Elogiu pentru medicii români

În urmă cu cinci zile, la Amman, în Iordania, la ora 3.15 în noapte, goneam într-o Salvare spre Spitalul de Urgenţă Prince Hamzah. Însoţeam un român căruia i se făcuse rău în camera de hotel.

 În ciuda ambiguităţilor de traducere într-o situaţie de criză, Salvarea ajunsese în cinci minute lângă pacient. După o jumătate de oră de stabilizare şi transport, pacientul era deja la terapie. După alte patru ore era externat. Pus pe picioare.

Şi acum: doctorul de gardă, un tânăr, visa să-şi facă specializarea în România; doctorul de specialitate, un senior, învăţase medicină în România. Directorul spitalului, un doctor celebru, făcuse facultatea de medicină în România. Şeful departamentului de care aparţinea spitalul învăţase medicină în România. Ministrul Sănătăţii din Iordania însuşi, oarecum previzibil, făcuse facultatea de medicină în România.

La 1600 de kilometri de casă am întâlnit, aşadar, un întreg sistem de sănătate construit cu ajutorul expertizei româneşti: atât de performantă a fost şi este şcoala noastră medicală. Şi, în grade mai mici sau mai mari, acelaşi lucru se întâmplă oriunde în lume: în Europa sau America doctorii români salvează vieţi, căutând ei înşişi dreptul la o viaţă mai bună. 

Dincolo de toate culpele administrative sinistre – care vor fi developate în următoarele zile – tragedia de la clubul Colectiv ne-a readus în atenţie figura excepţională a doctorilor români. Care reuşesc cumva să ţină în viaţă, de ore bune, în mod miraculos, zeci de răniţi în stare extrem de gravă. Oricât de cumplit va fi bilanţul final al victimelor incendiului din sectorul 4, este deja o certitudine că medicii români au reuşit să smulgă din braţele morţii un număr uluitor de vieţi tinere. Iar mulţi dintre ei au făcut-o în mod voluntar, fără să mai fie nevoie de nicio convocare şi fără să viseze vreodată că “sistemul” le va putea recompensa efortul.  

Performanţele pe care aceşti medici le reuşesc astăzi – şi de zeci de ani – apar de cele mai multe ori chiar împotriva acestui “sistem” care îi patronează. Împotriva politicienilor stupizi şi puhavi care le fixează salariul şi le propun legalizarea plicului. Împotriva celor care nu-i lasă pe români să fie până la capăt buni şi deştepţi, aşa cum se arată când nu mai e nimeni care să-i încurce. Împotriva unora care nu valorează nici cât mănuşa de examinare a unui rezident. Şi pentru asta le datorăm – în mijlocul doliului, consternării şi revoltei, şi cu mult înainte ca efortul lor să ia sfârşit – un elogiu smerit şi fără umbră de rest.