O tânără din Capitală a fost prinsă cu zeci de pastile de Ecstasy
0În urmă cu două zile, o patrulă a Jandarmeriei Capitalei a descoperit doi tineri care aveau asupra lor zeci de pastile de Ecstasy. Tinerii au cumpărat drogurile de la un necunoscut, pentru suma de 1.200 de lei.
În zona Parcului Carol, din Capitală, o patrulă a Jandarmeriei a descoperit sâmbătă, în jurul orei 4.00, doi tineri, o femeie în vârstă de aproximativ 20 de ani şi un bărbat de 19 ani, care la vederea jandarmilor au încercat să ocolească patrula de ordine publică.
Reprezentanţii Jandarmeriei i-au oprit pe cei doi şi i-au legitimat, iar după ce tinerii şi-au prezentat conţinutul bagajelor, oamenii legi au descoperit asupra femeii o cutie în care se aflau 28 de comprimate de culoare verde şi galbenă, asemănătoare cu pastilele de Ecstasy.
Bucureşteanca a recunoscut jandarmilor că avea pastile de Ecstasy pe care le cumpărase împreună cu prietenul ei de la un necunoscut din zonă, pentru suma de 1.200 de lei. Cei doi tineri au mai spus că pastilele erau pentru consum, bărbatul declarând că pastilele îi aparţineau, dar i le-a dat prietenei sale să le ţină.
Cei doi tineri riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la doi ani, pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Pe aceeaşi temă:
Jandarmii au găsit canabis asupra unui tânăr din Râmnicu Vâlcea