INTERVIU Economistul Cristian Socol:„Mecanismele de tip offshore sunt imorale, nu neapărat ilegale“

Mai întîi, explică-ne, te rog, pentru omul simplu, fără studii în economie: ce este de fapt un paradis fiscal, aceste offshores de la care au pornit aceste „noi dezvăluiri“ ale scandalului Panama Papers?

Cristian Socol: Paradisul fiscal este un loc în care merg „să se relaxeze“ cei ce vor să ocolească plata impozitelor şi taxelor. Oferta este reprezentată de societăţi offshore, companii înregistrate în aceste paradisuri fiscale, companii care nu cer foarte multe informaţii legate de proprietarii conturilor, oferă anonimat şi de multe ori promit protecţie împotriva acţiunilor autorităţilor legate de provenienţa banilor. Cererea vine de la oameni de afaceri, politicieni, actori, sportivi s.a. care vor să ocolească plata impozitelor şi taxelor. Intermediarii care facilitează deplasarea banilor în paradisurile fiscale sunt societăţi de consultanţă fiscală, case de avocatură şi bănci. Marile companii de consultanţă fiscală îşi pregătesc juniorii rotindu-i prin ţări pentru a putea învăţa şi folosi toate portiţele pentru aşa numita optimizare fiscală - utilizarea tuturor oportunităţilor legale (dar imorale) pentru a micşora impozitele şi taxele plătite.

Eu ironizam amar, recent,  punînd o întrebare: „Apropo, ce mai face <<paradisul fiscal>> al Uniunii Europene, Luxemburg? Dar Jean-Claude Juncker? Ah, a luat preşedinţia Comisiei Europene… Q.E.D.“ Cum explicăm acest fenomen: paradis fiscal în inima UE?

Paradisurile fiscale în inima UE au apărut pentru a satisface nevoia de optimizare fiscală, mai ales pentru indivizi şi companii care trăiesc / au afaceri în ţările cu impozite şi taxe consistente, mai ales sisteme de impozitare progresivă, taxe pe avuţie s.a.m.d. Sunt entităţi care foarte probabil consideră că plătesc prea mult către stat şi care, pe de altă parte, preferă să-şi ascundă adversitatea faţă de principiile modelului social european – model care în prezent are afectaţi toţi pilonii de funcţionare.

Ştim că sunt imorale aceste mecanisme de a fugi de fiscalitate prin mecanisme offshore. Dar economia nu opereză cu astfel de noţiuni. Ea operează cu noţiuni precum legal-ilegal. Cine legitimează aceste mecanisme şi de ce marile puteri şi instituţiie conomice le tolerează ca să nu zic că le protejează?

Mecanismele de tip offshore sunt imorale, nu neapărat ilegale. Provenienţa banilor depuşi acolo nu este întotdeauna legală. Au fost încurajate, în ultimii ani sunt pe cale de dispariţie. Părerea mea este că în câţiva ani va fi foarte greu de ascuns bani în aceste zone, practic vor disparea. Presiunea exercitată de problemele bugetare, inechitatea măsurilor de austeritate, creşterea inegalităţilor, reducerea ponderii din PIB alocată remunerării forţei de muncă şi explozia ratei de deprivare materială, mai ales în randul tinerilor, va fi enormă. Autorităţile vor răspunde prin devoalarea acestor practici şi pentru a acoperi lipsa de soluţii la problemele menţionate.

O soluţie simplu de aplicat este ca firmele (mai ales cele multinaţionale) să plătească impozitele şi taxele aferente statului în care acestea investesc şi realizează venituri.

Un amic, Dan Ungureanu, afirma zilele acestea ceva tranşant, lucru cu care sunt de acord: „Scandalul cu offshores din Panama: offshores nu sînt un neg al capitalismului, un efect secundar nedorit, ci fac parte din filosofia însăşi a capitalismului: aceea de a crea o distanţă tot mai mare între ceea ce e legal şi ceea ce e legitim. Offshores, cu secretele lor bancare, nu sînt nişte fenomene marginale ale capitalismului, ci însăşi inima lui: înainte de a se prăbuşi, Enron avea opt sute de filiale în insulele Cayman, Turks-Caicos şi Bermude.“ Întrebare: Pot fi aceste fenomene stopate sau reglementate?

Da, este esenţa capitalismului. Ştiinţa economică vede individul mediu ca fiind homo economicus, un individ rapace, ce-şi urmăreşte propriile interese, gata oricând să ia decizii care să-i maximizeze bunăstarea, în dauna celorlalţi de cele mai multe ori. În capitalism e o lege naturală care spune ca bogaţii tind să devină şi mai bogaţi, iar săracii şi mai săraci. Frica de diminuare a bunăstării în rândul celor mai bogaţi aduce în prim plan legea psihologică a acumulării. Dar fenomenele au început sa fie stopate în ultimii ani şi da, pot fi reglementate. Problema este - ca şi la criza financiara din 2007 - ca reglementatorii joacă cu cel puţin o viteză mai mică decât cei care inovează derivative, mecanisme offshore... O soluţie simplu de aplicat este ca firmele (mai ales cele multinaţionale) să plătească impozitele şi taxele aferente statului în care acestea investesc şi realizează venituri.

Se scot bani mulţi din România? Conform raportului Global Financial Integrity doar în 2009 au părăsit ţara peste 12 miliarde USD nefiscalizaţi. Asta se repetă anual. Care sînt mecanismele de scoatere a acestor bani şi de unde provin ei?

Mecanismele de scoatere a banilor ţin de optimizarea fiscală. Înregistrarea de companii în paradisuri fiscale, mecanismul preţurilor de transfer, sisteme morişcă, frauda la TVA, spălarea banilor... Ne putem uita la statistici de unde vin banii - în 2015 ponderea medie a economiei subterane în PIB în ţările UE era de 18%, economia subterană ce reprezintă 30,6% din PIB în Bulgaria, 28,6% din PIB în România,  27,8% din PIB în Turcia, 27,7% în Croatia, Estonia 26,2% din PIB, Lituania 25,8% din PIB iar Polonia şi Letonia câte 23,3% din PIB fiecare (a se observa că ţările cele mai sărace şi cu cele mai mari inegalităţi din UE se regăsesc aici!) Sau ne putem uita în Rapoartele Consiliului Fiscal unde vedem cum evaziunea totală la plata impozitelor şi taxelor se ridică la 100 miliarde lei anual (23 miliarde de euro) din care trei sferturi vine din frauda la TVA.

Capitalul are un lobby agresiv, de multe ori format de oameni profesionişti, bine pregătiţi

Unde se duc banii? Ştim că spre paradisuri fiscale şi bănci „prietenoase cu clienţii“ dubioşi. Dar dacă ne uităm unde se află aceste bănci „prietenoase”, avem mari surprize. Top 5 al acestor bănci / ţări prietenoase cu banii dubioşi: Elveţia, Hong Kong, SUA, Singapore, Cayman adică Marea Britanie. În top 10 mai intră şi Luxemburg şi Germania. Panama e doar pe locul 12. Nu este multă ipocrizie în acest joc?

Sigur că e multă ipocrizie şi mai ales în ţările în dezvoltare, unde sunt blamati bugetarii, pensionarii, tinerii, şomerii în timp ce mintea gândeşte noi forme de eludare a plăţii impozitelor şi taxelor. Însă chiar dacă se vor restrânge aceste paradisuri fiscale/ mecanisme offshore se vor inova alte modalităţi de extragere de capitaluri: reglementarea soft, captura agenţiilor de reglementare şi rent seeking, contabilitate creativă. Capitalul are un lobby agresiv, de multe ori format de oameni profesionişti, bine pregătiţi. În tot acest timp, rata de sindicalizare scade, piaţa muncii se flexibilizează, globalizarea şi integrarea comercială cu ţările low cost reduc puterea de negociere şi deci şi perspectivele de creştere a plăţilor pentru muncă. Sunt pesimist, deşi aceste încercări de scoatere la suprafaţă a banilor ascunşi ar putea fi semnale pentru echilibrarea veniturilor plătite muncii şi capitalului, aşa cum regăsim în ţările dezvoltate.