Deputaţii vor înainta Ministerului Justiţiei punctul de vedere privind Strategia Anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a fost sesizată în legătură cu Strategia Naţională Anticorupţie de către Ministerul Justiţiei, urmând să elaboreze un punct de vedere, raportul ministerului la care va contribui şi Parlamentul urmând să fie înaintat oficialilor de la Bruxelles.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a discutat luni despre Strategia Naţioanlă Anticorupţie 2012-2015, cu care Parlamentul a fost sesizat de către Ministerul Justiţiei.

Deputatul Niculae Mircovici, secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, a precizat că acest raport al Ministerului Justiţiei, la care trebuie să contribuie şi Parlamentul, va fi înaintat oficialilor de la Bruxelles.

Potrivit lui Mircovici, au fost discuţii pe marginea poziţiei Camerei Deputaţilor şi a Senatului. "Concluzia a fost clară. Cel care realizează centralizarea este Ministerul Justiţiei, care practic face şi o activitate de secretariat, iar Parlamentul are de răspuns la punctul 3, care se referă la eventuale incidente în cadrul structurii Parlamentului care sunt legate de această temă a anticorupţiei", a spus secretarul Camerei Deputaţilor.

În contextul acestor discuţii, deputatul a spus că va ridicat problema solicitărilor făcute de DNA Parlamentului în cazul lui Dan Şova, în urma cărora procurorii au solicitat date de la Camera Deputaţilor şi Senat.

"Eu chiar am dat un exemplu de un astfel de incident nefericit care s-a produs, atunci când un oarecare procuror, şef de secţie pe undeva, a cerut Parlamentului să-i trimită modul în care au votat deputaţii, cine a votat, cum au votat. Este un lucru extrem de grav care ar trebui reglementat şi trebuie să-l cunoască chiar ministrul Justiţiei", a spus Mircovici.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite