Inşi în uniformă cărora nu le-a păsat defel ori, în cel mai bun caz, şi-au rezumat păsul printr-o poreclă sau printr-o glumă groasă, că printre ei se află un bolnav psihic care şi-a perpetuat existenţa printre “cadrele”Ministerului de Interne favorizat de formalismul şi ineficienţa controalelor medicale, recte psihologice, periodice.

S-a văzut cu ochiul liber că în aceste zile percepţia întregii populaţiei României asupra Poliţiei, poliţiştilor şi a întreg Ministerului de Interne, niciodată din cale afară de favorabilă, s-a deteriorat drastic. Nu cred că exagerez dacă afirm că, şi din acest punct de vedere, ne-am întors la momentele critice de la începutul lui 1990. Atunci când multe instituţii s-au trezit descoperite.

Acum, în doar câteva zile, praful şi pulberea s-au ales din bruma de încredere de care aveau parte o întreagă categorie de oameni ai legii, cum spuneam altminteri niciodată chiar foarte simpatizată. Geme mediul online nu doar de reacţii emoţionale de maximă intensitate, ci şi de glume, de bancuri, de caricaturi extrem de grăitoare pentru cât de prost sunt priviţi astăzi aceşti “oameni în urmă”. Practic, Poliţia Română trebuie să pornească de la zero în operaţiunea de recâştigare a încrederii românilor în capacităţile ei de acţiune.

Dincolo de realitatea că un individ bolnav precum pedofilul/violatorul/exhibiţionistul Eugen Stan a fost ani de zile tolerat cu bună ştiinţă şi a fost menţinut printre oamenii legii cu complicităţi care s-ar cuveni cu maximă urgenţă desluşite, a mai contat şi faptul că poliţiştilor le-au trebuit trei zile spre a-l descoperi. Imens. Or, un răstimp atât de lung justifică ipoteza că foştii lui colegi de muncă s-au prefăcut a nu-l cunoaşte, a nu-l identifica, cu toate că filmuleţele cu caracter incriminatoriu au fost intens difuzate de toate televiziunile din România.

Marii dregători din fruntea Poliţiei Române şi din conducerea Ministerului de Interne au managerizat prost criza. Care s-a amplificat în cel mai de nepermis mod cu putinţă şi după capturarea lui Stan.

Tocmai de aceea menţinerea pe mai departe în post a comisarului Bogdan Despescu, transformat într-o unealtă a jocului, a rivalităţilor politice şi a luptei pentru putere la vârful celui mai mare partid din România, reprezintă o gravă greşeală. Fiecare zi în care dl. Despescu îşi păstrează calitatea de prim poliţist al României înseamnă încă un episod din procesul deteriorării imaginii acesteia. Sigur, dl. Despescu nu avea cum să îl cunoască pe pedofilul Stan, însă cazul acestuia relevă incredibile carenţe în activitatea respectivei instituţii de forţă. Carenţe acumulate şi amplificate de-a lungul anilor, înainte şi în vremea în care dl. Despescu a condus-o.

E adevărat. Dl. Despescu nu a intrat în colimatorul opiniei publice şi al presei aşa cum ar fi fost cazul. Aceasta se datorează faptului că incompetenţa domniei-sale a fost înzecit depăşită de aceea a ministrului de Interne, d-na Carmen Dan. Care a acţionat cu un diletantism fără cusur ce, într-o ţară normală, nu i-ar mai fi permis să rămână nici măcar o oră în plus în fruntea unei instituţii de maximă importanţă şi cu un fabulos buget alocat funcţionării sale, aşa cum este Ministerul de Interne.

Niciodată simpatizată de imensa majoritate a populaţiei care s-a întrebat, sub felurite forme, ce caută o insă cu o pregătire profesională atât de precară la cârma MAI, doamna Carmen Dan s-a manifestat public în zilele din urmă de parcă ar fi fost teleghidată să comită greşeală după greşeală. A reacţionat cu întârziere, a cerut cu greu şi complet aiurea demisii, nu s-a abţinut să îşi deconteze umorile proprii. D-na Carmen Dan a comis o greşeală cât casa în cazul şefului Serviciului Omoruri, dl. Gavriş.  Redeclarat vinovat doar fiindcă, cu câtva timp în urmă, a avut parte de o zdravănă săpuneală din partea ministresei. Numai şi numai deoarece a gândit cu voce tare şi a atras atenţia asupra primejdiilor şi aberaţiilor ce s-ar putea naşte în cazul adoptării unor modificări legislative pe care le doreşte PSD.

Prezent miercuri seara în emisiunea Sinteza zilei, premierul Mihai Tudose a precizat că nu mai poate să colaboreze cu cineva care l-a minţit. Prim-ministrul a adăugat că doamna Dan nu şi-a prezentat încă demisia din postul pe care o lume întreagă ştie că îl ocupă fără nici cea mai mică îndreptăţire, doar fiindcă aşa a vrut preşedintele PSD, deoarece nu este lăsată de şeful ei politic. Sigur, dl. Tudose a profitat de apariţia lui televizată pentru a marca şi astfel în războiul dus pe faţă cu dl. Dragnea. Însă întreaga poveste spune multe despre calitatea profesională a inşilor care compun azi guvernul României. Acceptaţi în înalte funcţii chiar de dl. Tudose.

Cert e că din lupta aceasta de orgolii, pierde nu numai PSD-ul, fapt care, la urma urmei mă lasă rece, dacă nu cumva chiar mă bucură. Ci şi Poliţia Română, Ministerul de Interne, dar şi ideea însăşi de stat de drept în România. Un stat ce se dovedeşte incapabil să garanteze siguranţa cetăţenilor săi.