De fiecare dată când trebuie să mă deplasez prin oraş evit orice mijloc de transport suprateran.

Până acum 2-3 ani, ni se părea normal să circulăm greoi la orele de vârf, dimineaţa şi seara, în timpul săptămânii. Acum, acest lucru a ajuns să pară imposibil. Normal a devenit să circulăm cu dificultate în orice zi, la orice oră. Uneori şi noaptea prinzi de 2 ori acelaşi semafor!

Pentru mine personal, este semnul că lucrurile au scăpat de sub control. Şi când spun acest lucru nu cred că mai am nevoie de niciun argument care să întărească ideea. Nu mă credeţi, luaţi un taxi şi încercaţi să traversaţi centrul capitalei. Urcaţi-vă în maşină şi căutaţi un loc de parcare. Luaţi RATB-ul şi încercaţi să nu vă enervaţi.

Blocajele au devenit parte din farmecul circulării pe străzile capitalei.

Iniţial am crezut că este strict o problemă personală, ţinând cont că mare parte din viaţă mi-o petrec în cartierul Tineretului şi zona Piaţa Romană. Dacă ar fi să clasific cele două zone după un anumit sistem standardizat, probabil le-aş încadra la categoria groaznic. Spre exemplu, acum 2 zile m-am urcat într-un taxi, iar primele 20 de minute mi le-am petrecut în faţa biroului. De ce s-au blocat toate străduţele, nu ştiu. Însă au existat momente în care aşteptam să vină elicoptere pentru a decongestiona zona. Iar de zona Tineretului nu mai zic. Cei care trec în vizită sunt şocaţi când văd că se lasă maşinile pe liber, pentru că oamenii dimineaţa îşi croiesc loc, împingând maşina vecinului sau a vecinilor, în funcţie de zi, iar rezidenţii s-au obişnuit să îşi treacă în agendă 25 de minute timp pentru parcarea maşinii.

Acum, autorităţile ar trebui să oprească timpul, să extindă oraşul pe încă vreo câţiva zeci de kilometri, să lărgească toate străzile până la 4 benzi pe sens şi poate aşa s-ar circula decent. Dar cum acest lucru este posibil doar în jocurile pe calculator sau eventual într-un simulator foarte complex, decidenţii trebuie să se gândească la alte soluţii. Dar, înainte de toate, de ce preferă bucureştenii să circule cu maşina personală? Sau mai bine spus, de ce aleg să îşi irosească timpul ascultând reclamele de la radio.

  1. Pentru că nu au altă alternativă. Sunt zone foarte populate, precum Drumul Taberei, Rahova, 13 Septembrie, Vitan, Doamna Ghica, care nu pun la dispoziţia cetăţenilor decât nişte autobuze, troleibuze sau tramvaie trecute de prima tinereţe. Ţinând cont că de multe ori nu vin conform calendarului, sunt pline ochi, nu oferă siguranţă (trebuie să fii în permanenţă cu ochii pe telefon, ceas, portofel) şi mai ajung şi foarte greu la destinaţie, oamenii preferă să stea cu orele în trafic, dar măcar ştiu că ascultă muzica preferată, nu îndură diverse mirosuri şi ştiu că nu le fură nimeni actele din buzunar.

  2. Pentru că maşinile au devenit accesibile pentru toată lumea. Să îţi cumperi o maşină nu mai este un lux. Fiecare om care este dispus să muncească câtva timp îşi poate achiziţiona un automobil. Mai mic, mai mare, cu aer condiţionat, fără aer condiţionat. Oricum ar fi el, are nevoie de un spaţiu dedicat pentru parcare.

  3. Pentru că face parte din cultura noastră să lucrăm singuri. Nu de puţine ori am auzit replica: stau la mine în maşină, nu mă deranjează nimeni. Societatea românească nu a scăpat încă de reminiscenţele din vremea vechiului regim. Oamenii evită asocierea, indiferent de situaţie. Iar acesta poate fi unul dintre motivele pentru care transportul în comun nu este privit ca alternativă.

  4. Pentru că este cool să ai o maşină. Cazurile în care oamenii devin proprietari de maşini scumpe, pe care mai apoi nu le pot întreţine (ai BMW, dar nu ai bani de benzină! - veche zicală românească), nu sunt izolate în România. Achiziţionarea unui autovehicul face parte din lista cu obiective personale a majorităţii românilor. Corelând acest aspect cu creşterea veniturilor şi scăderea preţurilor la maşini, putem observa o înmulţire scăpată de sub control a patrupedelor mecanice.

  5. Pentru că statul ne permite. Bucureştiul este foarte tolerant cu deţinătorii de automobile. Majoritatea parcărilor sunt gratuite (tu ştii foarte bine că nu sunt, pentru că dai 5 lei persoanei care îţi arată unde poţi parca, de parcă tu nu vezi cu ochii tăi, doar aşa ca să fie bine), taxa de mediu este simbolică, taxa pe locul de parcare este simbolică, taxa de acces în zonele centrale nu există şi aşa mai departe. Aşadar, putem susţine că cei care au fost la cârmă până acum sunt părtaşi la dezastrul despre care povestesc aici.

  6. Pentru că taxiurile nu au fost niciodată o alternativă. Nu demult, taxiurile galbene erau singura variantă pentru cei care refuzau transportul public şi nu aveau maşină personală. Însă, păstrate şi în zilele noastre, unele metehne ale şoferilor de taxi i-au îndepărtat atât de tare pe utilizatori încât, cine a avut posibilitatea, şi-a cumpărat imediat maşină personală. Printre altele, reamintim replici precum: 25 de lei e bine, nu că e prea scurt şi mă întorc singur, nu mai bine o luăm pe aici? sau mersul cu geamul deschis şi ţigara în gură, ascultatul de manele la maximum, mirosul de transpiraţie, poveştile despre cât de grea e viaţa, nemulţumirea continuă pentru cât a primit şi multe altele care nu fac obiectul acestui articol.

Ce ne rămâne de făcut? Generaţia mea nu cred că va apuca niciodată tramvaiul suspendat. Din păcate. Dar până ce românii se vor transforma în japonezi, iar banii vor creşte în copaci, m-am gândit la o serie de soluţii, zic eu, rezonabile.

  1. Dezvoltarea reţelei de transport subteran. Dacă cineva şi-ar asuma complet acest proiect şi ar demonstra că lucrările se finalizează în timpul preconizat, iar investiţia se încadrează în preţul pieţei, cu siguranţa vom găsi şi fonduri. Dar până una alta, noi ne-am cramponat la magistrala Drumul Taberei, iar cea care ar trebui să facă legătura cu Otopeniul pare de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Mai mult, orele de vârf ne-au demonstrat de n ori în ultimul an că magistrala 2 are nevoie de mai multe trenuri.

  2. Dezvoltarea şi tehnologizarea reţelei supraterane. RATB-ul acum este cum este. Însă dacă ar fi achiziţionate (corect!) autobuze echipate conform standardelor secolului în care trăim, dacă am schimba măcar 50% dintre tramvaie, dacă ar fi introduse tonomatele inteligente pentru achiziţionarea călătoriilor, dacă am găsi în fiecare staţie panouri electronice care să ne indice ora la care vine următorul mijloc de transport (fără să plecăm de la premisa că în prima lună vor fi vandalizate), cu siguranţă mare parte dintre şoferi îşi vor lăsa maşinile în parcare, iar ulterior le vor vinde.

  3. Creşterea taxelor şi impozitelor. Taxa de mediu a reuşit într-o perioadă să frâneze acest exod. Însă, pe lângă aceasta, Bucureştiul trebuie să prevadă o serie de măsuri prin care să colecteze mai mult de la cei care doresc să călătorească cu maşina personală.

  4. Scumpirea locurilor de parcare. Locurile de parcare sunt cu plată în majoritatea capitalelor europene în care am fost. Iar preţul nu este deloc mic. Vorbim de zeci de euro/zi. Cei 1,5 lei/oră din Bucureşti sunt o glumă proastă, de unde mai pui că toţi angajaţii PMB iau 5-10 lei şpagă dacă vrei să îţi laşi maşina cât vrei tu. Nu mă credeţi, faceţi un test. De asemenea, locul de parcare din faţa blocului trebuie scumpit. La urma urmei, vorbim despre cerere şi ofertă, nu?

  5. Împărţirea capitalei pe zone de acces. Pe principiul vrei să traversezi centrul, plăteşti. Vrei să rămâi în zona Unirii, plăteşti. Vrei să te plimbi prin Herăstrău cu maşina, plăteşti. Un sticker lipit în geam, conectat la contul bancar rezolvă totul. După prima lună, cu siguranţă foarte mulţi îşi vor regândi posibilităţile de a călători prin Bucureşti.

  6. Realizarea unui sistem integrat de piste pentru biciclete. Autostrada de pe Calea Victoriei nu este legată la nimic altceva. Dacă îţi doreşti să circuli cu bicicleta, trebuie, de fiecare dată înainte de părăsi casa, să îţi completezi testamentul. Nu ştii dacă te mai întorci viu. Cu toate acestea, Primăria a susţinut financiar achiziţionarea de biciclete!

Sunt multe măsuri care pot rezolva una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă capitala României în 2018. Însă majoritatea măsurilor care au impact pe termen scurt nu sunt foarte populare pentru mediul politic. Cine îşi va asuma într-un final măcar jumătate dintre măsurile care nu îţi oferă un al doilea mandat, nu ştim. Ce ştim este că dacă nu se vor rezolva repede, ne vom sufoca în propriile noxe.