Noile proiecte pe care le va avea Bucureştiul anul acesta: două malluri noi şi două pasaje subterane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul mall va fi deschis în 2016
Noul mall va fi deschis în 2016

Anul acesta, în Bucureşti ar trebui să fie finalizate mai multe proiecte începute de Primăria Capitalei. Printre acestea se numără Pasajul Piaţa Presei Libere şi Pasajul Piaţa Sudului, dar şi câteva lucrări ale investitorilor străini.

Pasajul Piaţa Presei Libere prinde contur, iar primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că lucrările vor fi gata în primăvara acestui an. Pasajul unidirecţional se va întinde pe 700 de metri, fiind singurul din Capitală în care va exista o bifurcaţie subterană, după cum explică cei care se ocupă de execuţia lucrărilor.

Pasajul este amplasat la intersecţia a patru artere cu trafic intens: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Şoseaua Kiseleff, Bulevardul Mărăşti şi Bulevardul Poiligrafiei. Potrivit primarului general al Capitalei, această intersecţie este traversată în fiecare oră de aproximativ 12.000 de autoturisme, înregistrându-se o circulaţie greoaie, cu numeroase ambuteiaje.

pasaj piata presei

Pasajul subteran Piaţa Presei Libere ar trebui să fie gata în primăvara acestui an, urmând ca după finalizarea lucrărilor să aibă două benzi de circulaţie, bifurcându-se astfel: pasaj cu două benzi de circulaţie spre Şoseaua Kiseleff şi o ramură cu o bandă de circulaţie lărgită spre Bulevardul Mărăşti.

Cu tot cu rampe, pasajul subteran va avea o lungime de circa 700 de metri. În total, costurile pasajului se ridică la aproximativ 60 de milioane de lei, fără TVA.

Pasajul Piaţa Sudului, gata spre sfârşitul anului

Pasajul Piaţa Sudului, cea mai scumpă lucrare de infrastructură din Capitală, va avea o lungime de 356 de metri şi va fi construit pe direcţia Calea Văcăreşti – Strada Niţu Vasile, în apropierea unei alte lucrări de infrastructură: Pasajul suprateran Mihai Bravu. Pasajul de la Piaţa Sudului va avea două benzi pe sens. Lungimea rampei de intrare în pasaj dinspre Calea Văcăreşti va avea 111 metri, iar rampa de ieşire spre Niţu Vasile – 160 de metri.

Întreaga lucrare de infrastructură presupune, de asemenea, realizarea a patru pasaje pietonale în intersecţie, pe direcţia Strada Niţu Vasile - Calea Văcăreşti, de o parte şi de alta a pasajului rutier, dar şi către staţiile de tramvai. Totodată, din lucrarea de infrastructură face parte şi realizarea unei legături pietonale printr-un pasaj subteran între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai aflate pe Şoseaua Olteniţei. Lucrările la pasaj ar trebui să se încheie spre sfârşitul acestui an.

Park Lake, noul mall al Bucureştiului

Investitori irlandezi şi portughezi anunţau începerea construcţiei unui nou centru comercial în Bucureşti: ParkLake Plaza, în apropierea Parcului Alexandru Ioan Cuza din Capitală, cunoscut ca Parcul IOR.

Pe şantierul de pe Bulevardul Liviu Rebreanu, acolo unde va fi centrul comercial, se lucrează la foc automat. Noul mall se va întinde pe un teren de 8,2 hectare, achiziţionat de Caelum Development în 2006, având o suprafaţă închiriabilă de 70.000 de metri pătraţi, cu peste 200 de magazine şi 2.700 de locuri de parcare la subsol. Investiţia este estimată la 180 de milioane de euro, iar lucrarea va fi finalizată în 2016.

În apropierea stadionului Arena Naţională, pe fosta bază sportivă Electroaparataj, se construieşte Mega Mall. Fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI), unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa imobiliară românească, a preluat 70% din proiectul Mega Mall, dezvoltatorii urmând să ridice o construcţie impresionantă.

Noul centru comercial va avea o suprafaţă de 70.000 de metri pătraţi şi va fi deschis în 2016.

Pe aceeaşi temă:

Cele mai importante evenimente din Bucureşti în 2014: proteste, scandaluri cu iz penal şi proiecte de infrastructură finalizate după ani buni

VIDEO Cum o să arate Pasajul Piaţa Presei Libere, singurul din Bucureşti cu bifurcaţie subterană, după finalizarea lucrărilor

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite