Victimele cu epoleţi de la 7 aprilie 2009: „Poliţiştii sunt cei care au trecut prin coridorul morţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colaboratorii organelor de forţă care la protestele din 2009 au fost bătuţi în stradă se plâng că statul nu le-a compensat daunele pentru bătaia primită şi că doar protastatarii au beneficiat de diverse tratamente gratuite şi ajutoare materiale din partea autorităţilor centrale şi locale. Mulţi dintre oamenii legii spun că sunt nevoiţi şi până astăzi să-şi trateze problemele de sănătate provocate de ploaia de pietre la

„Botez militar", aşa numeşte Marin Maniţa, ziua de 7 aprilie 2009, când alături de alţi colegi din cadrul Regimentului de patrulă şi santinelă „Scut", a fost dislocat pentru a proteja clădirea Preşedinţiei. Poliţistul în vârstă de 28 de ani spune că a fost nevoit să stea neclintit şi să suporte umilinţe şi lovituri.

image

Foto: Eduard Bâzgu/ Marin Maniţa, poliţistul care a avut de suferit la 7 aprilie

„Am fost scuipat, tras de haine, stropit cu spirt. Puneau pe beţe nişte lame şi încercau să ne taie pe faţă. Când a venit timpul să ne retragem, aruncau în noi cu pietre, iar fiecare piatră putea să fie ultima. Ne apăram capul, pieptul, dar picioarele nu aveam cum să le apărăm", povesteşte cu ochii umezi, Maniţa, pe atunci în funcţie de comandant de pluton.


Din cauza loviturilor, bărbatul nu a putut să meargă timp de trei luni, fiind tratat la Spitalul Ministerului de Interne. Marin a primit doar 4.000 de lei de la stat, sumă alocată de contul asigurării obligatorii a poliţiştilor. Spune că şi-ar fi dorit să meargă şi el într-o excursie în România, la fel cum Primăria a organizat pentru civilii maltrataţi în urma evenimentelor din 7 aprilie.


„AŞ STA ACOLO
ŞI PENTRU DEMOCRAŢI"


Vasile Olaru, un alt poliţist care este şi locţiitorul Comandantului „Scut", a fost scos din mulţime plin de sânge. „Când eram deja rănit, oamenii continuau să arunce cu pietre în mine. Iniţial am refuzat internarea, dar am căzut jos şi mi-am pierdut cunoştinţa", povesteşte el. Abia peste un an de la evenimente, Olaru a depus o cerere la Procuratura Generală, pentru a fi pedepsit vinovatul, dar nici până acum n-a primit vreun răspuns.

Olaru este unul din poliţiştii învinuiţi de maltratarea unui tânăr în timpul violenţelor din 7 aprilie. Nici în acest caz nu s-a pronunţat nimeni. „Tânărul l-a apucat de gât pe un subaltern de-al meu şi îl gâtuia. Am fost nevoit să-l intervin. L-am apucat de păr şi l-am tras în spate", spune Olaru.

image

Foto: Reuters/ Altercaţiile între oamenii legii şi protestatari


Atât Olaru, cât şi Maniţa susţin că îndeplineau ordinile directe ale superiorilor lor şi neagă că ar fi primit comenzi de la fostul ministru de Interne Gheorghe Papuc sau de la fostul comisar municipal Iacob Gumeniţă. „Nu mă interesează care a fost scopul politic al partidelor. Eu am fost la datorie. Dacă un astfel de eveniment ar avea loc în timpul actualei guvernări, la fel aş sta acolo pentru a apăra instituţiile statului", spune încrezut Maniţa.


„POLIŢIŞTII AU TRECUT
PRIN CORIDORUL MORŢII"


Comandantul-adjunct de la „Scut" spune că nu recunoaşte pe nimeni din imaginile făcute publice acum un an, în care mai mulţi tineri sunt loviţi cu picioarele de oamenii legii.

„Nu pot să mă expun, dar cred că oricine poate să cumpere uniforme de poliţişti", explică Olaru, care este convins că niciun protestatar nu a fost maltratat în aşa-numitul coridor al morţii. „Coridorul morţii este o invenţie a protestatarilor. Coridorul morţii a fost invers, atunci când colaboratorii de poliţie ieşeau din Parlament", susţine Olaru.


"Dacă astăzi ar avea loc un eveniment similar, aş sta acolo pentru a apăra instituţiile statului.“


Marin Maniţa, Comandant adjunct de companie


" Tânărul l-a apucat de gât pe un subaltern şi-l gâtuia. Am fost nevoit să intervin. L-am apucat de păr.“


Vasile Olaru, comandant-adjunct „Scut"


Câte 10.000 de lei
pentru tinerii bătuţi

Tinerii care au fost maltrataţi în comisariatele de poliţie vor primi câte 10.000 de lei fiecare din partea Primăriei. „Nu este vorba de vreun fel de recompense. Aceşti bani sunt destinaţi acoperirii cheltuielilor pentru tratamentul medical", a spus primarul Dorin Chirtoacă. De ajutoare vor beneficia 97 de victime. Cât despre poliţiştii răniţi la proteste, aceştia nu se vor bucura de aceeaşi atenţie din partea primăriei.

„MAI trebuie să rezolve această problemă. Să nu uităm că poliţiştii sunt sub jurământ, ceea ce presupune că sunt gata să rişte cu propria viaţă pentru a apăra ordinea publică", a declarat primarul Dorin Chirtoacă.

image

Foto: Luptele de stradă de la 7 aprilie 2009


În total, 275 de poliţişti au avut de suferit în urma protestelor din aprilie 2009, iar 54 dintre aceştia au fost internaţi cu răni grave, arată un raport al Ministerului Sănătăţii. Majoritatea s-au ales cu traumă cranio-cerebrală şi plăgi. „Cu regret, până acum nu s-a intentat niciun dosar penal pentru acte de violenţă faţă de poliţişti, necătând la faptul că au fost depuse mai multe cereri", a declarat Mihai Laşcu, preşedintele Sindicatului „Demnitate" al poliţiştilor.

Anul trecut MAI a primit 26 de mii de lei pentru organizarea serviciilor de reabilitare sanatorială a colaboratorilor din organele de poliţie. Pe lista persoanelor care urmau să primească ajutor de la stat erau înscrişi doar cinci poliţişti.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite