Ministerul Afacerilor Interne a semnat vineri un acord de grant cu SUA, de peste 400.000 de dolari, pentru un studiu privind Centru de Date al MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acord de grant cu SUA, de 400.600 de dolari, pentru un studiu privind Centru de Date Integrat al MAI  FOTO Adevărul
Acord de grant cu SUA, de 400.600 de dolari, pentru un studiu privind Centru de Date Integrat al MAI  FOTO Adevărul

Ministerul Afacerilor Interne a semnat, vineri, un acord de grant de 400.600 de dolari cu Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA, pentru finanţarea unui studiu de fezabilitate care va evalua situaţia MAI în vederea realizării şi consolidării unui Centru de Date Integrat la nivelul instituţiei.

Acordul de grant a fost semnat de secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Bogdan Tohăneanu şi directorul regional al Agenţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA, Carl B. Kress.

„Suma va fi folosită pentru finanţarea unui studiu de fezabilitate ce va fi derulat în vederea implementării unui proiect de anvergură, cel al realizării şi consolidării unui Centru de Date Integrat la nivelul MAI. Studiul de fezabilitate va evalua situaţia existentă la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne“, se arată într-un comunicat de presă al MAI.

Finanţarea va permite Secretariatului General să stabilească fezabilitatea economică, tehnică şi financiară a implementării unui sistem modern de gestionare a datelor, care să permită instituţiilor guvernamentale din România să optimizeze procesul legislativ.

Operaţionalizarea Centrului de Date Integrat al MAI  va creşte gradul de siguranţă

„Implementarea programului de înfiinţare a Centrului de Date Integrat al MAI are ca scop crearea unei noi platforme IT pe care vor „migra“ toate centrele de date independente existente în cadrul structurilor ministerului, aceasta urmând a găzdui totodată şi sistemele informatice critice, a precizat sursa citată.

Îm plus, specialiştii MAI susţin că „operaţionalizarea Centrului de Date Integrat al ministerului va creşte gradul de fiabilitate şi siguranţă a schimburilor de informaţii, realizate atât la nivel naţional, între structurile MAI, precum şi în cadrul de cooperare internaţional, prin mecanismele de securitate şi de aplicare a legii în care România este membră“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite