Povestea „podăreselor“ transformate în boieroaice: cum au petrecut turcii o noapte întreagă cu prostituatele din Bucureştiul secolului al XVIII-lea
0
Prostituţia a fost considerată dintotdeauna cea mai veche meserie din lume, iar Bucureştiul a fost o bună bucată de timp recunoscut pentru femeile extrem de frumoase care prestau servicii sexuale contra cost. Fie că era vorba despre „podărese“ sau de prostituate de lux, călătorii străini erau fascinaţi de doamnele şi domnişoarele din Capitală.
Nu se poate spune cu exactitate când a apărut prostituţia în Bucureşti. Istoricul Dan Falcan declară că printre primele poveşti cu prostituate se numără o însemnare din jurul anului 1760, când un trimis al sultanului a venit din Constantinopol într-o vizită la Bucureşti.
Boierii vremii s-au adunat la balul organizat cu prilejul vizitei făcute de trimisul Constantinopolului, dar au decis să nu îşi aducă soţiile de teamă ca nu cumva bărbaţii din garda turcului să înceapă să curteze doamnele din Bucureşti.
Podărăse-n rol de boieroaice
Pentru că boieri au decis ca la petrecerea organizată pentru trimisul sultanului să nu vină şi doamnele vremii, aceştia au găsit imediat o soluţie care avea să rămână în istoria oraşului.
„Podul Mogoşoaiei era renumit pentru prostituate şi aşa s-au gândit boierii să le aducă la bal, fără ca turcii să ştie asta“, spune istoricul. Femeile au fost „gătite“ după moda vremii, coafate şi îmbrăcate în aşa fel încât nimeni să nu-şi dea seama că nu fac parte din boierimea bucureşteană.
Ajunse la petrecere alături de cei mai înstăriţi oameni ai vremii, femeile au început să flirteze cu turcii veniţi în vizită şi uşor-uşor s-a ajuns la un dezmăţ în adevăratul sens al cuvântului. „A fost acolo o adevărată orgie“, precizează istoricul şi „nimeni nu şi-a dat seama că podăresele, aşa cum erau numite femeile care se prostituau pe Podul Mogoşoaiei, nu era de fapt boieroaice“.
Pe lângă femeile care practicau prostituţia la colţ de stradă, în Capitala de altădată existau şi bordeluri la limita legală, după cum precizează Falcan. Cele mai multe dintre acestea erau pe Lipscani, mascate în spatele unor saloane de relaxare sau petrecere a timpului liber.
Din prostituată, angajată în fabrică
Spre deosebire de zilele noastre, în Bucureştiul vremurilor trecute au existat perioade în care prostituatele erau înregistrate şi statul era cel care se îngrijea de starea lor, într-o oarecare măsură. Femeile erau duse periodic la medic şi li se făceau controale şi analize pentru a preveni transmiterea bolilor venerice.
Printre bolile cel mai des întâlnite în rândul acestora se număra sifilisul, suferinţă care din anul 1855 a început să fie atent supravegheată de autorităţi.
Odată cu închiderea în masă a bordelurile din anul 1948, cele mai multe dintre „fostele lucrătoare” au ajuns angajate în fabrici ori s-au căsătorit şi în acest fel şi-au pierdut, într-o oarecare măsură, trecutul. Închiderea bordelurilor a fost un temei sănătos, un fel de principiu prin care trebuia să ia capăt exploatarea omului de către om, după cum povesteşte istoricul.
Nu a existat nicio clipă în care prostituţia să nu mai fie practicată, pentru că odată cu instalarea regimului comunist a continuat să existe un număr de fete, mult mai mic, ce-i drept, care să îşi facă meseria. De fapt, era vorba despre un fel de înţelegere între prostituate şi Securitatea care le avea în atenta supraveghere.
Italienii, paşaport spre libertate
În timpul regimului comunist, tot mai multe românce încercau să plece din ţară, iar bucureştencele ocupau un loc fruntaş pe listă. Vizitele făcute de numeroşi străini în Capitală erau văzute de o parte a bucureştencelor ca un paşaport spre libertate, un tren care ducea spre o viaţă mai bună. „Italienii erau la un moment dat foarte căutaţi şi existau, e adevărat, femei care se încurcau cu străini. Unii rămâneau împreună, alţii nu“, încheie istoricul.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
