Metrorex a comandat 20 de puţuri de mare adâncime printr-un contract anexă, deşi acuză subfinanţarea Magistralei 5
0Deşi acum două zile reprezentanţii Metrorex avertizau că lucrările la Magistrala 5 de metrou sunt în pericol de a fi sistate din cauza subfinanţării, aceştia au semnat astăzi un contract de 2,2 milioane de euro care prevede construcţia mai multor puţuri de mare adâncime. Respectivul contract este o anexă adăugată vechiului contract, în valoare totală de 52,9 milioane de euro.
Metrorex a atribuit un nou contract de lucrări pentru vitoarea magistrală de metrou, care va uni cartierele Pantelimon şi Drumul Taberei. Contractul, anexat celui iniţial în valoare de aproximativ 53 de milioane e euro, prevede săparea unor puţuri de mare adâncime în dreptul staţiilor de metrou noi construite.
Pretul acestei lucrări se ridică la 9,63 de milioane de lei şi va fi executată de acelaşi constructor care se ocupă de construcţia întregii magistrale , Asocierea Max Boegl România SRL - Max Bogl Germania. Puţurile vor fi săpate şi amenajate în staţiile cuprinse între zona Râul Doamnei şi Piaţa Eroilor – Opera Română, precum şi în staţia, depoul şi galeria de legătură Valea Ialomiţei.
Contractul prevede execuţia a 20 de foraje de mare adâncime şi a lucrărilor auxiliare acestora, astfel încât să se poată asigura alimentarea cu apă a noilor staţii şi a depoului.
Contractul acesta a fost semnat în contextual în care reporezentanţii Metrorex anunţau public la începutul săptămânii că bagii pe care Guvernul i-a alocat acestei lucrări de infrastructură sunt foarte puţini vizavi de costrurile lucrărilor programate pentru anul acesta.
Din necesarul de 900 de milioane de lei, proiectul magistralei de metrou din Drumul Taberei a primit din partea bugetului de stat doar suma de 200 de milioane de lei, în urma analizei proiectului de buget pentru perioada 2013 – 2014. Mai mult, din totalul de 200 de milioane de lei bugetaţi pentru lucrările din acest an, 100 de milioane se vor duce doar către plata datoriilor din 2012.
Astfel, fondurilor actuale vor bloca cu minim un an punerea în funcţiune a celor doua utilaje (TBM) speciale de săpat care era programată în luna martie 2013. În acest caz, termenul de finalizare al lucrărilor se va decala cu doi ani, ceea ce înseamnă că se vor prelungi restricţiile de traficşi disconfortul provocat de şantierele din cartierul Drumul Taberei.