Despre sport, rasism şi presă

Am terminat de scris articolul Sport şi rasism, într-o primă formă, de altminteri foarte apropiată de cea finală, marţi spre seară, cu puţin după orele 18.

Cine are amabilitatea de a-l citi cu atenţie poate lesne constata că a fost conceput şi redactat cu maximă cumpătare, cu o atentă cumpănire în alegerea fiecărui cuvânt şi în selectarea modurilor şi timpurilor verbale, cu on preferinţă deloc întâmplătoare pentru condiţional. Defel întâmplătoare această prudenţă. Povestea legată de comportamentul nesportiv, cu conotaţii rasiste, al jucătoarei Caroline Garcia la adresa compatrioatei noastre, Irina Begu, m-a pus pe gânduri şi mi-a trezit amintiri. Nu din cale afară de clare, având în vedere mărturisita mea relaţie viciată cu sportul, şi nici chiar foarte plăcute.

Cu mai bine de 20 de ani în urmă, prin 1994 dacă memoria nu mă trădează, ceva asemănător a ceea ce se pretindea a se fi întâmplat pe un teren de tenis se petrecuse pe unul de fotbal, în cursul unui meci în care Naţionala României întâlnea reprezentativa Franţei. S-a petrecut un incident mai curând de presă decât unul literalmente ale cărui detalii nu îmi mai sunt azi chiar foarte limpezi. Îmi amintesc doar că echipa noastră era denumită, se prea poate chiar într-o ştire France Presse, „ţiganii lui Hagi”.

Opinia publică românească s-a înfierbântat, presa sportivă şi nu numai din România a dat şi ea în clocot, oamenii şi-au pierdut simţul măsurii.

Cert e că ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti s-a adresat Televiziunii Române, a cerut acces la antenă spre a potoli spiritele. Intervenţia era necesară cu atât mai mult cu cât sărieră ca arşi şi o seamă de politicieni ai momentului, nu doar peremişti sau peunerişti, aşa cum au făcut-o şi acum dl. Mircea Geoană, liderul unui partid-fantomă, şi europarlamentarul socialist Cătălin Ivan. Care cereau proteste diplomatice.

Pe tot parcursul serii, am urmărit felul în care publicaţiile on line şi-au nuanţat relatările despre presupusul incident Begu-Garcia. Am fost atent şi la felul în care şi-au redactat ştirile despre acest subiect feluritele televiziuni din România. Mi s-a părut exemplar modul în care ştirea a fost dată la Telejurnalul TVR de la ora 20. Grija pentru alegerea fiecărui cuvânt, cuvenita utilizare a verbelor la condiţional, neimplicarea emoţională oricum inutilă, detalierile riguroase făcute de comentatorul Cristian Mîndru au făcut ca informaţia să fie impecabil pusă în undă.

Ceva mai încolo au venit precizările, cam întârziate, ale antrenorului Irinei Begu, Adrian Cruciat, iar cu puţin înainte de miezul nopţii ne-au parvenit şi luările de poziţie ale preşedintelui WTA. Mi-am recitit editorialul, am constatat că tonul este cel pe care îl consideram adecvat, condiţionalele –propoziţii sau verbe- erau la locul lor, consideraţiile cu caracter istoric valabile în orice context. Mă delimitam în textul meu, de asemenea, de atacurile nesăbuite la adresa lui Caroline Garcia şi ale contului său de facebook, subliniam deopotrivă faptul că mi se părea deplasat a compara incidentul de acum cu cel din urmă cu câţiva ani, incident ce i-a avut drept protagonişti pe fostul preşedinte Traian Băsescu şi o jurnalistă de la Antena 3.

În fine, am făcut ultimele mici corecturi şi necesarele actualizări şi am postat editorialul, aşa după cum se poate verifica fără mari eforturi, miercuri, 6 aprilie, la ora 0, 06.

Miercuri dimineaţă, către orele 11, pe platforma Republica a apărut editorialul lui Cristian Tudor Popescu intitulat Hrană pentru românaşii verzi. Un text în care marele ziarist susţine, în esenţă, că ne aflăm în faţa unei „provocări bine înjghebate” al cărei rost ar fi fost acela de a-i prezenta într-o lumină complet nefavorabilă, absolut neeuropeană, pe aceia dintre români care au postat tot felul de insulte la adresa sportivei franceze. A cărei vină ar fi aceea că e franţuzoaică.

La ora la care dl. Popescu şi-a postat comentariul, lucrurile erau oficial lămurite. De preşedintele WTA, de dl. Adrian Cruciat, dar şi de d-şoara Irina Begu. Tocmai de aceea îmbolnăvirea de scenarită a d-lui Popescu, devenit brusc adept al teoriei conspiraţiei, mi se pare a se situa în vecinătatea SF-ului.

E greu de crezut că un site sportiv oarecare, aşa cum pare a fi Tennis Forum, nu are ce face şi ticluieşte o falsă ştire, înghiţită pe nemestecate de mai toată presa internaţională, inclusiv de ziarele quality, pune la cale un întreg mecanism de pe urma căruia tot noi, românii, să ieşim prost, ba chiar mai şi reorchestrează Aria calomniei din Bărbierul din Sevilla.

După părerea mea, lucrurile au stat mult mai simplu. Fierbinţelile naţionaliste ale unor români ca şi dorinţa de revenire în actualitate a unor politicieni români lipsiţi în vremea din urmă de prea mare expunere s-au conjugat cu superficialitatea în cascadă a unor jurnalişti. Atât şi nimic mai mult. Cu consecinţele cunoscute.