INTERVIU Cercetătorul Elena Butoi: Factorii care explică apariţia infarctului la tineri

Apariţia infarctului la vârste tinere e influenţată de stres, alimentaţie şi de un dezechilibru între oxidanţi - antioxidanţi, care se poate produce la nivel de celule. Lipsa educaţiei contribuie şi ea la apariţia bolilor de inimă. Aşa susţine cercetătorul Elena Butoi care împreună cu echipa din care face parte studiază ateroscleroza, boală din cauza căreia se moare în lume cel mai mult.

Adevărul: Cât de dificil este să faci cercetare în România?

Elena Butoi: Este greu şi uşor în acelaşi timp. N-aş face cercetare dacă nu mi-ar plăcea şi dacă nu aş simţi atracţia către acest domeniu. Deşi iniţial îmi doream să devin geolog, pentru că iubeam să merg pe munte şi mă gândeam că astfel aş putea îmbina utilul cu plăcutul, am ales ulterior cercetarea medicală. Ştiam că nu vreau să fac ceva monoton. Revenind, e uşor să faci cercetare pentru că faci practic ceea ce gândeşti. În schimb, e greu pentru că nu ai o finanţare continuă. Asta e marea problemă în România. Deşi lucrez în cercetare din anul 2000, am remarcat că baza de date şi aparatura nu mai reprezintă un impediment pentru noi. 

Deci dispuneţi de aparatura necesară?

Da. Avem atât de multe dotări în institut încât poţi să îţi pui în aplicare aproape orice idee din acest punct de vedere. Dar aparatele funcţionează cu consumabile, cu substanţe. Prin anii 2009 - 2012 s-a adus aparatură pe fonduri europene la Institutul de Biologie si Patologie Celulară N. Simionescu. Oricum, dacă nu avem noi aparatura necesară, au vecinii. Cercetarea e o muncă de echipă. Dacă ai o idee şi vrei să faci un experiment dar nu ai ce îţi trebuie pentru a-ţi pune în aplicare ideea respectivă există oricând posibilitatea dezvoltării unor colaborări.

Ce se studiază în special în institut?

Studiem în principal ateroscleroza, boală din cauza căreia se moare în lume cel mai mult. De altfel, proiectul pentru care am câştigat bursa L’Oréal - UNESCO în 2011 a avut ca temă tot aceasta boală. Procentul deceselor cauzate de această boală este foarte ridicat şi în România. Mai exact, lucrăm pe modele in vitro (celule umane şi animale). Avem şi am avut colaboratori, de-a lungul anilor. Probabil că institutul n-ar fi supravieţuit dacă aceste colaborări nu existau. Iar acest lucru s-a întâmplat în mod special la început, când institutul a supravieţuit datorită granturilor obţinute din SUA de academicienii Maia Simionescu, actualul manager, şi Nicolae Simionescu, soţul său. Datorită legăturilor dumnealor, dar şi datorită altor proiecte europene, anterioare celui de modernizare al aparaturii, s-a pus accent pe mobilitatea oamenilor din institut.

Cât de importantă este mobilitatea pentru cercetători?

Foarte importantă. De pildă, atât eu, cât şi colegii mei din institut am putut merge în diverse laboratoare, unde am avut posibilitatea să lucrăm perioade scurte de timp. Astfel, ne-am făcut, la rândul nostru, cunoştinţe, şi, cu ajutorul lor, s-au pus ulterior şi bazele unor proiecte, care sunt scrise de aşa natură încât fiecare e responsabil de bucata lui. La sfârşit, rezultatele se pun cap la cap, se trag concluzii şi se publică în articole cu factor de impact mare.

În ce măsură sunt tinerii interesaţi să devină cercetători?

De pildă, eu fac parte din comisii de evaluare a tinerilor care se înscriu pentru diverse poziţii - asistent de cercetare, în special -pe care noi le scoatem la concurs. Dacă sunt perioade în care se blochează posturile, nu poţi să angajezi niciun tânăr, iar acest lucru e foarte trist. Din fericire, însă, pe proiectele pe care le câştigăm sunt mereu poziţii disponibile şi pentru tineri, pe care îi angajăm pe o perioadă determinată, în speranţa că pentru cei care îşi doresc să rămână şi au o pasiune pentru ştiinţă se vor găsi totuşi variante de angajare Sunt convinsă că dacă tinerii ar fi informaţi, mult mai mulţi ar fi interesaţi să facă cercetare. 

Ar trebui ca acest interes să vină încă din timpul şcolii?

În ultimii doi - trei ani au fost tineri la noi în laborator, dar nu printr-un program organizat. Şi vorbim aici de tineri de la un liceu din Capitală, care sunt trimişi pe vară, timp de două - trei săptămâni, la noi, astfel încât să aibă posibilitatea să vadă ce se întâmplă într-un laborator. Dacă vii, sunt şanse să îţi dai seama că este exact ce îţi doreşti. Cei mici sunt interesaţi de pipete, de microscop, în schimb, elevii de liceu, care au deja noţiuni de bază, îşi pot da seama dacă le-ar plăcea să facă cercetare pe mai departe.

Revenind la zona dvs. de cercetare, în ce măsură rezultatele pe care le obţineţi ar putea duce la dezvoltarea unor medicamente pentru bolile de inimă?

Teoretic, asta e şi speranţa noastră, din acest motiv facem cercetare. Practic, calea este lungă. Eu şi grupul meu urmărim principalii jucători în ateroscleroză. Găsim nişte molecule pe care le considerăm molecule-cheie, le analizăm şi încercăm să vedem ce anume le face să fie exprimate diferit în bolile cardiovasculare. Asta pentru că, de fapt, bolile cardiovasculare sunt boli ale celulei. O celulă e ca o fabrică şi are un anumit ritm de a produce proteinele necesare organismului. La un moment dat, din cauza unui stres, a hipercolesterolemiei, a fumatului, aceste celule  îşi modifică comportamentul şi apar în număr crescut anumite proteine care nu fac bine. Noi încercăm să vedem mecanismul care duce la creşterea expresiei acestor molecule pentru a pune undeva o barieră, un stop. 

Deci s-ar putea pune bazele şi unor programe foarte specifice de prevenţie dacă s-ar afla cauzele?

Cu siguranţă. La noi, din păcate, mulţi oameni ajung prea târziu la spital, când deja au făcut infarct. În plus, tot mai mulţi tineri ajung să dezvolte astfel de probleme. 

Ce duce la apariţia infarctului la vârste tinere?

În opinia mea, apariţia infarctului la vârste tinere e influenţată de stres, alimentaţie şi de acest dezechilibru între oxidanţi - antioxidanţi, care se poate produce la nivel de celule. Lipsa educaţiei contribuie şi ea. Sunt şi destul de multe cazuri în care rolul genetic are şi el un impact, dar nu este unul semnificativ. Factorii de mediu, stresul şi alimentaţia sunt o explicaţie pentru apariţia infarctului la tineri. 

Ştiu că în institut există un aparat de bioprintare. Cum funcţionează el şi la ce ajută? 

Această imprimantă funcţionează în modul următor: există aşa numitele bio-inkuri, amestecuri de substanţe care imită matricea extracelulară, mai mult sau mai puţin similare cu matricea umană, care susţine adeziunea, proliferarea şi diferenţierea celulelor. Provocarea este să găseşti exact soluţia, astfel încât să faci un ţesut în care celulele să fie cât mai aproape de situaţia umană. Pe de altă parte, acest bioprinter nu ştie să bioprinteze şi vasele de sânge. E simplu ca procedeu, dar e o provocare să menţii celulele bioprintate viabile şi ca ele să-şi păstreze funcţiile şi comportamentul similar cu cele din corpul uman. Mie mi se pare extraordinar dacă ne gândim că aceste bucăţi de ţesut pot fi măcar folosite ca să testezi anumite medicamente. 

Există şi în străinătate astfel de aparatură? Ce experimente s-au făcut acolo?

Cercetătorii din afară au reuşit bioprintarea urechii umane în scopul transplantării, cu ajutorul acestei imprimante. De asemenea, se încearcă bioprintarea altor cartilaje sau piele pentru transplant. Deocamdată e greu să bioprintezi şi să faci şi tubuşoare prin care să circule sângele, aici nu s-a ajuns încă, mai e de lucru.