Dincolo de summit. Chile îşi vede de vinuri, de somon, de cupru şi de Pacific. Corespondenţă din Santiago

În ultima zi a Summitului UE-CELAC se vede mai clar ca acum câteva zile, în iarna de la Bucureşti, că America Latină e în cea mai bună dintre istoriile ei.

E o linişte de duminică dimineaţă în Chile. E şapte dimineaţa şi ce poţi să faci la şapte dimineaţa într-un oraş care abia s-a culcat? Îmi târăsc insomniile pe străzile curate dintr-un cartier rezidenţial. Ultima oară când am închis ochii eram în aeronava TAROM, treceam de Ecuator şi consilierul de stat Dorel Onaca ne îndemna să strigăm toţi, în cor, „Hip-Hip-Ura!“. L-am ascultat. E greu să nu îl asculţi pe Dorel Onaca.

Şapte şi zece. Salut un tânăr în şort care plimbă doi câini mari şi negri. Trec pe lângă un biciclist bizar care nu e dus de bicicletă, cum ar fi normal, ci o duce el pe umeri, ca pe un rănit sau un bolnav.
Summitul UE-CELAC se va închide astăzi. Discuţiile au fost rodnice, s-au întărit legăturile, s-au creat perspectivele unei dezvoltări economice durabile, dar asta puteţi afla de pe orice canal de presă care dă ştiri, fară să spună nimic.

FRATELE CEL MIC AL LUI FIDEL CASTRO

O fi fost Summitul UE-CELAC, dar adevărul e că liderii europeni nu stârnesc interes printre chilienii de rând. Vedeta a fost Raul Castro, fratele lui Fidel, excentricul Raul, care doarme la ambasadă, e păzit de mai bine de trei duzini de gărzi de corp. Ziarele chiliene i-au dedicat ediţii speciale. A prins, fără excepţie, prima pagină. Merkel, Barroso? Glumiţi. Dacă îi ştiu, chilienii îi găsesc, oricum, plictisitori. E încă o revoluţie în desfăşurare în inimile acestor oameni.

Mitul Castro îşi continuă fascinaţia. Aseară, Raul Castro, supranumit „Tăcutul“, şi Sebastian Pinera, preşedintele Republicii Chile şi unul dintre cei mai bogaţi chilieni, au avut o întâlnire tête-à-tête, unde s-a discutat inclusiv despre asasinii senatorului Jaime Guzman, care s-ar ascunde în Havana, caz extrem de dezbătut în America Latină. Cert este că prezenţa lui Castro reprezintă un cec în alb dat Cubei, care a început o campanie de reafirmare pe harta politicii globale. Mai mult, Cuba va deţine preşedinţia organizaţiei regionale timp de un an, conform acordului de înfiinţare al CELAC.
 

CA PE VREMEA PAPEI ŞI A LUI PINOCHET

Sunt 30 de grade şi chilienii cu stare au părăsit Santiago pe durata Summitului. Le-au luat locul 5.000 de poliţişti, o desfăşurare de forţă fără precedent în istoria recentă a capitalei. Nu au mai fost atâtea forţe de ordine pe străzi de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în 1987, în timpul dictaturii generalului Augusto Pinochet.
Interesele economice ale României în America Latină sunt însemnate. În primele zece luni ale anului 2012, exporturile noastre în regiune au crescut cu 43 la sută, iar comerţul bilateral a ajuns deja la 1.300 de milioane de dolari în aceeaşi perioadă. Ţara pe care preşedintele Traian Băsescu o va vizita astăzi şi mâine, Peru, are un rol semnificativ, fiind o poartă importantă de intrare în America de Sud. În plus, peruanii i-au reînnoit de cinci-şase ori preşedintelui invitaţia de a veni la Lima.

SE MOARE ŞI ÎN CHILE DE CANCER

Lumea se schimbă mai repede şi mai radical decât vedem de la Bucureşti. Brazilia e deja a şasea economie mondială şi o voce importantă în G 20.Prietenii mei, despre care am scris în reportajul publicat de adevarul.ro ieri, Ramon şi Miguel, au până în 30 de ani şi niciuna dintre problemele tinerilor ca ei din Madrid. Chilienii sunt scandalos de siguri de viitor. „Care criză?“,  mă întreabă şi au dreptate să mă întrebe.

La Santiago nu e nicio criză, soarele străluceşte cu toată forţa celor treizeci de grade. E o problemă, totuşi, cu soarele acesta. Argentina şi Chile sunt campioane la cancerul de piele. Copiii umblă cu umerii unşi cu alifii, ca la plajă. Probleme cu stratul de ozon. E, poate, singura grijă reală a chilienilor. Câştigă de la 300 de dolari pe lună, cei mai săraci. O mie de dolari e un salariu modest, iar un apartament bun îl găseşti cu 50.000 de dolari. Nu e mult, dacă iei în calcul şi munţii pe care îi vezi în jurul oraşului şi Oceanul, la care se ajunge imediat.

Chile e bine: îşi vede de somonul, de vinurile şi de cuprul ei, iar pe chipul preşedintelui Pinera nu e nimic din umbrele birocratice care îl macină pe Hermann Von Rompuy.

NE ÎNTOARCEM ÎN AMERICA LATINĂ

Preşedintele României, Traian Băsescu (al doilea din stânga de pe rândul nr. 2), la Summitul UE (Uniunea Europeană) – CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene), desfăşurat la Santiago de Chile (Chile) în perioada 26-27 ianuarie 2013 FOTO Reuters

La finalul summitului UE-CELAC, Traian Băsescu a subliniat că schimburile comerciale între România şi statele din America Latină au explodat în 2012: „Schimburile comerciale au crescut cu 47% în primele 11 luni ale anului trecut. România a exportat de 700 de milioane de euro în America Latină. Economia românească este competitivă la nivelul Americii Latine, iar societăţile româneşti au şansa de a reveni pe această piaţă, dar, de data aceasta, cu produse mai bune“. America Latină a mai reprezentat o bună piaţă de desfacere pentru România în perioada comunistă.

Pablo Neruda, poetul cu trecut comunist

Scriitorul chilian Pablo Neruda (1904-1973) a ajuns, peste noapte, poetul preferat al unui preşedinte. Traian Băsescu, aflat în Chile pentru al şaptelea summit UE-CELAC, a mărturisit că vrea să viziteze casa celui care a câştigat Nobelul pentru Literatură în 1971. Nu doar Băsescu a fost sensibilizat de poezia lui Neruda. Chilianul a fost şi poetul favorit al lui Che Guevara!

În cartea sa de memorii, „Mărturisesc că am trăit“, apărută la Editura Vellant, Pablo Neruda îşi aducea aminte de ce a venit, mai exact, pe lume: „pentru viaţă, pământ, poezie şi ploaie“. Pe strada din faţa casei lui din Temuco, transformată de ploaia rece şi răbdătoare într-un ocean de noroi, cel numit Neftali Ricardo Reyes Basoalto a învăţat să fie poet. Părinţii plecaseră din Parral, locul naşterii sale, şi îl aduseseră acolo, într-un oraş fără trecut, plin de feronerii.

Scriitorul nu şi-a cunoscut mama. Doña Rosa Basoalto a murit de tuberculoză, la o lună după ce l-a născut. A rămas din amintirea ei doar un portret cu o femeie subţire şi gânditoare, despre care se spunea că scrisese versuri. Iar tatăl lui, José del Carmen, a ajuns mecanic de tren în Temuco. Acest muncitor la căile ferate a fost şi primul „critic literar“ al fiului. Primele rânduri scrise de copilul său i-au fost dedicate fiicei fierarului din Temuco. Un băiat amorezat de ea îl rugase pe prietenul său, Pablo, să-i conceapă scrisorile, pentru că el nu se simţea în stare. Iar când fata a aflat care este adevăratul autor al epistolelor, l-a răsplătit pe viitorul poet cu o gutuie.

... ŞI UN CÂNTEC DE DEZNĂDEJDE

Primul poem al lui Neruda, dedicat mamei vitrege, a fost rodul unei senzaţii necunoscute, un amestec de angoasă şi de tristeţe. Tatăl său i-a citit poezia şi l-a întrebat necruţător: „De unde ai copiat-o?“. În acelaşi an, revista „Corre-Vuela“ din Santiago i-a publicat poemul „Ochii mei“. Avea 13 ani. La 19 ani, i-a apărut volumul care îl reprezintă şi astăzi foarte bine: „Douăzeci de poeme de dragoste şi un cântec de deznădejde“. Nimic nu lăsa să se înţeleagă că Neruda, tânărul care studia franceza şi pedagogia la Universitatea din Santiago, avea să devină un politician redutabil, dar chiar aşa s-a întâmplat.

Treptat, poezia a trecut în plan secundar, iar între anii 1927 şi 1935, Neruda a avut diferite funcţii ca reprezentant diplomatic al ţării sale în Burma, Ceylon, Singapore, Buenos Aires şi Madrid. Izbucnirea războiului civil în Spania l-a făcut să se implice în activitatea mişcării comuniste atât în Spania, cât şi în Franţa. Apoi, în 1945, a fost ales senator al Republicii Chile şi membru al Partidului Comunist. În 1948, însă, a părăsit ţara, din cauza persecuţiilor preşedintelui Videla, pe care îl acuzase că a băgat la puşcărie mulţi oameni nevinovaţi.

Abia în 1969 şi-a redresat cariera politică, fiind desemnat, din partea Partidului Comunist, candidat la Preşedinţia Republicii Chile. S-a retras, pentru a-l sprijini pe Salvador Allende, care a fost ales în 1970. Pentru susţinerea sa a fost răsplătit cu un post de ambasador la Paris. În 1973 a trăit o mare dramă, după ce generalul Augusto Pinochet a venit la putere. După ce i-a fost percheziţionată casa, Neruda a spus o frază care a făcut istorie: „Priviţi în jur, există un singur lucru periculos aici – poezie“.

Pablo Neruda a murit în urma unui atac de cord, la doar 12 zile după lovitura de stat din 11 septembrie 1973, soldată cu moartea lui Allende şi instaurarea dictaturii militare a generalului Pinochet. (Dan Boicea)