Al doilea Paşte în vremea molimei. Despre smerenie şi solidaritate

Lumina Învierii rămâne aprinsă

Au curs râuri de cerneală despre ultimul an şi câteva luni, despre această pandemie. Am trăit restricţii pe care nu ni le-am imaginat vreodată.

Am învăţat să ne raportăm diferit la viaţă şi la bunăstare, am învăţat să credem, să sperăm, să depăşim graniţele şi distanţele pentru a fi mai aproape cu sufletele unii de ceilalţi. Cu măşti, vaccinuri şi bilanţuri, viaţa merge înainte. Inevitabil. Dar rămân lecţiile care ne schimbă existenţa: smerenia şi solidaritatea. 

„Dacă eşti smerit, nimic nu te va atinge, nici slava, nici ruşinea, pentru că ştii ce eşti”. Citiţi aceste cuvinte ale Maicii Teresa. Citiţi-le din nou. Cât de departe sunt ele de valorile noastre actuale? Cât de mult ne-a schimbat pandemia? 

Am văzut cu toţii cum, peste noapte, vieţile noastre au căpătat un nou sens. Vă mai amintiţi cum era viaţa înainte de pandemie? Călătoream oriunde voiam, ne întâlneam cu oricine şi oricât de mulţi oameni era nevoie, mergeam prin aglomeraţie fără să ne gândim vreo secundă la ce bagaj cară cel de lângă noi. Aveam prea puţin timp pentru oamenii dragi, prea puţină energie pentru bucuriile mici ale vieţii şi adesea prea multe pe cap ca să ne putem gândi la lucrurile profunde. Eram, totuşi, la fel de trecători ca acum. Doar că nu conştientizăm asta.

Într-una dintre rugăciunile sale, Papa Francisc îi spunea lui Dumnezeu, vorbind de fapt cu o lume întreagă: „Ne chemi să primim acest timp de încercare ca pe un timp de alegere. Nu este timpul judecăţii Tale, ci al judecăţii noastre: timpul de a alege ce contează şi ce e trecător, de a separa ceea ce este necesar de ceea ce nu este necesar”. 

La finalul acestei pandemii, care e tot mai aproape, vom rămâne cu aceste alegeri. Vom rămâne, sper, cu ceea ce am dobândit în suflete, cu oamenii dragi şi cu clipele de bucurie. Şi cu smerenia, cu unitate de măsură a succesului. În aceste zile mari, îmi doresc mai mult ca oricând ca aceste valori să se transfere şi actorilor din arena publică. Este nevoie, mai ales după tot acest vuiet din spaţiul public românesc, să ne adunăm şi să acceptăm vremelnicia funcţiilor noastre, alese sau numite. Suntem trecători, la fel este şi gloria, iar judecata istoriei va fi aspră: am lăsat mai mult decât am luat de la această lume?

O altă lecţie pe care ultimul an ne-a dat-o este cea a solidarităţii. Am în minte două imagini pentru care nu s-au inventat cuvintele potrivite. Prima este cea cu Papa Francisc rugându-se singur în ploaie în Piaţa Vaticanului, altădată plină de credincioşi din toată lumea. A doua este imaginea cu Regina Angliei, singură în catedrală, la înmormântarea soţului.

Sursa: Republica/Getty images

Credit foto Jonathan Brady/New York Times

Doi oameni altădată între milioane de alţi oameni - acum singuri. Pozele au făcut înconjurul lumii şi toată planeta a fost, de fapt, acolo. S-ar fi întâmplat aceeaşi emulaţie dacă Papa ar fi ţinut rugăciunea printre milioane de credincioşi sau înmormântarea Prinţului consort ar fi fost în condiţii normale, cu zeci de mii de participanţi? Sigur nu. Ar fi fost doar o rugăciune sau o altă înmormântare regală. Am fi empatizat, ne-ar fi trecut un fior şi...cam atât. Însă, acum, cu o pandemie care ne-a arătat cât de dureros este să nu poţi fi alături de cei dragi, nici măcar în clipe de grea încercare sau de bucurie, toată omenirea a trăit la unison aceste momente.

Adevărul este că distanţarea ne-a adus mai aproape. O lume întreagă în solidaritate.

Cu ce rămânem din aceste trăiri? Cu speranţa că la final, când vom învinge cu toţii acest virus şi vor cădea măştile, vom rămâne la fel: mai smeriţi şi mai uniţi. 

Şi mă întorc la arena politică, unde aceste valori lipsesc de prea multe ori. Închei cu un apel către toţi colegii mei, în aceste zile sfinte: haideţi să nu (mai) uităm de sutele de mii de copii care adorm flămânzi în această ţară. Sau de cei care cresc singuri acasă, cu părinţii plecaţi la muncă în diaspora, alungaţi din propria lor ţară de lipsa oportunităţilor. Pentru aceşti copii, pentru toţi oamenii în suferinţă, pentru viitorul acestei ţări, avem datoria să lăsăm orgoliile şi să punem în operă, pentru cei pe care îi slujim, lecţiile smereniei şi solidarităţii.

Hristos a Înviat! Paşte fericit, cu lumină şi speranţă biruitoare!