UPDATE Medic: Un bebeluş de la „Marie Curie”, în stare gravă. Probele de apă plată şi lapte praf analizate de DSP Argeş sunt conforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un alt copil internat la Spitalul Marie Curie a murit FOTO Inquam Photos
Un alt copil internat la Spitalul Marie Curie a murit FOTO Inquam Photos

Probele de lapte praf şi apă plată analizate sunt conforme, potrivit unui anunţ făcut de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş. Scandalul în cazul copiilor internaţi cu sindrom hemolitic uremic continuă, după ce un alt bebeluş a murit la Spitalul Marie Curie din Capitală.

În cazul bebeluşului care a murit, medicii de la Spitalul Marie Curie bănuiesc că a avut o sângerare cerebrală. Un alt copil a fost resuscitat şi este acum în stare gravă, fiind intubat.

„De evoluţia bolii depinde starea de sănătate a pacientului, de rezistenţa organismului, nu ştim cum vor evolua pacienţii. Avem patru pacienţi pe secţia de terapie intensivă, dintre care doi sunt intubaţi. Ceilalţi doi sunt stabili. Mai sunt trei pacienţi în dializă peritoneală, o parte din funcţia renală este în evololuţie pozitivă, suntem optimişti”, a declarat un medic de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală.

„Orice boală poate să aibă surprize, ne putem aştepta la surprize majore. Încă lucrurile nu sunt foarte liniare”, a explicat medicul.

„Toată situaţia este urmărită de poliţie, se face necropsie la Institutul de Medicină Legală”, a conchis doctorul.

Ce spun oficialii de la Spitalul de Pediatrie Piteşti

„Eu nu vreau să comentez, nu sunt genul de om care să pun sub preş anumite lucruri. S-a blamat destul de mult spitalul, în spital nu există focar de infecţie. Spitalul nostru este acreditat încă de anul trecut la cel mai înalt nivel, s-a acumulat aparatură scumpă. Este un fenomen care s-a acumulat şi în alte state”, a declarat directorul Spitalului de Pediatrie Piteşti.

S-a luat măsura ca testul de rotavirus să fie făcut de la internare. Suntem şi noi şi secţia de contagioase depăşiţi. Eu sper ca toate lucrurile să intre sub control. Eu înţeleg atitudinea părinţilor, dar nu înţeleg această agresiune de care fac dovadă părinţii”, a completat doctorul.

„La compartimentul de primiri urgenţe s-a triplat numărul de cazuri de afecţiuni. Noi avem şi un control intern al infecţiilor nosocomiale”, a mai spus medicul.

„În spital patru copii au fost internaţi, au venit cu simptomatologie digestivă, doi de la etajul 6, doi de la etajul 5. Unul a fost transferat la Grigore Alexandrescu săptămâna trecută. Copilul Şerban, a venit grav, cu sindrom hemolitic uremic”, a declarat Dana Toader, directorul medical de la Spitalul de Pediatrie Piteşti.

Apa folosită în blocul alimentar, potabilă

Potrivit unui comunicat al DSP Argeş, au fost recoltate probe de la domiciliile copiilor, de la Spitalul de Pediatrie Piteşti, precum şi din alimente, din apa din reţeaua publică şi din apa îmbuteliată care au fost folosite la prepararea hranei pentru copii, înainte de apariţia simptomatologiei.

În urma analizelor a rezultat că apa folosită la blocul alimentar al Spitalului de Pediatrie Piteşti, precum şi la domiciliile mai multor copii din Piteşti, Topoloveni şi Ştefăneşti este potabilă. S-a stabilit, totodată, că şi apa minerală necarbogazoasă recoltată din două reţele de hipermarketuri este potabilă, anunţă Agerpres.

În schimb, apa din sursă proprie folosită într-o gospodărie din Mărăcineni, care din declaraţiile părinţilor era folosită doar la prepararea supelor, precum şi cea de la un izvor public din Ştefăneşti, despre care tatăl a declarat că nu a fost folosită pentru hrana copilului, a fost găsită ca fiind nepotabilă.

„Probele de lapte praf recoltate din farmacii corespund standardelor în vigoare, iar microaeroflora şi suprafeţele de la Spitalul de Pediatrie Piteşti se încadrează in limite normale", se precizează în comunicat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite