Constructorii au sărbătorit cu şampanie cei 25 de ani de existenţă ai podului de la Galbeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împlinirea a 25 de ani de la punerea în circulaţie a celui mai mare pod de pe râul Siret, în localitatea băcăuană Galbeni, a fost marcată, ieri, cu o cupă de şampanie şi depănarea de

Împlinirea a 25 de ani de la punerea în circulaţie a celui mai mare pod de pe râul Siret, în localitatea băcăuană Galbeni, a fost marcată, ieri, cu o cupă de şampanie şi depănarea de amintiri de către constructorii filialei băcăuane a SC Hidroconstrucţia.
Inaugurată la 29 ianuarie 1981, investiţia era prima componentă finalizată din cadrul celei dintâi hidrocentrale de pe Siret. Traversând corpul barajului de-a lungul, podul, cu o lungime de 21 de metri şi o deschidere de 12 metri, rezolva situaţia locuitorilor din cele opt comune aflate în stânga Siretului, scutindu-i de câteva zeci de kilometri de ocol, pentru a ajunge în municipiul reşedinţă de judeţ Bacău. Cei care au realizat această investiţie au fost constructorii SC Hidroconstrucţia care acumulaseră experinţă în ridicarea lanţului hidroenergetic de pe Bistriţa. Siretul devenea astfel al treilea râu interior al ţării, după Bistriţa şi Olt, care putea participa la efortul energetic al României.De altfel, de Siret sunt legate şi speranţele salariaţilor de la Hidroconstrucţia Bacău, deoarece activitatea lor viitoare va fi dirijată în următorii doi ani către înălţarea altor două hidrocentrale ce vor fi amplasate la Cosmeşti şi Movileni, la limita judeţelor Galaţi şi Vrancea. ''Suntem foarte fericiţi că ne putem continua opera începută în urmă cu 25 de ani, dar şi mai fericiţi vom fi - economic şi sentimental - dacă se vor relua, cândva, lucrările la canalul Siret-Bărăgan, investiţie atât de necesară, aşa cum au arătat-o inundaţiile de anul trecut, deoarece ea permite evitarea calamităţilor produse din cauza revărsării apelor sau secetei prelungite'', a declarat pentru Rompres, la ceas aniversar, Mihai Rusu, directorul general de acum şi din urmă cu un sfert de veac la Hidroconstrucţia Bacău.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite