Înainte de 1 Decembrie, MApN a avansat în grad militarii răniţi în teatre de operaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militari răniţi în teatrele de operaţii au fost avansaţi în grad în cadrul unei ceremonii care a avut loc marţi, 28 noiembrie, la sediul M.Ap.N.  Cu aceeaşi ocazie, participanţii la „Invictus Games” au fost premiaţi.

„Fiecare dintre dumneavoastră, cei care aţi fost avansaţi în cadrul acestei emoţionante festivităţi, aţi răspuns chemării sub drapelul de luptă, şi, prin vitejia, dragostea şi spiritul de sacrificiu probate în misiunile de luptă încredinţate aţi demostrat curaj şi determinare”, a spus ministrul  Mihai Fifor.

Cu acelaşi prilej, pentru forţa şi tăria de caracter de care au dat dovadă şi pentru rezultatele deosebite obţinute în urma participării la „Invictus Games”, cei 15 militari răniţi care au reprezentat România la Toronto au fost premiaţi. 

 

„Faptul că militarii răniţi au participat la această competiţie, în ciuda problemelor medicale pe care le au, şi, mai mult, au reuşit să câştige patru medalii pentru România, constituie un exemplu care încurajează mişcarea sportivă şi dezvoltă gândirea pozitivă în cadrul armatei şi al societăţii, în general. Poporul român are nevoie de astfel de modele de viaţă”, a concluzionat ministrul apărării naţionale.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite