
Ministrul a vorbit despre programele de înzestrare: "Ajung undeva la 45 la sută din această sumă pentru tehnică nouă, pe toate cele trei componente. Zona terestră, zona aeriană şi zona maritimă. În urmă cu aproximativ o lună de zile am trimis la Parlament şi am avut un memorandum în Guvern, o prezentare a acestor 8 programe majore de înzestrare, care sunt prinse şi într-o hotărâre a CSAT".

Ministrul Apărării a subliniat cât de necesară este apărarea antiaeriană, care trebuie dotată cu echipamente. Armata este un obiectiv strategic.

Gabriel Leş: „Patriot este una dintre posibilele soluţii pe care le avem în vedere. Este un sistem foarte bun, un sistem încercat în luptă. Şi un sistem care, din estimările noastre actuale, are un preţ echilibrat. Aş vrea să specific de la bun început. Am discutat până acum şi vom discuta de apărare antiaeriană cu nişte cerinţe operaţionale care să răspundă cerinţelor categoriilor de forţă. Nu avem încă, în acest moment, o decizie luată în acest sens. Toţi spcialiştii şi tehnicienii din cadrul MApN vor fi cei care vor spune că acest sistem sau alt sistem răspunde cerinţelor operaţionale stabilite de către categoriile de forţă. La momentul în care vom avea o soluţie, vă promit că o să venim şi o să o anunţăm public".

Salarizarea angajaţilor din Apărare este extrem de importantă, aminteşte Gabriel Leş.
Gabriel Leş: "Legea a fost trimisă în Parlament. Militarii au fost văduviţi de ceea ce înseamnă condiţii decente de muncă. Condiţiile de salarizare au fost destul şi extrem de reduse. Cred că, cu această lege unică a salarizării, se va rezolva. Toate calculele pe care le avem acum vor duce la creşteri salariale începând de la soldat. Creşterea este mare, în general la salariile foarte mici. La soldatul profesionist, o creştere de peste 250, 280 la sută".

 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite