Încă o bijuterie pe Calea Victoriei

Proiectul de reabilitare şi extindere a Palatului Ştirbey de pe Calea Victoriei nr. 107 e pe cale să devină realitate. Inevitabil, se vor forma două tabere iar opiniile vor fi polarizate de inamici şi susţinători. Cei mai mulţi care îşi vor da cu părerea, ca de obicei, vor fi neavizaţi, din afara profesiei, forumişti, activişti ai cuvîntului sau ai partidelor sau ONG-urilor...

Vom auzi din nou corul bocitoarelor care-şi vor smulge părul lîngă catafalcul unui monument care e mort demult. Şi care are acum şansa redempţiunii...Vom auzi mai puţine cuvinte de susţinere şi de laudă pentru că e mai uşor să critici ce fac alţii, e mai trendy, mai spectaculos, să înfierăm, nu-i aşa? Moravurile, neputinţele autorităţilor, reaua voinţă a arhitecţilor, corupţia tuturor. Să găsim nod în papură la orice. Aşa riscăm să ne pierdem discernămîntul, aşa riscăm să fim încontinuu nemulţumiţi, cîrcotaşi, încrîncenaţi, nefericiţi...

Calea Victoriei e o casetă cu bijuterii. Palatul Ştirbey e una dintre ele.

Cine a fost la expoziţia de proiecte premiate în ultimii 10 ani organizată de Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor cu ocazia Anualei de arhitectură/2012 şi-a dat seama de starea jalnică a clădirii. De atunci au mai trecut 3 ani şi lucrurile nu s-au îmbunătăţit ci dimpotrivă.  În acest timp, şi mai dinainte, proiectul de reabilitare concomitent cu ocuparea terenului posterior adiacent a avansat cu încetineala tipică tuturor proiectelor în care statul e implicat. Cu toate tărăgănările, astăzi are toate avizele, inclusiv de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, precum şi şanse de a avea Autorizaţie de construire.

Mă bucur să citesc şi să aud, în spaţiul real şi în cel virtual, păreri apreciative la adresa proiectului din partea unor voci care vorbesc în cunoştiinţă de cauză şi, în orice caz, cu bun-simţ. Mă alătur lor.

În calitate de cetăţean:

1. Apreciez că un particular găseşte cu cale să restabilească prestigiul unui monument de arhitectură indiferent dacă va intra sa nu în circuitul public – cultural sau social – în vreme ce alţii se grăbesc să maltrateze case vechi şi frumoase, să le dea foc, să le lase în paragină (hanul Solacolu) sau chiar să le dărîme (moara lui Asan) punînd preţ mai mare pe terenul de sub ele.

2. Apreciez că maidanul din spate, care răspunde pe str. Budişteanu şi care nu e şi nici n-a fost parc sau spaţiu verde, va fi ocupat şi bine echipat corespunzător valorii sale de amplasament super-central. Mă gîndesc, comparativ, la cel puţin 2 terenuri ce sînt în aceeaşi poziţie privilegiată – str. Budişteanu colţ cu Calea Griviţei şi Calea Victoriei colţ cu str. Gheorghe Manu – şi care sînt ca două răni...

3. Cred că imaginea Căii Victoriei va avea de cîştigat din punct de vedere estetic şi nu numai atît, ci şi din perspectiva dotării cu noi obiective care să diversifice şi să îmbogăţească funcţionalitatea acestei frumoase străzi ce merită să-şi recapete statutul de CORSO. În momentul de faţă, mai ales după ultima recentă „borduriadă”, Calea Victoriei bîjbîie în căutarea identităţii: nu e nici un carosabil ca lumea – arteră de trafic rapid auto – nu e nici un pietonal prietenos şi bine mobilat, nici aleea bicicliştilor ci, cum e mai prost, cîte puţin din toate.

4. E lăudabil că proprietarul, conştient de valoarea materială dar şi de cea culturală a obectului investiţiei sale, a apelat la profesionişti de marcă şi a urmat etapele normale de desfăşurare a unei investiţii de amploare. Aici nu se va repeta cazul de lîngă Catedrala Sf. Iosif.

Ca profesionist:

1. Nu discutăm despre restaurarea Palatului căci aici proiectanţii n-au prea multe opţiuni – nu e de aşteptat să se schimbe volumetria sau elementele decorative şi nici să fie zugrăvit într-un roz ţigănesc.

2. Apreciez că inserţia clădirii noi e realizată corect, terenul nu e „obosit” sau ocupat abuziv, retrageri generoase la nivelul parterului – pe stîlpi vor da amploare străzii general Budişteanu şi mai ales străzii Banului care va deveni mai mult decît o uliţă cu maşini parcate. Înălţimea clădirii se încadrează în cornişa Căii Victoriei iar vecinătatea imediată cu monumentul, pe faţada posterioară a sa, e rezolvată prin „perdeaua verde” de plante suspendate ce va crea un fundal ca de teatru spectacolului oferit de Palat. Mai rămîne să şi funcţioneze, adică plantele să trăiască bine şi frumos îngrijite. Experienţa altor oraşe e încurajatoare (Londra, pe faţada National Gallery, Copenhaga, pe faţada ambasadei Franţei).

Apropo de vecinătate: la cca 300 de metri mai sus, tot pe Calea Victoriei, proiectanţii nu şi-au pus problema apropierii dintre hotelul Golden-Tulip şi capodopera proiectată de Duiliu Marcu – Palatul Monopolurilor Statului – şi nici avizatorii care au acceptat o distanţă ridicolă între clădiri fapt care a dus la obturarea faţadei laterale şi a perspectivei în lungul Căii Victoriei dinspre nord. Şi ăla era tot monument!

3. Parcarea bună din cele 4 subsoluri va oferi locuri pentru 600 de maşini, locuri foarte binevenite în zonă, accesele vor fi uşurate de amplasamentul  înconjurat pe 4 părţi de străzi cu sens unic – bucuria şoferilor.

4. Faptul că „perdeaua verde” maschează locuinţe mă îngrijorează. Nu ştiu cît de fericiţi vor fi locatarii cu vedere la stradă, fără vedere la stradă... Personal, aş fi configurat clădirea nouă cu retrageri în terase spre Calea Victoriei şi regimul înalt spre str. General Budişteanu. Retragerile în terase ar fi introdus volumul clădirii noi în unghiul mort al vederii de pe trotuarul de vizavi iar plantele din jardiniere ar fi avut şanse mai bune de îngrijire decît pe schela propusă în proiect. De fapt nu pot să mă dezic de propria mea profesie care îmi impune să fac analize asupra clădirilor pe care le privesc, fie în faza finală fie în proiect.

5. Am încredere în echipa arhitectului Vlad Arsene. Exemplele semnate de ei confirmă. Le urez succes!