Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost internat la spitalul Fundeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul neurolog şi academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost internat la secţia de terapie intensivă din cadrul Secţiei de Urologie a Institului Clinic Fundeni, transmite postul de televiziune B1.

UPDATE Potrivit managerului Institutului Fundeni, doctorul Carmen Orban, Bălăceanu-Stolnici este internat pentru o reevaluare după o operaţie, pe un fond de hipertensiune arterială, starea acestuia fiind bună. Academicianul urmează să fie externat în curând.

„Pacientul a fost reinternat pentru o reevaluare după o operaţie mai veche, pe un fond de hipertensiune arterială, starea acestuia este bună, urmând să părăsească spitalul în curând”, a declarat Carmen Orban, citată de Mediafax.

Potrivit primelor informaţii din partea medicilor starea omului de ştiinţă este stabilă, acesta aflându-se în spital de la începutul lunii ianuarie.

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici suferă de probleme urologice şi a fost operat la vizica biliară.

Anunţul internării în spital a fost făcut de şeful Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), Gigel Lazăr, pe reţeaua socială Facebook.

„Pentru prima dată sunt îngrijorat", mai notează acesta.

Constantin Bălăceanu-Stolnici este preşedintele CIADO.

După un scandal în care a fost acuzat de colaborare cu Securitatea, Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a retras din viaţa publică, semnând chiar o solicitare de a-i fi retrasă calitatea de membru de onoare a Academiei Române.

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici urmează să împlinească vârsta de 91 de ani, la 6 iulie 2014.

Omul de ştiinţă român a obţinut titlul de Doctor în Medicină şi Chirurgie în 1948, acesta fiind un pionier în domeniul neurociberneticii.

De asemenea, Constantin Bălăceanu-Stolnici, decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, a fost un important profesor de Neuropsihologie şi Anatomie a Sistemului nervos.


Citeşte şi:

Constantin Bălăceanu-Stolnici, la Adevărul Live: Din cauza educaţiei comuniste, românii văd doar partea laică a Crăciunului

La Adevărul Live am avut o ediţie specială de Crăciun, în care invitat a fost academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. El a vorbit cu jurnalistul Cristian Unteanu despre Crăciunul la români, acum şi în trecut.

 

Cum „turnau“ Irinel Columbeanu, Bălăceanu Stolnici şi Mihai Stoenescu. Mecanismul „turnătoriei“ la Securitate, de la gazdă la rezident

Întregul sistem de informare a făcut ca Securitatea să fie o instituţie care în patru decenii de existenţă a funcţionat cu un singur scop: controlul total asupra populaţiei, pentru garantarea stabilităţii regimului comunist. 

INTERVIU Constantin Bălăceanu-Stolnici: „Piloţii americani care bombardau Bucureştiul erau adulaţi“

Constantin Bălăceanu-Stolnici (89 de ani) îşi aminteşte momentele frumoase ale copilăriei sale petrecute într-o familie de boieri. Despre perioada de după instaurarea comunismului, profesorul vorbeşte mai puţin, păstrând un mic mister şi mai puţine regrete.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite