Amenzi de 17.500 aplicate pentru comerţ ilegal în pieţe şi încălcarea ordinii publice, în sectorul 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma mai multor controale efectuate de agenţii Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au fost aplicate sancţiuni de peste 17.000 de lei atât pentru tulburarea ordinii publice, cât şi pentru comerţul ilegal în pieţe de pe raza sectorului.

În perioada 16.09.2013 - 22.09.2013, agenţii au desfăşurat acţiuni în vederea respectării ordinii şi liniştii publice, prin depistarea persoanelor care încalcă normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică, potrivit unui comunicat de presă emis de administraţia locală. Totodată, au fost identificate grupurile de persoane care consumă alcool până la ore târzii în parcări şi pe spaţiile verzi din jurul blocurilor.
În urma intervenţiilor, au fost legitimate 136 de persoane şi aplicate 24 sancţiuni contravenţionale, în sumă de 3.700 lei.

De asemenea, şi în pieţele agroalimentare din Sectorul 6 au fost efectuate controale în vederea îndepărtării falşilor producători agricoli şi pentru respectarea normelor de igienizare şi salubrizare. Au fost legitimate 200 de persoane, aplicate 192 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.950 lei, şi confiscate bunuri (fructe şi legume) comercializate ilegal, în valoare de 2.183 de lei.

Potrivit direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6, acţiunile de control se vor desfăşura permanent în tot Sectorul 6, aplicându-se de fiecare dată când va fi cazul sancţiuni contravenţionale, cu scopul de a asigura şi menţine ordinea şi siguranţa publică.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite