Arhitectul care a revoluţionat casele tradiţionale româneşti. De ce astfel de locuinţe valorează mai mult în timp
0Adrian Păun, arhitectul din Bucureşti care face case tradiţionale româneşti şi neoromâneşti, a povestit, pentru „Adevărul“, de ce ar trebui să îşi facă românii case în aceste stiluri. De asemenea, bărbatul a prezentat şi imagini cu casele realizate până acum.
Adrian Păun are 43 de ani şi în urmă cu câţiva ani a decis să gândească şi să realizeze proiectele unor case tradiţionale româneşti şi neoromâneşti rupte parcă din cărţile vechi în care România era plină de astfel de construcţii. Povesteşte a început când un preot i-a cerut ajutorul, spunându-i că vrea să îşi construiască o casă parohială.
„Atunci mi-am pus problema cum să fac o casă parohială. Nu putea să fie un proiect modern, ar fi trebuit să respecte un alt stil. Şi aşa am început să studiez, să mă documentez. La început am căutat pe internet, după care mi-am luat aparatul foto în spate şi am început să pozez ce vedeam. Din câte ştiu sunt singurul care mă ocup de case în stil neoromânesc“, spune arhitectul. Acesta are şi un site.
„Peste zece ani o să aibă o valoare mult mai mare“
Arhitectul spune că avantajele acestor case sunt nenumărate, însă de departe cel mai important este cel care priveşte valoarea pe care o va avea casa în viitor. „Cel mai mare avantaj este că o asemenea casă n-o să-şi piardă niciodată valoare. Ba mai mult decât atât, peste zece ani o să aibă o valoare mult mai mare în comparaţie cu o casă construită acum“, explică arhitectul bucureştean.
Casă realizată în stil neoromânesc FOTO Arhiva personală
Un alt avantaj, spune Adrian Păun, este că preţul pentru o casă construită în stil tradiţional românesc sau neoromânesc este, cu mici diferenţe, cam acelaşi ca cel necesar pentru ridicarea unei vile moderne. Şi materialele folosite sunt în bună măsură la fel, însă totul ţine de modul în care proiectul casei este gândit.
Casă realizată în stil neoromânesc FOTO Arhivă personală
„În comparaţie cu casele obişnuite, e ceva mai mult de investit în casă şi manoperă. Este vorba despre identitate şi despre frumos. Frumuseţea acestor case a trecut proba timpului şi a numărului foarte mare de oameni ce le apreciază. Acest stil conţine elemente istorice, culturale şi religioase pe care noi le percepem ca valoare prin subconştientul nostru. Vedem, nu înţelegem constient, explicabil, dar ne ataşăm, ne asumam şi apreciem aceste elemente“, precizează arhitectul.
„Mi se întâmplă chiar mie să zic wow“
Arhitectul spune că proiectul reprezintă 80% din ceea ce va avea clientul, iar rezultatul final trebuie să fie mai spectaculos, să-l bucure pe cel care a vrut să aibă o casă tradiţională românească sau una construită în stil neoromânesc. „La un moment dat am intrat într-o casă şi interiorul era foarte frumos. Mi se întâmplă chiar mie să zic wow“, spune amuzat arhitectul.
Casă realizată în stil tradiţional românesc FOTO Arhivă personală
Pe lângă clienţii care locuiesc în România, la arhitectul bucureştean au apelat şi oameni stabiliţi în străinătate care vor să îşi construiască case în ţara noastră, păstrând o parte din stilul tradiţional.
Casă realizată în stil meditaraneean FOTO Arhivă personală
„Am o clientă din Italia care mi-a cerut să-i fac un proiect pentru o casă aici. Iniţial a zis că vrea o casă în stil neoromânesc cu influenţe meditareneene, dar după s-a răzgândit şi a zis că vrea una doar în stil neoromânesc“, precizează arhitectul.