Bucureşti, încotro?

Oraşul este ceea ce a trăit. Este unul dintre lucrurile pe care le uităm adesea, când judecăm aspru Bucureştiul ca necorespunzător în raport cu imaginea ideatică a unei mari capitale europene. România nu este Franţa, iar Bucureştiul nu este Paris, cu toate că o întreagă generaţie se hrăneşte cu mitul Micului Paris, un real motiv de mândrie naţională.

Istoria celor două oraşe nu are multe puncte comune, cu excepţia profesioniştilor şi al exemplelor importate în perioada filo-franceză a secolului 20. A nu se înţelege că nu există lecţii merituoase pe care oraşul nostru le poate prelua cu succes de la capitalele vest-europene. Ele există şi sunt numeroase. Este, însă, incontestabilă necesitatea nuanţării problematicilor urbane la contextul local şi la fondul căreia acestea se aplică.

Identitatea urbană puternică constituie unul dintre obiectivele stabilite prin Conceptul Strategic Bucureşti 2035. Acest atribut îi va asigura capitalei coerenţa necesară dezvoltării şi alături de autenticitate, succesul turistic.  Este necesară o clarificare aici. Identitatea nu trebuie confundată cu autenticitatea, după cum susţine sociologul american Sharon Zukin în volumul „Naked City”. Profesorul universitar explică că un oraş poate avea o identitate, fără să fie, în mod obligatoriu, autentic. Un astfel de exemplu este New York-ul, victimă a propriului succes economic. Aici, arată Zukin, cartiere întregi, cu şarmul lor etnic specific au fost înlocuite cu cvartale uniforme şi anoste de construcţii înalte.

Privind către intervenţiile din epoca comunistă, încercările repetate de a anihila specificul şi parfumul oraşului cosmopolit interbelic, procesul de uniformizare pare a fi unul similar.

În locul cartierelor autentice, s-au ridicat construcţii anoste, cu o arhitectură sărăcăcioasă în conţinut, redusă strict la rol funcţional.

Bucureştiul nu se mai află într-un astfel de pericol, pentru moment, însă trebuie să înţeleagă cât de valoroasă este salvgardarea patrimoniului său. Oraşul trebuie să-şi celebreze eclectismul şi să-şi încurajeze autenticitatea. Aceasta pare a fi cheia succesului de transformare a oraşului într-un hub turistic. Atractivitatea este asigurată de unicitatea unui loc, de experienţele specifice pe care acesta le oferă, singulare, irepetabile.

Bucureştiul este capitala unui stat naţional şi totuşi excentric, iar asta transpare prin însăşi imaginea sa, influenţată de diferitele prezenţe etnice de pe teritoriul său. Intersecţia lumilor occidentală şi orientală este lizibilă şi astăzi în materialul din care a fost croit Bucureştiul. De la cartierul evreiesc până la mahalele pitoreşti ale debutului de secol 20, integrate astăzi în ţesutul central, fiecare şi-a lăsat amprenta asupra oraşului prezent. Tocmai de aceea, una dintre marile provocări ale dezvoltării sale o reprezintă accentuarea rolului său de punte între cele două lumi, Orient şi Occident.

Sunt multe alte provocări care determină evoluţia Bucureştiului de mâine şi nici acestea nu sunt neglijabile. Mobilitatea într-un oraş din ce în ce mai sufocat de traficul automobilistic este, fireşte, un aspect demn de luat în seamă. Infrastructura de transport public, lacunar dezvoltată în raport cu nevoile capitalei, nu permite punerea în aplicare a unor măsuri coercitive de reducere a traficului. Bucureştenii au alternative puţine şi deprinderi „culturale” rezistente la schimbare. Mai mult, structura sistemului administrativ favorizează o aplicare incompletă a viziunilor şi proiectelor validate de specialişti, cu timpi mari de execuţie care au devenit un clişeu trist al eşecului de dezvoltare, nu numai al capitalei, ci al întregii ţări.

Bucureştiul are capacitatea de a deveni un centru de inovaţie, un reper pentru industriile creative. Disponibilitatea resursei umane calificate, care a fost, în mod religios, neglijată sau sub-evaluată, trebuie speculată şi integrată într-un sistem performant. Pentru asta, este nevoie de o educaţie antreprenorială mai prezentă în sistemul educaţional, de încurajarea investiţiilor prin politici favorabile acestui sector economic şi, da, de puţin curaj.   Curajul edililor de a realiza reforme în ciuda presiunii electorale. Curajul societăţii civile care trebuie mai întâi să-şi înţeleagă şi să-şi stabilească obiectivele, pentru a putea ulterior purta un dialog real cu instituţiile.

Hub turistic sau cultural, centru de afaceri şi de inovaţie, important nod intermodal în infrastructura europeană şi poartă de acces, Bucureştiul poate juca roluri multiple. Responsabilitatea pentru un proiect reuşit al Bucureştiului stă nu numai în mâinile administraţiei, ci şi în mâinile cetăţenilor săi, care trebuie să-şi asume un rol catalizator pentru dezvoltare.

În ciuda pesimismului contagios deprins în decade de tumult ale societăţii româneşti, pragmatic vorbind, semnele pentru viitor nu par a fi rele. Bucureştiul are multe oportunităţi de fructificat şi multe resurse de oferit, un patrimoniu bogat, tineri calificaţi, o scenă culturală emergentă. Celebrăm 555 de ani de la înfiinţarea oraşului, cu întreaga-i istorie sinuoasă. Rămâne celor de astăzi să scrie istoria drumului pe care capitala păşeşte mâine. Bucureşti, încotro?