„Şcoala de Vară“ va avea loc în perioada 13-18 iunie pe litoralul Mării Negre
0Timp de cinci zile, pe litoralul Mării Negre va fi organizată a şasea ediţie a Şcolii de Vară, eveniment destinat studenţilor şi masteranzilor din România. Participanţii vor putea lua parte la ateliere informative.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (SAS) şi Asociaţia Carusel, organizează în perioada 13 – 18 iunie, pe litoralul Mării Negre, cea de-a şasea ediţie a „Şcolii de Vară“ cu tema: Grupuri de Risc şi Servicii Sociale de Suport. Dreptul la nediscriminare.
„Şcoala de Vară“ este deschisă studenţilor şi masteranzilor din universităţile de stat şi private din întreaga ţară, cu excepţia celor care au participat la celelalte ediţii. „Sunt aşteptaţi să ia parte la acest eveniment studenţi şi masteranzi din urmatoarele domenii: sociologie, asistenţă socială, psihologie, psihopedagogie, pedagogie şi medicină, dar şi din alte domenii precum: ştiinţe politice, jurnalism, comunicare, administraţie publica, drept, biologie, chimie, teologie, limbi străine“, au anunţat reprezentanţii Asociaţia Carusel.
De asemenea, sunt încurajaţi să participe la acest eveniment şi studenţi/masteranzi care trăiesc cu HIV/SIDA, cei de etnie romă, precum şi cei care au experienţă în problematica discriminării, a consumului de droguri şi practicării sexului comercial.
În cadrul evenimentului, participanţii pot lua parte la ateliere informative cu teme diferite: drepturilor omului, consumul de droguri, sexul comercial (prostituţie), consilierea pre şi post test HIV şi testarea HIV, furnizarea de servicii sociale de suport adresate grupurilor de risc, cadrul legislativ şi politicile din domeniul prevenirii şi combaterii consumului şi traficului de droguri, procesul legiferării, discriminare şi politicile anti-discriminare în România.
„Organizatorii acoperă toate cheltuielile legate de cazare şi masă, iar transportul pe ruta Bucureşti – Marea Neagră– Bucureşti se realizează cu autocarul, acestea fiind singurele costuri de transport acoperite“, au anunţat reprezentanţii Asociaţiei Carusel. Plecarea din Bucureşti va avea loc pe 13 iunie, ora 09.00, urmând ca participanţii să fie aduşi în Capitală pe 18 iunie, la ora 18.00.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu programul de master Grupuri de Risc şi Servicii Sociale de Suport, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România şi RHRN – Romanian Harm Reduction Network.