Cum sunt vânaţi poliţiştii care l-au băgat la apă pe Gabriel Oprea în dosarul „Girofarul“. Cine-l răzbună pe "Interesul Naţional"

Cum sunt vânaţi
poliţiştii care l-au băgat la apă pe Gabriel Oprea în dosarul „Girofarul“. Cine-l răzbună pe

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, şeful Serviciului Omoruri, comisarul-şef Radu Gavriş, şi fostul şef al Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă

Scandalul „Girofarul“, soldat cu inculparea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru abuz, face victime colaterale. Poliţiştii Serviciului Omoruri, din Poliţia Capitalei, care au instrumentat moartea poliţistului Bogdan Gigină, aflat în coloana oficială a lui Oprea, sunt ţinta unei avalanşe de controale. Asta în condiţiile în care, în ultimii 3 ani, Serviciul Omoruri  a avut un procentaj de reuşită de sută la sută în anchete.

Mai exact, controalele au fost declanşate pe 28 ianuarie, la fix o zi după ce fostului ministru de Interne Gabriel Oprea i s-a ridicat imunitatea parlamentară pentru a putea fi cercetat penal. Dosar care i s-a întocmit în urma anchetei efectuate de poliţiştii Serviciului Omoruri, din Poliţia Capitalei. Concret, ei sunt cei care au instrumentat iniţial dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, dosar care a pus capăt, practic, carierei lui Gabriel Oprea în Ministerul de Interne. În urma acestui scandal, Oprea a fost nevoit să demisioneze din funcţie şi s-a ales şi cu acuzaţii de abuz în serviciu. Chiar şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, afirmase că cea mai mare parte din cercetarea din acest dosar a fost făcută de lucrătorii Serviciului Omoruri.

Nu întâmplător, susţin surse judiciare, Serviciul Omoruri, din Poliţia Capitalei, condus de comisarul-şef Radu Gavriş, a făcut obiectul mai multor controale venite atât de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), cât şi de la Poliţia Capitalei.

Cazul nu este singular. În 2009, reţinerea de către poliţiştii bucureşteni a lui Gigi Becali în dosarul sechestrării hoţilor de maşini, personaj influent la acea vreme, a dus la demiterea întregii conduceri a Poliţiei Capitalei. Ca şi acum, în 2009 şef al Poliţiei Române era tot chestorul Petre Tobă.

Dan Antonescu: „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită“

Dan Antonescu, fostul şef al Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, s-a arătat uluit şi, în acelaşi timp, dezamăgit de informaţiile potrivit cărora foştii săi subalterni sunt obiectul unor controale sistematice. „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Poate ar trebui să explice totuşi cineva de ce un aşa aflux de controale imediat după ce oamenii aştia au lucrat în cazul morţii lui Bogdan Gigină. Serviciul Omoruri are cele mai bune rezultate din Europa! Chiar trebuie batjocoriţi? Cât am fost şef la Omoruri, timp de 4 ani, nu a venit nimeni în control. Cred că o singură dată a venit Corpul de Control al ministrului. Din câte ştiu nici înainte nu au fost controale. Din 2007 încoace, nici atât. Şi acum, brusc, toată lumea îi controlează pe cei din elita Poliţiei. De ce? Ei au făcut acea anchetă la cererea procurorului. Erau obligaţi s-o facă dacă li s-a cerut, altfel riscau sancţiuni”, a declarat Dan Antonescu.

Competenţa se pedepseşte

În ultimii nouă ani, la Serviciul Omoruri, din Poliţia Capitalei, nu a fost dispus nici măcar un singur control. Verificările actuale au loc în condiţiile în care poliţiştii de la Omoruri au avut performanţe neatinse de nicio altă structură similară din Europa. Bilanţurile Poliţiei Capitalei arată negru pe alb că, în ultimii 3 ani, toate infracţiunile de omor au fost rezolvate, niciun caz nefiind clasat cu „AN“ (autor necunoscut). Aceleaşi performanţe au fost înregistrate şi în cazul infracţiunilor de tentativă de omor: din 220 de fapte înregistrate, doar două au rămas cu „autor necunoscut“. Tot în ultimii 3 ani, Serviciul Omoruri al Capitalei a rezolvat cinci cazuri de omor foarte vechi (1997, 1998, 2000, 2004), iniţial clasate cu „AN“.
Anchetatorii au lucrat la cazuri celebre, precum incendiul de la Maternitatea Giuleşti sau dosarul interlopului Sandu Geamănu.

Astfel, gradul de rezolvare a cazurilor instrumentate de Serviciul Omoruri este de 100%. La nivel european media de rezolvare este de 35-40%. Mai mult, Serviciul Omoruri al Capitalei a derulat singurul proiect european din Poliţia Română. Este vorba de proiectul Leonardo Da Vinci “Dezvoltarea capacităţii structurilor specializate de a preveni, combate şi investiga în mod eficient infracţiunile grave comise cu violenţă”, care s-a derulat sub îndrumarea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Mărunţişurile care i se impută şefului Serviciului Omoruri

Verificările declanşate de Direcţia de Control Intern, din cadrul IGPR, la Serviciul Omoruri al Capitalei, au vizat mai multe aspecte: modalitatea de realizare a pregătirii specifice, verificare prin sondaj a existenţei documentelor clasificate, respectarea regulilor privind înregistrarea, manipularea şi distrugerea informaţiilor clasificate, verificarea informaţiilor în format electronic, verificarea aplicaţiilor software instalate pe sistemele informatice de la nivelul unităţilor etc.

Poliţiştii trimişi în control nu au descoperit decât nereguli mărunte, potrivit unor surse apropiate echipei de control. Pentru aceste nereguli se pare că va fi făcut responsabil şeful serviciului, comisarul-şef Radu Gavriş. „Radu Gavriş nu ar fi actualizat fişele postului pentru doi agenţi, din punct de vedere al autorizării deţinute, nu ar fi asigurat realizarea activităţilor de pregătire specifică în perioada supusă controlului, nu ar fi dispus realizarea unei analize în vederea stabilirii zonelor de securitate şi administrative la nivelul serviciului, nu s-ar fi preocupat de prelucrarea personalului în legătură cu consecinţele care pot decurge în situaţia unor prelucrări excesive sau ilegale de date cu caracter personal etc”, susţin sursele citate.
Şeful de la Omoruri nu a aflat încă de concluziile raportului de control şi nici de "grozăviile" pe care i le impută Poliţia Română, fiind plecat în concediu.

Dosarul „Girofarul“

Poliţistul motociclist Bogdan Gigină, de la Brigada Poliţiei Rutiere a Capitalei, şi-a găsit sfârşitul în seara zilei de 20 octombrie 2015. Pe o vreme ploioasă, tânărul agent deschidea coloana oficială a lui Gabriel Oprea când a căzut cu motocicleta într-una dintre gropile săpate pe strada  Ştirbei Vodă.

Martorii spun că gropile, săpate pentru o lucrare la reţeaua de gaze, erau superficial semnalizate, iar întunericul şi ploaia le-au făcut greu de observat de către poliţistul care primise ordin să se grăbească.

Natura misiunii lui Bogdan Gigină a fost dezvăluită cu întârziere de autorităţi. La solicitarea şefului de atunci al Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri al Capitalei, care a colaborat la această anchetă cu procurorii Tribunalului Bucureşti.
Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul General, existând suspiciunea că ministrul de Interne în funcţie la acea vreme, Gabriel Oprea, a folosit abuziv coloana oficială.
În februarie 2016, dosarul a ajuns la DNA, care a declanşat urmărirea penală împotriva lui
Gabriel Oprea pentru abuz în serviciu. Ancheta procurorilor DNA a ajuns şi la procurorul general al Românei, Tiberiu Niţu, acuzat de acelaşi fapte.

Oprea a fost acuzat de de procurorii anticorupţie că ar fi beneficiat de echipajele de poliţie pentru deplasări, în mod ilegal şi „ar fi încheiat un protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliţiei rutiere“.

La solicitarea DNA, pe 27 ianuarie, Parlamentul a aprobat ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea. Ulterior, acesta a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.
La scurtă vreme, procurorii au revenit cu o solicitare similară. Şi de această dată au primit permisiunea să-şi facă ancheta. Gabriel Oprea s-a ales cu un nou dosar penal, fiind acuzat tot de abuz în serviciu în cazul foştilor şefi ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

DNA preciza că, la 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

Gabriel Oprea, cu escortă şi la cârciumă

Potrivit DNA, Gabriel Oprea se face vinovat de două infracţiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne, iar cealaltă constând în încheierea protocolului în baza căruia procurorul general, Tiberiu Niţu, a beneficiat nelegal de aceleaşi privilegii.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada în care a fost ministru, Gabriel Oprea a fost însoţit de echipaje ale Poliţiei Rutiere „în cvasitotalitatea deplasărilor“, într-un regim rezervat de lege exclusiv preşedintelui României, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi prim-ministrului, spun procurorii DNA.

Aceste misiuni, precizează anchetatorii, includeau deplasările zilnice la sediul ministerului şi cele săptămânale la şedinţele de Guvern, împrejurări care nu pot fi calificate ca situaţii deosebite în sensul avut în vedere de legiuitor.

„Totodată, Poliţia Rutieră însoţea deplasările la destinaţii cu vădit caracter privat (vizite particulare, sediile unor partide politice, restaurante, revenirea zilnică la locuinţa personală), inclusiv în afara programului de lucru şi în zilele nelucrătoare, situaţii în care nu poate fi justificată în mod obiectiv o urgenţă. În cadrul compartimentului special (Serviciul Operativ Special din Brigada Rutieră a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti care asigură însoţirea coloanelor oficiale) au fost desemnaţi lucrători care aveau ca atribuţii exclusive însoţirea ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a 3 poliţişti pentru fiecare post (două schimburi şi o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziţia ministrului, aşteptându-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinaţiei“, mai precizează anchetatorii.

Numai în seara în care agentul Poliţiei Rutiere, Bogdan Gigină, şi-a pierdut viaţa, pentru deplasarea ministrului Gabriel Oprea, dispozitivul a fost format din 27 de poliţişti aflaţi în intersecţiile de pe traseu.

citeste totul despre: